Smell shit and die!

Hackerii noştri au tăbărât peste noi vociferând "ho-ho-ho" şi aruncându-ne în poală cea mai recentă filă din jurnalul primarului nostru, Adriean Videanu. Au adăugat şi un "huo-huo-huo" la adersa hackerilor edilului, care tocmai hăcuiseră jurnalul contributorului Halaicu.
..............................................................................................................

14:50

Dragă jurnale,

Mă gândeam să îmi iau concediu de Crăciun încă de pe acum, aşa plictiseală este pe la muncă. Am încercat să joc barbut cu portarul Marcel, ca să treacă timpul, dar gagiul a căzut pe gheaţă şi şi-a rupt mâna bună... Am încercat să o combin pe Marinela, femeia de serviciu, să jucăm twister, dar cică o apucaseră iar şalele...

Până la urmă l-am pus pe hacker să mai şparlească nişte jurnale şi m-am oprit la al lui Halaicu. Uite ce zicea:
...............................................................................................................
"Băi jurnal,

Nici nu mai pun pe blog întâmplarea de azi, pentru că devin redundant. Din nefericire nu am răcit încă, aşa că stau relativ bine cu simţul olfactiv. Mă sui dimineaţă în 41 şi constat că locul meu preferat, la primul burduf, era ocupat. Mă deplasez la al doilea burduf, moment în care mă trăzneşte! Se căcase careva pe el... Nu era prima oară când o păţeam. Am luat-o repede înapoi spre partea din faţă a tramvaiului şi, pentru două secunde, totul a fost ok. În a treia secundă mirosul a ajuns din nou până la mine.

Am coborât la prima şi am luat al doilea tramvai. Primul burduf era liber, aşa că m-am sprijinit relaxat într-un cot. Nu după mult timp simt că mă înec. Pe scaun, în faţa mea, un putifer veritabil, cu un strat venerabil de praf pe el, ca pe o stică de vin de care nu s-a mai atins nimeni de un an jumate. Asta la prima mirosire. La a doua mirosire constat că tot cam de un an jumate puţea şi transpiraţia acumulată pe aurolac între timp.

Homeless-ul se uita curios pe un pliant cu articole de mobilier de la Bricostore.

Am fugit panicat în spatele tramvaiului...

Ajuns la muncă m-am oprit direct la toaletă. Fatalitate! Puţea a căcat... Sau eram eu în şoc postraumatic...

Pe coridoare mult praf şi iz de transpiraţie. Sau poate am luat-o eu razna?...

Mă gândesc cu groază că diseară trebuie să iau un 331 până în centru. Ce aglomeraţie o să fie.

Ce oraş insuportabil, cine mama dracului l-a votat pe primarul ăsta? A, da...
..........................................................................................................

Ce papagagal Halaicu ăsta! Totuşi, exerienţele lui mi-au amintit de ale mele.

Mă dau jos din pat, azi dimineaţă, şi văd un plic mai baban în corespondenţă.

Băieţii cu licitaţia pentru testul de fezabilitate al construirii liniei de metrou până la Otopeni se simţiseră şi trimiseseră partea convenită a fi platită în cash, pentru plăcerea mea.

Nimic mai plăcut decât mirosul de euro proaspăt dimineaţa. Nimic mai plăcut decât (să spun cuvântul? vorbele sacre nu trebuie rostite des pentru a nu mânia zeii!), nimic mai plăcut decât o şpagă (am zis-o!) pe stomacul gol...

O iau spre primărie cu Tuaregu şi pe drum îmi amintesc că azi au intrat banii de salariu pe card. Opresc la bancomat şi mă mai aleg cu un porcoi de cash.

La muncă, fatalitate! Cum trec pragul, cum văd o bancnotă de 100 de lei uitată de cineva pe jos! O bag în buzunar şi mă îndrept spre birou. Ia stai să încerc ceva...

...să-mi fut una! Am avut dreptate. Am scotocit prin pernele canapelei şi am mai găsit 4 monede de 10 bani! Ce de bani găsesc şi mă găsesc, mi-e să nu o iau razna, cândva...

15:22

Gata, m-am plictisit de tot. E timpul să mă tirez de la birou. Frăţie, şi când mă gândesc ce aglomeraţie e prin centru...

Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar? A, da...

Videanu, exemplu pentru glia Bucureştiului

Recunosc deschis că merg cu capul în pământ. Modul acesta de deplasare şi-a dovedit, nu de puţine ori, avantajele. În primul rând nu dau în gropi, care la mine în cartier apar oricând şi oriunde, pe zi ce trece mai adânci.

Pe urmă, stând cu capul în pământ, urechea este orientată în jos şi captează mai uşor vibraţiile stârnite de maşinile care gonesc pe trotuar. Pot spune, fără exagerare, că mersul cu capul în pământ m-a scutit de multe vizite la spital.

În tramvai, statul cu capul în jos mă ajută să bag nasul în guler, o măsură de siguranţă minimă în faţa putiferilor tot mai spornici.

Stând cu capul în pământ observ, însă, lucruri care altora le scapă. Am constatat că atunci când vine vorba de igiena pantofului, concetăţenii mei sunt în general riguroşi. Ghetele sunt de cele mai multe ori curate, iar manşetele pantalonilor periate de praf.

Asta până acum vreo săptămână...

Stând cu capul în pâmânt nu am observat să fi plouat prea mult în ultimele zile. Totuşi, pantofii, ghetele sau bocancii concetăţenilor mei sunt plini de moloz. Toate, dar absolut toate trotuarele şi străzile pe care m-au purtat paşii erau umplute cu centimetri grei de noroi.

De unde domnule? Şi mai ales de ce nu dă înapoi? De ce nu se usucă?

Multă vreme m-a măcinat misterul ăsta, până când, într-o străfulgerare de claritate mentală, am găsit răspunsul.

Păi primarul unui oraş nu este cetăţeanul cel mai de seamă a urbei? Nu este exemplul de urmat pentru oricine şi orice? Şi noroiul nu face şi el parte din oraş?

Este clar că noroiul a intrat în concediu şi nu se mai manifestă ca în zilele lui normale.

Concediu plăcut în continuare...

Videanu vă raspunde

Hackerii noştri ne-au înmânat resemnaţi ultima postare din jurnalul lui Videanu, ştiind că Videanu ştie că îi va fi hackuit jurnalul pe care l-a scris special pentru a fi hackuit de hackerii noştri, la îndemnul hackerilor lui care ne hackuiesc pe noi...

Dragă jurnale,

Am revenit la blogul antivideanu şi am găsit patru comentarii. Naşpa!

Nu mi-au placut, mi-e şi jenă că conduc asemenea oameni ca primar. Fiindcă se apropie însă campania, o sa le raspund...

Uite primul comentariu, al lui Artistu': "Videne... da ba te vrem la protzap cu un mar'n gura ! Asa as fi fericit... :))"

Că pui puncte de suspensie la sfârşitul unei fraze, înţeleg, vrei să creezi un efect, dar când scapi şi două puncte şi două paranteze închise, nu demonstrezi, de fapt, decât că esti un agramatician.

Dar să o luam punctual:
1) La proţap sunt deja, sunt proţăpit la Primărie de trei ani. Fraiere! HAHAHA!!!!
2) Măr în gură? Da ce, mă crezi încă copil în Videle? Şi încă de pe atunci eram bazat doar pe portocale şi banane. Doar fructe de mare mai pun în gură acum.
3) Ai fi fericit? Acum nu eşti? Mă doare, ştii tu unde...

Aşea, l-am rezolvat şi pe ăsta. Alt comentariu de la Adriean. Ia uite! Îl cheamă ca pe mine...

"Poate vrei o bordura-n cap, cam am, cat sunt io de urban si finutz"

Da ce crezi, tăticu, că eu sunt indian să port avuţiile în cap ca pe vadra cu apă? Tu eşti indian?

Naşpa, am fost şi eu în concediu, mai de mult, acolo... Cu Tuaregu.

Mergeam pe şosele pe lângă şina de cale ferată. Când mă uit eu pe geam, văd vreo sută de indieni călare pe un tren. Mi-am făcut cruce cu limba-n gură şi mi-am scuipat în sân. Pentru o secundă am crezut că sunt tot în Bucureşti.

Dar să revenim la bordurile noastre. Cu cât o dai? O punem de licitaţie, ne înţelegem noi, doar eşti băiat urban şi finuţ (vezi că ai scris tz în loc de ţ, fii mai atent).

Care mai era? Ciupel... Uite ce zice ăsta: "Nuuuu... legat de un 335 si tarat din Titan pana la Baneasa, incepand cu ora 8 dimineatza sa stea si el 2 ore jumate tarat pe asfalt... 'tule muma-n c..."

Legat de 335 e doar numărul milionaşelor mele de euro, băi!

De fapt, nu înţeleg. Ce e un 335? Ce treabă am eu cu asta?

Tarat din Titan...? Eu sunt din Videle, nu din Titan. Şi nu mă face pe mine tarat!! Tarat eşti tu, băi! Mă rog...

Începând cu ora 8 dimineatza... Altul care greşeşte "ţ-ul"... Poftim? Începe ceva la 8 dimineaţa? Băi, băiatule, ia şi tu un somnifer, tu bântui pe străzi în toiul nopţii?

'tule muma-n c...? Ce vrea să zică cu asta, futu-le muma în cur de prescurtări! Ştii ce, ia votează tu cu Vanghelie, că m-am şi enervat!

Alta... Phenobarbiedoll. Ce zice? "Da' nici nu trebuie tarat. e la fel de dureros sa stea si IN autobuz".

Fetiţă, despre faza asta că nu trebuie taraţi, nu ştiu ce să zic... Cu cât e mai tarat omul, cu atât e mai înclinat să voteze... Ce mai zici? Că e la fel de dureros să stai în autobuz? La fel de dureros ca ce? Ca a fi tarat? Normal! De-aia nici nu calc în aşa ceva. Am Tuaregurile mele de la stat...

Oricum, păpuşe, îmi place cum gândeşti... Poate te scot la o cafea, cândva, în caz că te bate gândul să devii consilieră la Primărie. Ai să vezi că sunt băiat drăguţ, dacă eşti şi tu drăguţă cu mine...

Hai, vă pup! Pa! Nu uitaţi să mă votaţi, sunt eu, ăla care face! Şi dacă mai vreţi să discutăm, poştiţi comentarii cu întrebări şi doleanţe tot aici. Hai că chiar îmi place, sunt în formă.

Sunt cel mai bun!

............................................................................................................................................................

Bine că am că am scăpat de papagali, dragă jurnale. Cred că i-am făcut din vorbe. Hai că o tai şi eu spre casă. Deşi, dacă mă uit pe geam şi văd ce ploaie e afară... Ce trafic naşpa o să fie...

Mereu e aşa. Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar aici?

A, da...

Campanie electorală

Hackerii noştri au venit la noi, jumate cu capul în pământ, de ruşine, jumate cu furci şi topoare în mână, de nervi. Se pare că hackerii lui Videanu îi hackuiesc pe ei şi viceversa. Ne-au înmânat ultima postare din jurnalul lui Videanu, care era de fapt un mesaj pentru blogul antivideanu...

Dragă jurnale,

Băi contribuitori Halaicu, Antivideanu, Mantale şi Adriean!

Băi cititori de blog!!

Sunteţi nişte fraieri, mai puţin tu, dragă jurnale. Faceţi mişto de mine de pomană. În mod normal nu aş da 2.000 de euro pe voi (2.000 de euro? sau cum naiba era expresia aia, 2 lei?), dar cum se apropie campania electorală m-am gândit şi la voi.

Aveţi vreo nemulţumire? Aveţi vreo întrebare să-mi adresaţi? Păi, hai.

Vă răspund la toţi, când s-or mai aduna dorinţe. Voi adresaţi-le ca comentariu aici.

I'll be back...

P.S. Şi Marcel e disponibil, în caz de ceva.

Hai pa,

Al vostru,

Ăla care face

Domnu Videanu, mai aveţi borduri?

Domnu' Videanu, ma întorc la dumneavoastră cu lacrimi în ochi şi multă căinţă...

Cât de înţelept şi vizionar sunteţi de fapt, iar eu, în cerbicia mea, ca un câine turbat, nu mi-am dat seama...

V-am criticat de atâtea ori că puneţi borduri inutile, în mod inutil, iar acum mă adâncesc în noroaiele ignoranţei mele (foto mai jos).





Vedeţi, dumneavoastră, primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş s-a apucat să pună garduri în jurul tuturor grădinilor de bloc din Drumul Taberei. De câteva zile au pus şi la mine la bloc. Lăudabil, dar există o problemă. Gardurile sunt sprijinite cu pământ. Cum a plouat zilele astea, tot molozul s-a scurs pe trotuare (foto mai jos).



Nu mai aveţi cumva nişte borduri, care să stăvilească noroiul? Ar fi de mare folos...

Alooo! Domnu' Videanu?... A, nu sunteţi?... Aţi plecat cumva în vacanţă? Mă scuzaţi...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Au băgat curve la Piaţa Moghioroş

Trec fără nici o jenă pe sub scări, nu fac nici un pas înapoi când îmi ţâşneşte vreo pisică neagră prin faţă, calc pe orice capac de canal fără nici o apăsare şi nu am, în general, superstiţii.

Dar jur cu mâna pe cruce că popii îmi poartă ghinion...

Am constatat treaba asta de câţiva ani, aşa că, fie ce-o fi şi unde o fi, de câte ori mi se fâlfâie vreo barbă de făţău bisericesc prin raza vizuală pun prompt mâna la ştromeleac. Este un remediu auzit din bătrâni care dă şi nu dă rezultate...

Fără să ştiu ce mă paşte, aseară, mă plimbam nevinovat prin Piaţa Moghioroş (Drumul Taberei). Mascat de un chioşc, un făţău bisericesc mi-a apărut brusc şi implacabil în spaţiul intim, ba chiar mi-a cerut şi ceva parale pentru renovarea unei biserici.

Am sărit ca ars de tâmâie şi m-am fofilat ca Satana printre tarabe. Ghinionul se întrevedea major şi cerea măsuri drastice, aşa că nu m-am mulţumit să ating discret ştromeleacul, ci l-am apucat zdravăn şi l-am smotocit fără pic de pudoare.

Intenţiile mele au fost, însă, interpretate greşit de un tarabagiu rătăcit în piaţă la ora aceea târzie. M-a acostat nonşalant şi m-a întrebat pe ton jos:

- Îţi dau o fată?

Am refuzat politicos şi mi-am văzut de drum nedumerit. Dacă acceptam, unde anume se consuma actul? Sub tarabă? Puţin probabil... Singura clădire demnă de aşa ocupaţie în zonă ar fi Secţia 22 de Poliţie.

Imposibil, nu?... Dar mai ştii... Vis-a-vis de Primăria sectorului 6 funcţionează, bine merci, de ani buni, câteva bordele prospere. Iar brazii din curtea sediului lui Poteraş (primar de sector) sunt împodobiţi tot timpul anului cu prezervative...

Domnu Videanu, dumneavoastră ştiaţi treaba asta? Alooo, domnu' Adriean?... A nu sunteţi... Probabil aveţi treabă cu rodarea noului Tuareg primit de la stat... Ăla vechiu' s-a cam naşparlit, nu-i aşa?...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

P.S. Frecatul ştromeleacului de aseară nu a avut mare efect. Azi dimineaţă am împărţit 5 metri pătraţi de tramvai aglomerat cu doi orbi, un chior şi trei putiferi care s-au succedat în valuri olfactive în ordinea usturoi, transpiraţie şi alcool...

Videanu contraatacă

Hackerii noştri ne-au aruncat în scârbă ultima lor captură, cea mai recentă filă din jurnalul primarului Videanu, după care au plecat nervoşi şi cu muşchii umflaţi să-şi cumpere gantere, bâte de baseball şi câteva lanţuri. Ziceau că au o răfuială cu nişte hackeri rivali...

Dragă jurnale,

Mi-e şi jenă să mai scriu în tine. Ultima oară când am dat căutare cu "penisuri" pe google, mi-a apărut iar în faţă Blogul bucureştenilor exasperaţi, unde fuseseră postate, rând cu rând, toate însemnările mele.

Am sunat un amic din SRI şi omu mi-a spus că hackerii trebuie contracaraţi cu hackeri. Ştia el un băiat care detectează IP-ul şi din gaură de şarpe... Am pus la bătaie o repartiţie într-un apartament de două camere din Berceni şi după câteva ore, aveam în faţă jurnalele celor care îmi interceptaseră mie jurnalul şi încă altele la fel de utile... Le redau în continuare.

Halaicu:

"Băi jurnale,

Mă scuzi că revin cu aceleaşi obsesii, dar prea am avut azi o zi de căcăţoi! A început chiar înainte de a ajunge în tramvaiul 41. Am luat-o neinspirat prin Piaţa Moghioroş, unde m-am trezit împotmolit în trafic uman. Se mişcau boşorogii în jurul meu, de ziceai că mai au încă 100 de ani de trăit.Când m-am văzut îngrămădit pe o alee mai îngustă, am zis că mor. Puţea a căcat mai rău decât a transpiraţie. M-am uitat în jur, dar nu am identificat susra. În 5 minute am străbătut cei 20 de metri ai aleei, dar mirosul parcă se lipise de mine cu prenandez. Când am scăpat la un trotuar mai larg mi-am dat seama şi de ce. Un boşorog din faţa mea se căcase pe el şi acum râdea ghiduş...

În 41 m-am înghesuit cu toţi elevii din Bucureşti şi jumătate din pensionarii din ţară. Un tataie a început să povestească ce bărbat destoinic a fost el în tinereţe, după care, într-un acces de entuziasm bahic, s-a ridicat de pe scaun, s-a apucat de o bară şi a făcut 7 tracţiuni, mugind ca Monica Seles. Lumea a aplaudat demonstraţia de forţă a octogenarului, mai puţin eu care am întrezărit imediat pericolul. De ce m-am temut, nu am scăpat. Boşorogul a transpirat abundent şi a început să pută într-un mod feroce".


Aşa îi trebuie lui Halaicu! Să mă mai înjure el mult, că poate dau dispoziţie să se reducă numărul de 41-uri... În fine... Mă mai uit eu pe lista de jurnale hackerite şi dau de cel al lui Artistu'...

Artistu':

"Jurnalule, sal'tare,

M-am considerat mereu un om paşnic, băga-mi-aş #% în /%¤ lui Videanu să-l "#¤ în %& în cârcă. Cer eu prea mult? Am o bicicletă... Nu am pe unde să merg cu ea. Ne calcă maşinile ca pe şobolani. Unde sunt pistele alea promise? Până la urmă o să fac ca în sondajul de pe "antivideanu" şi o să vin cu bâta de baseball la primărie..."

Hă, hă, hă, ce să zic! Păi să vină. Am oamenii mei din SPP în permanenţă în spate. La nevoie îl pun şi pe Marcel să-l zgârie pe ochi. Mă rog... Că tot am văzut eu că se poate fura jurnalul omului, ce-mi zic? Oare Vanghelie a produs ceva? Produsese. Iată ce:

Vanghelie:

"Dragul, iubitul, secretul meu jurnal,

Doar cu tine pot fi eu însămi. Tu reprezinţi oaza în care incongruenţele atitudinii mele duplicitare dispar. Dar este nedrept să mă plâng. Singur şi conştient am luat decizia de a mă înfăţişa astfel în faţa poporului, când am intrat în politică. În faţa unui electorat tembel nu-ţi poţi permite luxul de a fi anacronic. Iubesc puterea mai mult decât vanitatea de a-mi etala intelectul. Am intrat în panică azi, când, într-o conferinţă de presă antivideanu era să-mi cadă lentilele de contact care îmi ascund albastrul pupilelor, făcându-le negre. Neglijenţa mea merge chiar mai departe. Uitându-mă în oglindă am constatat că mi se văd rădăcinile blonde ale părului. Le-am vopsit la repezeală cu rimel. Până şi crema autobronzantă dădea semne că se duce. Ce s-ar întâmpla dacă tenul meu de albinos ar fi dezvăluit? Va trebui să recurg şi la solar, pentru orice eventualitate. Chiar şi riscând un cancer. Dacă vrei să fii un cancer pentru alţii, trebuie să accepţi boala"...

Să-mi fut una! Nu am înţeles nimic şi m-a mai luat şi durerea de cap. Am ezitat pe urmă puţin şi, fie ce-o fi, am intrat pe jurnalul lui Băselu...

Băsescu:

"Măi, jurnal'le,

Acum sunt un om complet, hă-hă-hă! Când am plecat la Viena, anul trecut, sub pretextul că mă operez de hernie, am fost copleşit de gânduri negre. Dacă descoperă lumea că de fapt operaţia este una de mărire a ştromeleacului? Gânduri de om mic, cu dânsa mică... Am citit luni de zile, apoi, toate tabloidele, cu deznădejdea omului care îşi aşteaptă rândul la ghilotină. Mi-am dat apoi seama că nu trebuie să mă tem de nimeni şi nimic. Sunt omnipotent! Acum i-am sfidat pe toţi. Mi-am îngroşat din nou jucăria, de data asta în ţară şi cu pretextul unei tiroide umflate. Hă-hă-hă! Azi a mişcat pentru prima oară! Bine că am avut inspiraţia să tatuez ancora pe ea de când era încă amorţită. Mâine îl chem pe Videanu la Cotroceni şi să vezi futai! Prea îşi face de cap şi nu cotizează nimic şi la băiatu"...

Naşpa, aiurea, cam nasol... Sub 30 de milionaşe nu scap... Dar poate îi fâlfâi jurnalul asta pe sub nas şi se mai calmează... Oricum, tot trebuie să mă duc până la Cotroceni şi e o aglomeraţie pe Iuliu Maniu de ţi se acreşte!

Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar? A, da...

Nu există solidaritate între victime

Când faza mare a unui Audi m-a surprins brusc şi pe la spate, aseară, pe trotuarul străzii Sibiu, am înghiţit în sec, m-am rugat ca moartea să-mi fie scurtă şi cât mai puţin mizeră şi m-am căit amarnic pentru păcatele mele recente.

Tocmai coborâsem dintr-un tramvai 41 mult mai aglomerat ca de obicei, frecat din spate de o sexagenară supra-extra-ponderală şi din faţă dă un ţăran care a insistat să-şi preseze subsuara stângă de bărbia mea, cât timp s-a ţinut de o bară.

Ce-i drept, i-am înjurat rău, în gândul meu păcătos, şi nici măcar cu diminutive, ca altădată, ci cu augmentative, gen: "Mortălăii mămoaiei voastre de ciumpalacieni!"

Pe măsură ce Audi-ul se îndrepta vertiginos spre mine, ca spre un iepure orbit de faruri pe o şosea a patriei, mi-am zis că a venit momentul să dau socoteală. Am fost salvat, însă, de un Renault care gonea tot pe acelaşi trotuar al străzii Sibiu, dar din partea opusă.

Iluminat şi din spate şi din faţă de cele două automobile, m-am trezit la mijloc în deplină siguranţă. Am făcut o piruetă fâlfâind degeţoiul mijociu şi mi-am văzut de drum mult mai satisfăcut.

Vreme de 10 secunde... La mijlocul drumului, o furgonetă m-a făcut să sar doi metri în spate, pe măsură ce ieşi brusc din rândul maşinilor parcate. Am ocolit vehiculul doar pentru a sări din nou doi metri în stânga, atunci când furgoneta a pornit din nou furtunos, de data aceasta în faţă, pentru a se angaja în trafic.

În dreapta maşinii sărise concomitent cu mine un caine lup maidanez, care apoi, nesimţindu-se în stare să alerge după furgonetă, a sărit lătrând la mine.

Şi-a pus ambele labe pe pieptul meu şi, ajunşi brusc nas în nas, a început să mârâie.

L-am privit profund şi dezolat în ochii lui roşii şi i-am zis:

"Bravo, prietene, tot la mine sari? Tu nu îţi dai seama că suntem amândoi nişte victime. De ce să ne scoatem ochii între noi?"

Câinele a încetat să mai fie agresiv, însă nici nu s-a arătat foarte impresionat de cuvintele mele, scoţând batjocoritor limba...

Auziţi, domnu' Videanu? Cât m-ar costa şpaga ca să obţin aprobarea de a înfige nişte ţăruşi în trotuar, cu scopul de a bloca accesul automobilelor? Domnu' Videanu?... Nu sunteţi? Ce, nu vă mai atrag atenţia şpăgile mai mici? Cred şi eu, vă obosiţi destul cu alea mari... Ce bătaie de cap trebuie să fie...Eu zic că ar trebui să vă luaţi o vacanţă...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Cautam fete de mare angajament

De la un timp, noi, cei ce ne ocupam de Blogul bucureştenilor exasperaţi, trăim un sentiment naşpa, aiurea, cam nasol....

Se apropie alegerile locale şi, cum pe domnul primar Adriean Videanu nu-l prea vedem reales, blogul nostru riscă să îşi piardă utilitatea.

De aceea, încercăm nu doar să plângem exasperaţi pe umerii cititorilor noştri, ci să îi şi ajutăm într-un fel, să facem şi un serviciu public, cum ar veni.

Aşadar... Fetelor, căutaţi de lucru? Treceţi atunci prin Drumul Taberei. Veţi da de următorul afiş.


Ca să nu mijiţi ochii de pomană, trecem aici numărul de telefon la care puteţi cere detalii: 0720.400.309.

Ce trebuie să faceţi exact, nu ştim, dar beneficiile nu sunt de ignorat. Afişul a fost lipit pe vitrina unui salon de bronzat...


...iar peste drum este Plaza România.

Un pont, un ten bine bronzat şi ocazii nelimitate de shopping. Iată ce vă oferă Blogul bucureştenilor exasperaţi, în loc de lamentaţii.

Qu' est-ce que vous avez LA BAs, domnu' Videanu?

Vai, domnu' primar, am auzit că v-aţi luxat laba... Tristă! Situaţia, adică... Tristă în general, nu doar medical vorbind. Nici măcar nu v-aţi luat concediu. Aţi zis că vă întoarceţi la activitatea voastră obişnuită.

Mă contrariaţi... Păi cum, activitatea voastră obişnuită ne este vacanţa?

Vedeţi, ştiam eu! Deci...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Taxi driver

Când era să-mi găsesc moartea pentru a doua oară, strivit de acelaşi autobuz, între Mamaia şi Constanţa, m-am uitat ferm în ochii plini de remuşcări ai taximetristului care mă conducea şi i-am zis:

- Prietene, fie că murim, fie că ajungem la gară, trebuie să o facem repede. Nu-ţi cere scuze, dă-i bice!

Taximetristul m-a înţeles, a răsuflat uşurat, dar şi-a cerut, oricum, scuze. Cică erau nişte străzi foarte aglomerate. M-am uitat şi eu la străzi şi le-am găsit cam la fel de aglomerate ca cele ale Bucureştiului, la 4 dimineaţa. L-am liniştit pe taximetrist spunându-i că am supravieţuit eu la aglomeraţii mult mai crunte, în capitala noastră dragă.

Impresiile despre Bucureşti au început să curgă, moment în care taximetristul a remarcat că pe Calea Moşilor au avansat serios lucrările. Voia, pe semne, să îmi arate că s-a plimbat şi el pe câteva bulevarde celebre. Eu am tras concluzia că ultima oară fusese pe Calea Moşilor prin anii '70 ai secolului trecut, aşa că am tăcut din gură.

Am ajuns la Gara Constanţa în viaţă, dar mai ales în timp util. Am vărsat 20 de lei în mâna taximetristului, care mi-a mulţumit pentru bacşiş.

După 6 ore şi 33 de minute de mers cu un tren foarte aglomerat, fără aer condiţionat, am ajuns în faţa Gării de Nord. Era noapte şi m-am aruncat în primul taxi.

M-am uitat ferm în ochii şoferului şi l-am pus să mă ducă repede în Drumul Taberei. Nu i-am putut susţine privirea mult timp şi am mers cu capul întors spre geam. Taximetristul băuse, pesemne, mult rom, bere, puţin vin şi vreo palincuţă, totul asortat cu ceva brânzică cu ceapă şi usturoi. Usturoiul, probabil, fusese mâncat cu o zi înainte, deşi puţea, oricum, vârtos.

În timp ce alunecam lent spre cartierul meu de pensionari şi drogaţi, ocolind străzile care ar face călătoria mai rapidă, taximetristul a început să mi se confeseze în legătură cu mârlănia clienţilor cu care are de-a face.

Puţini şi zgârciţi, care comandă trasee foarte scurte, care borăsc pe covoraşele sale nou cumpărate şi vorbesc tare la telefonul mobil.

Şi sunt şi ţigani, pe care el i-ar împuşca. Şi sunt şi curve, care poartă parfum şi se rujează...

Când am ajuns, în fine, la Favorit, m-a întrebat dacă ştiam că tariful e de 5 lei pe kilometru. Nu ştiam...

L-am dezamăgit şi eu, când i-am lăsat 50 de lei în mână, de cât de mic e bacşişul. Mi-a zis că mai bine nu mă mai lua. Am fost de acord.

Am, totuşi, o nedumerire, domnu' Videanu. Nu era vorba că stabiliţi un tarif maxim pentru taximetrişti? Care e ăla?

Alooo, domnu Videanu?! A, nu sunteţi... Îmi cer scuze, ştiu, aveţi atâtea pe cap...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Super Halaciu are urmaşi

Nu m-am putut abţine să şterg o lacrimă de mândrie, aseară, în tramvaiul 41, în timp ce stăteam ca un nesimţit pe locurile rezervate pensionarilor, gravidelor şi handicapaţilor.

Reflectând la cât sunt de porc, gândurile mele civice au dispărut brusc, în timp ce din spate au început să răsune acordurile unei manele difuzate prin telefonul mobil...

"Sunt Super-Halaicu", mi-am zis, amintindu-mi de ziua în care am dat un tiriplici manelist jos din acelaşi tramvai 41. M-am întors fioros, doar pentru a constata că, spre deosebire de mucea-flaimucea-ul precedent, acest specimen avea mult peste 1.80 şi destui muşchi pe el pentru a scoate din foame un trib mărişor de canibali timp de o săptămână.

Maneaua oagărului culturist se blocă la un moment dat, începând să repete succesiv şi obsesiv un vers despre o inimă ruptă şi o oarecare păpuşă. În acelaşi timp, de pe un alt telefon mobil, ceva mai performant, începu să se audă un AC/DC, drept concurenţă.

Competitorul era un puşti de vreo 16 ani, care, cu o privire sugestivă, ne lăsă, pe noi, ceilalţi călători, să înţelegem că va opri muzica lui, doar dacă se va opri şi cea a manelistului.

Rămas fără variante, masivul iubitor de tânguieli melismatice continuă să asculte nedumerit cântecelul său despre problemele amoroase şi cardiace ale autorului, în timp ce, de la două scaune depărtare, puştiul începu să-l acopere pe cocalar cu un repertoriu vast de metale grele.

Atunci mi-am dat seama că ideea mea de a înfiinţa, nu un blog, ci o brigadă a bucureştenilor exasperaţi, are şanse de reuşită.

Iar când credeam că puştiul nu mai poate face nimic mai mult pentru a mă impresiona, acesta dădu o ultimă lovitură târâie-bucă-ului cocalar, schimbând metalele grele cu "Traume", de pe ultimul album al lui Ombladon.

Înainte de pasaj, au coborât atât puştiul, cât şi manelistul steroidizat. Lângă mine, o femeie de vreo 40 de ani, vreun metru optzeci şi vreo 110 kile a răsuflat uşurată că a scăpat de ambele muzici. În acelaşi timp, i-a sunat telefonul. În ritm de Irina Loghin...

Mi-am şters din nou o lacrimă, de data asta de necaz că dispăruse puştiul. Pe care l-aş vota primar, dacă aş avea ocazia.

Nu că dumneavoastră, domnule Videanu, nu aţi fi competent. Vai, se poate... Domnu' Videanu? A, nu sunteţi...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Idei la Primarie, câtă frunză, câtă iarbă

Domnu' Videanu, sunt tot eu, Halaicu, vin cu o problemă...

Aflu din ziare că, înainte de a planta 3 metri pătraţi de verdeaţă pe cap de cetăţean, intenţionaţi număraţi toţi copacii din Bucureşti pentru a şti exact câţi sunt şi cum stau cu sănătatea...

Pe lângă copaci, veţi cerceta şi arbuştii...

Mi se pare corect! Păi de ce să vă apucaţi să-i plantaţi direct pe ăia noi? Dacă o să avem pe urmă prea mulţi? Ce mama naibii să facem cu atâta oxigen în capitală. Îţi aprinzi dracului o ţigară şi te trezeşti că sari în aer...

Bravo, ţineţi-o tot aşa! Eu zic, totuşi, că ADP-ul nu este capabil pentru o aşa sarcină... Vă recomand o firmă privată care să facă numărătoarea, pe care să o plătiţi cu câteva zeci de milioane de euro. Dar deja cred că v-aţi gândit şi dumneavoastră...

Cu starea de sănătate a copacului iarăşi nu e de glumit. Poate găsiţi vreun laborator care să facă teste ADN plopilor şi analize de sevă. Ne-ar costa iarăşi câteva zeci de milioane, dar merită!

Problema mea e, însă, alta... De ce vă opriţi doar la copaci şi arbuşti? La frunze şi la firele de iarbă nu v-aţi gândit?

Eu stau la parter, iar în fiecare dimineaţă, când mă trezesc şi ies pe balcon, simţul meu estetic suferă...

Am un smoc de iarbă în grădină... Toate firele sunt înclinate spre dreapta, numai unul stă, moţ, înclinat spre stânga.

O fi fracturat!... Poate le spuneţi băieţilor cu numărătoarea şi primul ajutor pentru plante să vină cu nişte atele sau puţin gips...

Alooo, domnu' Videanu?... A, nu mai sunteţi?... Aţi dat dispoziţia şi aţi plecat... Ce-i drept, atâta muncă, după ce aţi venit freş din vacanţă, dăunează...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Zi zău cu limba scoasă, Videne

Primarul nostru, Adriean Videanu, s-a întors ieri de pe Coasta de Azur în Bucureşti, plictisit, cu nara încreţită a scârbă şi mai ales morocănos că a fost chemat inutil.

În tuaregul cumpărat de stat pe banii noştri pe care el îl conduce relativ ilegal, aerul condiţionat bătea probabil cu mult spor, astfel că Videanu şi-o fi pus întrebarea legitimă: "unde mama dracului sunt celebrele 41 de grade Celsius pe care trebuie să le gestionez".

Ajuns la primăria sa plină de purici, păduchi şi alte căpuşe, domnu' Adriean a organizat o conferinţă de presă în care s-a plâns că bucureştenii sunt nişte plângăcioşi.

„Am monitorizat toate activităţile impuse prin instituirea Codului Roşu. Ca o concluzie: în Bucureşti nu sunt evenimente deosebite, chiar dacă temperatura arată astăzi, la prânz, 35-36 grade”, a spus Videanu, citat imediat de toate ziarele, adăugând apoi că nu se impunea instituirea codului roşu.

Zi zău cu limba scoasă, Videne, chiar au fost 35 de grade, ieri, în Bucureşti, la prânz? Păi dacă era aşa, te asigur că jumătate dintre bucureşteni umblau cu pulovere pe ei, iar cei mai friguroşi îşi luau mănuşi şi fulare...

Sau erau 35 de grade în tuareg? Pentru că la nivelul asfaltului de lângă bordurile pe care le-ai schimbat cu atâta sârg erau vreo 55, pe puţin.

Şi chiar nu au fost evenimente deosebite? Dar ăia 200 de bucureşteni care au leşinat pe străzi şi cei 30 care au răposat de cald ce-au reprezentat pentru tine, evenimente obişnuite?

Am auzit că te-ai mai plâns că nu există proceduri pentru gestionarea unor situaţii de acest gen. Dar treaba ta, ca primar care este? Să cumperi autobuze Mercedes pe mult mai mulţi bani decât ar costa ele, dar să faci, totuşi, economie la aer condiţionat?...

Pe de altă parte te înţeleg, ţi-am stricat concediul doar ca să vii aici şi să te uiţi cum pică fraierii ca muştele, fără să poţi face nimic pentru ei, din lipsă de proceduri.

Mai ai câteva zile de vacanţă rămase, eu zic să profiţi de ele şi să ne laşi pe noi în întunericul penelor de curent.

Oricum, azi, când se anunţă 39 de grade, după sistemul tău de calcul ar fi de fapt vreo 19 - 20...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

22 iulie, Coasta de Azur...

11.34

Dragă jurnale, jurnaliştii români nu ştiu pe ce lume trăiesc...

Adineauri, de exemplu, când m-am trezit pe Coasta de Azur şi am deschis laptopul să citesc presa, nu mai conteneau ăştia cu articole despre caniculă şi temperaturi de 40 de grade Celsius...

Citesc un titlu: "Mor românii de cald"...

"Unde frate?", zic...

Mă întorc eu spre un grup de români, de la o terasă de pe plajă şi-i întreb:

"Voi muriţi de cald, mă?" Da de unde, nu aveau nici o treabă, erau cu berea în nas.

Flegmez eu pe un deget şi îl ridic în aer... Abia adia vântul şi nu puteau fi mai mult de 25 de grade... Păi atunci ce atâta agitaţie?

Citesc eu alt articol, cică: "Videanu se relaxează în concediu, în timp ce bucureştenii se topesc la 40 de grade"...

Păi sunt eu de vină că nu au descoperit şi bucureştenii concediul? Gata, m-am hotărât; când mă întorc în ţară organizez un concurs. Pe fiecare al 99.999-lea bucureştean care şi-a plătit taxele îl trimit în concediu la Polul Nord, pe banii Primăriei.

Mă am oricum bine cu o gaşcă de eschimoşi de când am fost eu într-o excursie de afaceri dincolo de cercul polar...

Eram într-o deplasare, în Islanda, şi m-am împrietenit cu un eschimoi, din ăsta, venit la shopping, care se tot plângea că, de când cu încălzirea globală, le picură tavanele igluurilor în cap...

"Tăticu", zic, "păi voi din ce construiţi igluurile alea?"

"Din zăpadă", zice.

"Păi sunteţi fraieri, mă", zic, "de ce nu le faceţi voi din marmură?"

De atunci tot export marmură de Ruşchiţa la preţul de cinci blane de urs polar metrul cub şi cumpără eschimoşnegii în draci...

Ia să dau eu un telefon să vorbesc cu omul, poate cumpăr şi nişte teren şi fac un hotel acolo pentru turiştii români...

12.37

Naşpa... S-au enervat eschimoşii! Cică de când au marmură în casă, se face condens şi tot alunecă. Vreo 25 şi-au spart capetele numai luna asta... A picat toată afacerea...

Ia să mai descurce bucureştenii şi singuri!

Un moment, sună telefonul...

Era Marcel, portarul, m-a rugat, când mă întorc, să aduc nişte prafuri de purici străineze, că cică e plină primăria de păduchi şi căpuşe...

He, he, he, păi cam e...

12.59

Am citit acum în Libertatea că sunt cel mai bogat primar din ţară, cu o avere de 130 de milioane de euro... Minciuni, numai minciuni!!!

M-am certat şi cu nevastă-mea, că ce am făcut cu restul banilor... Mă gândesc, când mă întorc, să fac o vizită pe la redacţia Libertatea, să le zic vreo două...

De fapt, ia stai aşa... Redacţia lor nu e pe lângă Pipera? Mamă, sunt nişte drumuri până acolo de ţi se taie cheful de viaţă. Se mai şi lucrează la pod... Şi asta cam de multişor...

Bucureştiul ăsta, ce oraş insuportabil... Cine mama dracului o fi primar? A, da...

Super-Halaicu veghează în tramvai

Azi am dat un manelist afară din tramvaiul 41...

În viaţa mea nu am fost atât de mândru de mine! Dar să o luăm cu începutul...

Reuşisem să scap de cele peste 50 de grade Celsiuis din tramvai, postându-mă în curentul unui geam deschis şi admiram pe şestache ceea ce arătau pantalonaşii foarte scurţi purtaţi de fete ce se duceau la ştrand.

Momentele mele de delectare au fost întrerupte însă brusc de un puştache de 15 - 16 ani (imaginaţi-vă că arăta ca unul dintre cei doi din poza de mai sus), care s-a urcat nonşalant pe uşa de la mijloc ascultând la maximum, pe telefonul mobil, nişte manele underground, de la un post de radio pirat.

În momentul în care fetele ce se duceau la ştrand au coborât, a devenit clar faptul că, în lipsa oricărei alte distracţii, manelele mucosului îmi vor atrage în mod total atenţia.

Furios din fire, dar educat să fiu calm, mi-am evaluat succint opţiunile:

1) Confiscarea din scurt a telefonului şi distrugerea lui;
2) O acţiune violentă şi fără explicaţii la adresa puşlamalei;
3) Contracararea manelelor prin muzica MP3-ului pe care îl posed.

Am ales ultima soluţie, considerând-o cea mai civilizată. Întâmplător, însă, melodia care mi-a gâdilat imediat urechiile era tocmai "Trauma" a lui Ombladon. Ceva nu era însă în ordine. Pe lângă acordurile pe care le ştiam deja, se auzeau în surdină un fel de măcăituri de raţe...

Mi-am dat imediat seama că manelele puţoiului bruiau înjurăturile lui Ombladon. Între timp, cocalarul se aşezase pe un scaun lângă mine şi dansa în ritmul muzicii dintr-un picioruş.

Mi-am scos căştile din urechi şi l-am abordat pe borac cu următoarele vorbe:

"Prietene, dacă nu închizi căcatul ăla de telefon, ţi-l spag şi pe urmă te bat de o să te pişi sânge trei zile".

Trebuie menţionat că tiriplicul, deşi aproape la fel de înalt ca mine, era totuşi cu vreo 40 de kile mai slab şi nici nu avea vreun tovarăş lângă el să îl apere la o adică.

Telefonul l-a închis imediat, însă mândria lui de caca-maca l-a îndemnat să mă întrebe de ce şi, mai ales, ce am cu el.

Atunci, stimabili bucureşteni exasperaţi, în tramvaiul 41, a avut loc un moment de rară solidaritate umană şi prietenie complice între generaţii.

Au sărit toţi pensionarii de pe scaune şi au început să mă aplaude, înjurându-l în acelaşi timp pe târâie-bucă-ul manelist.

Am fost îndemnat să îl iau pe marţafoi de guler şi să-l dau cu capul de pereţi (deşi mucea-flaimucea era îmbrăcat într-un maiou), un octogenar a învârtit un baston deasupra capului şi m-a felicitat cu un: "Bravo, tinere!", un domn de vreo 50 de ani a vociferat nazal: "Lasă gura, golane, că ţi-o iei peste bot!"

La prima staţie, micuţul manelist nu a mai suportat presiunea şi a coborât, mai aruncând o flegmă pe geamul tramvaiului, după ce s-au închis uşile.

Atunci mi-am dat seama că ceea ce scriu eu pe "Blogul bucureştenilor exasperaţi" e apă de ploaie... Mult mai util ar fi să înfiinţez o "Brigadă a bucureştenilor exasperaţi", care să patruleze vigilent prin autobuze, troleibuze şi tramvaie...

"Oare domnul primar Adriean Videanu ar considera asta un gest civic?", m-am întrebat. Apoi mi-am amintit că primul om al urbei noastre este în concediu, în Elveţia, unde tramvaiele nu au cunoscut încă manelele propagate în aerul de 50 de grade Celsius.

Oricum, concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Puricii din primărie ne îndeamnă să încălcăm copyright-ul

Nu o cunoaştem pe Monica Andreiu, dar ar merita cu prisosinţă statutul de membru de onoare al Blogului bucureştenilor exasperaţi. E a doua persoană, după Halaicu, care m-a făcut să-i invidiez umorul (nu contează daca e voluntar sau nu). Textul e savuros, e in Gardianul de azi şi nu mă pot abţine să nu-l copiez cu neruşinare şi să îi ofer locul care i se cuvine cu adevărat: pe antivideanu.blogspot.com. Lansăm totodată o invitaţie: dacă doreşte, autoarea se poate înscrie oricând în rândul bucureştenilor exasperaţi.

Primaria s-a umplut de purici. Videanu a fugit in vacanta
De mâine, primarul general pleaca in concediu
17.07.2007
Adriean Videanu a plecat din nou in concediu. „Dezertarea“ edilului sef al Capitalei pica intr-un moment greu: primaria este infestata cu purici, pe care angajatii i-au luat de la pisicile maidaneze din curtea institutiei.

Mai multi lucratori din Primaria Capitalei s-au prezentat la medic acuzand senzatii de usturime si aparitia unor mici pete rosii, in special la membrele inferioare. Oamenii credeau ca sufera de urticarie sau pur si simplu de stres, insotite de o ciudata astenie. Doctorii le-au spus insa cu totul altceva: angajatii primariei sunt muscati de purici.Mare a fost mirarea mai multor angajati din Primaria Capitalei cand au aflat de la medic ca bubitele rosii de pe picioare pe care le credeau de la stres sau un fel de urticarie sunt de fapt muscaturi de purici.
Cele cateva doamne, care au preferat sa isi pastreze anonimatul, spun ca in curtea interioara a institutiei, unde se gareaza masinile de serviciu, s-a oplosit o armata de feline. Matele sunt pline de purici si pot fi vazute scarpinandu-se de zor printre tomberoanele primariei. Angajatele mai miloase, care le duc zi de zi mancare, au luat, probabil, fara sa vrea micile lighioane care sug sangele si le-au transportat pe culoarele institutiei. Covoarele de pe culoarele primariei s-ar parea ca sunt adapostul ideal pentru insecte. Groase si moi, aceste covoare sunt nu numai mandria edililor atunci cand primesc vizite, dar si adapostul nesperat al puricilor.

Måtele din curtea primariei – sursa de infestare
Tocurile si pantofii personalului din primarie functioneaza pentru purici pe post de taxi. Desi aria de imprastiere a puricilor in birourile Primariei Capitalei nu este foarte mare, cei muscati si ciupiti de lighioane sunt destul de numerosi. Angajatele patite le dojenesc pe iubitoarele de pisici si le acuza pe acestea de inconstienta. Ori din cauza bodyguarzilor, ori din alte motive ramase deocamdata necunoscute, puricii nu au indraznit sa intre si in cabinetul primarului general Adriean Videanu, nici macar in audienta. Aceasta situatie s-a mai repetat odata in iarna 2006-2007, cand intreaga cladire ce adaposteste Primaria Capitalei a fost luata la puricat de echipe de dezinsectie. Se pare ca angajatii din subordinea lui Videanu nu vor scapa de blestemul puricilor pana nu vor trimite matele din ograda proprie la vreun adapost de animale de companie sau pana ce acestora nu li se va face o deparazitare competenta. Cert este ca de maine primarul general a decis sa plece preventiv in concediu. O saptamana, cat poate dura si dezinsectia.

Ce spun medicii veterinari
Contactat telefonic, Liviu Harbuz, cel mai renumit specialist veterinar din Capitala, ne-a spus ca puricii, capusa si tantarul, insecte hematofage, transmit cel mai rapid unele boli, insa, deparazitarea animalelor se face numai primavara si toamna. Orice temperatura crescuta stimuleaza inmultirea si agresivitatea insectelor. Mediul cel mai prielnic inmultirii puricilor este praful, parchetul si mochetele.In Primaria Capitalei, este necesara o dezinsectie urgenta pentru a deparazita matele din stabilimentul lui Videanu. Harbuz i-a sfatuit pe cei muscati de purici sa mearga la medicul de familie si sa isi faca controale complexe, intrucat puricii sunt purtatori ai unor boli precum hepatita sau pot infesta cu oua de tenie, viermele intestinal cel mai periculos pentru om. De asemeni, cei care au transportat si acasa lighioanele din primarie trebuie sa cheme o echipa specializata de dezinsectie, intrucat de purici nu se scapa cu una, cu doua. Acestia au un ciclu de viata de pana la un an, insa o singura pereche poate da nastere la alte cateva milioane de exemplare. Fierberea la 100 de grade a apei in care unii oameni pot spera ca ii omoara de mult nu mai e valabila. Puricii incapatanati rezista cu stoicism.

Monica Andreiu

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a anunţat, luni, reprezentanţii Consiliului General al Municipiului Bucureşti că va intra în concediu de odihnă, începând de miercuri, timp de o săptămână.

"Vă anunţ că în intervalul 18 - 26 iulie voi intra în concediu de odihnă. Precizez că zilele libere reprezintă restul de şapte zile lucrătoare din concediul la care aveam dreptul anul trecut şi pe care nu l-am efectuat în întregime", a afirmat Videanu.

Edilul Capitalei îşi va petrece concediul de odihnă în Eleveţia, la Geneva, unde unul din copiii săi îşi face studiile.

"Vreau să merg acolo pentru că în această perioadă vin vreo patru universităţi americane să-şi prezinte programele şi este o perioadă foarte importantă pentru familia mea. Este un concediu dedicat familiei", a explicat Videanu.

Sursa: Gândul

P.S. Oare cum or fi reacţionat reprezentanţii Consiliului General? Eu cred că s-au ridicat în picioare şi au scandat în cor:

"Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean"!!!

P.S. II - Iată, în schimb, cum am reacţionat, noi, Halaicu şi Antivideanu, pe messenger:

Antivideanu: halaicule, n-o sa crezi
Antivideanu: dar e adevarat
Antivideanu: e sigur
Antivideanu: e oficial
Antivideanu: a dat si la ziar, uite: http://www.gandul.info/flux/videanu-intra-concediu-incepand-miercuri.html?3996;855774
Halaicu: nu pot sa cred asa ceva
Halaicu: cred ca e mediafaxul prost informat
Antivideanu: mda, si eu m-am gandit
Antivideanu: cine, videanu in concediu?
Antivideanu: adica isi ia concediu?
Halaicu: bai, merita omul...
Antivideanu: de la ce isi ia concediu?
Antivideanu: de la concediu?
Antivideanu: concediu de la concediu nu inseamna ca vii la munca?
Antivideanu: adica negarea negatiei....

4 iulie, cu artificii

+18

Hackerii noştri s-au întors din vacanţă şi ne-au aruncat grăbiţi în braţe ultima filă din jurnalul primarului nostru, Adriean Videanu. Apoi au dat fuga la farmacia din colţ unde s-au aprovizionat cu prezervative şi au ieşit la agăţat.

15.22

Dragă jurnale, am făcut sex, la mare, cu Elena Udrea!

Deja se împuţise treaba pe la primărie, toată lumea era în concediu, aşa că când să plec şi eu, m-am trezit că nu am şofer...

"Vă duc eu, domnu' Adriean", îl aud pe Marcel, portarul, că zice, aşa că îl trag de-o parte şi-l iau tare:

Zic: "Bă, Marcele, eu te iau şi-ţi plătesc şi camera de hotel, dar am şi eu o reputaţie... Ai încetat relaţia aia cu Ion, cum ţi-am zis?"

Zice: "Domnu' Adreian, între noi nu a mai rămas decât un borcan de zacuscă, pe care l-am păstrat ca amintire", şi când zicea treaba asta, îl văd că se apleacă peste masă şi o ciupeşte de cur pe Filisafta, femeia de serviciu, care debarasa atunci biroul de cafele.

"Bravo, mă, Marcele", zic, "aşa te vreau!" Şi ne-am tirat.

Ajunşi la mare l-am lăsat pe Marcel să care bagajele şi am întins-o pe plajă. Când, ce să vezi, Nuţi Udrea cu bărbac'su pe şezloangele de lângă mine.

"Cocoşel", o aud pe Nuţi că zice, "mi s-a golit paharul, fii şi tu drăguţ..." Şi după ce se cară bărbac'su îmi întinde un tub cu cremă şi mă pune să o frec pe spate.

Îi desfac eu sutienul şi înainte să o ung, întreb:

"Auzi, pisi, da' cu Tibi cum îţi mai merge?" "Secetă", o aud că zice, "e supărat cu fii-sa, nici nu se mai uită la mine. Dar tu cum te mai înţelegi cu nevastă-ta, Mioriţa?" "Dă-o dracului", zic, şi încep să o frec pe şale.

La un moment dat se prinde şi ea că o gâdilam mai cu subînţeles şi se întoarce. "Bibiloi",zice, "eu m-aş băga, dar după ce ai de-a face cu preşedinţi capeţi şi tu un fel de respect de sine..."

"Păi şi ce, eu nu sunt vicepreşedinte de partid", zic, "la o adică mă mulţumesc şi cu jumătăţi de măsură".

"Atunci, hai", o aud că zice şi îmi şopteşte numărul camerei de hotel.

O las eu să o ia în faţă, iar după cinci minute,când mă ridic, ce văd la beach bar... Cocoş şi Marcel sorbeau un cocktail din acelaşi pahar, cu două paie.

"Ce faceţi, bă!", zic.

"A, uite, vorbeam cu flăcăul tău", zice Cocoş, "m-a invitat la el să îmi dea o zacuscă, deci o las pe Nuţi în grija ta".

"Băi, Marcele", îl iau eu pe portar mai la o parte, "nu ziceai, dom'le, că acum îţi plac femeile?"

"Domnu' Adreian", zice, "eu iubesc omul, nu sexul lui".

"Eu viceversa", zic, şi îi dau dracului.

Nici nu apuc să păşesc în camera de hotel, că mă trezesc cu Nuţi că îmi pune piedică şi mă aruncă în pat. Pe urmă se dă doi paşi mai în spate, face roata şi cu un salt - triplu şurub - mă încalecă.

"Bebişor", zic, "eu nu am probleme cu mijlocul, pot să stau şi deasupra"...

"Niciodată", o aud că zice, şi pe urmă să te ţii!... După trei minute eram mort în păpuşoi...

"Puţin, foarte puţin", zice.

"Păi mă scuzi", zic, "când nu ai alcool la bord eşti mai expeditiv, te-ai obişnuit prost cu Tibi..."

În aceeaşi seară, numitul Tibi mă cheamă la el în viluţa de la mare. "Adreane", îmi zic, "te-a mâncat, eşti mâncat... La ce te aşteptai"...

Când ajung eu acolo, Tibişorul era în lacrimi, cu trei picături rămase în sticloanţa de Chivas...

"Adreane, dragă, futu-le neamu-n cur de femei!", zice.

Tocmai mă gândeam pe unde să scot cămaşa, când scoate o poză cu fii-sa şi zice: "Ţigănuşu lu' tata, mă face de ruşine..."

Am băut cu el până dimineaţă... Pe urmă l-am sunat pe Marcel şi l-am pus să mă conducă până la hotel. Când să scoată cheia de contact din buzunar, îi cade pe jos un tub de cremă asemănător cu ăla cu care o unsesem eu pe Nuţi.

"Ăsta de unde e, bă!", zic.

"Mi l-a dat domnu' Cocoş să-l păstrez eu pentru viitor", zice.

Nu am mai zis nimic. A doua zi m-am întors în Bucureşti, unde mă aştepta Vanghelie cu scandalul în birou.

Dar despre asta în filele următoare de jurnal...

Drumul meu spre iad e pavat cu bune intenţii cetăţeneşti

Când m-am aşezat aseară fără pic de jenă pe unul dintre scaunele tramvaiului 41, m-am simţit cu adevărat inspirat.

Ca orice călător încercat ştiam că în fiecare tramvai există un om care pute, iar eu reuşisem să îl reperez din timp pe cel care puţea în cazul de faţă.

Îmi ocupasem locul la o distanţă îndeajuns de mare de el încât să nu fiu deranjat olfactiv, dar destul de aproape pentru a-l putea studia şi evita în timp util în cazul în care s-ar fi deplasat de la locul lui înspre mine.

Era vorba de un aurolac şchiop care chiar dacă a coborât la Crângaşi, a lăsat în urma lui un miros care a dăinuit câteva staţii.

Situaţia a luat o turnură spectaculoasă, însă, când la staţia Lujerului s-au urcat nu mai puţin de patru fufe care s-au postat la doi metri de mine, învăluindu-mă în parfumuri grele şi foarte scumpe.

Mergeau la Plaza, iar faptul că se foloseau de un mijloc de transport atât de barbar precum tramvaiul li se părea un fel de aventură comică, motiv pentru care s-au hlizit aparent iraţional timp de un minut.

Tocmai atunci, din mulţime a rasarit un pusti cerşetor care s-a oprit în faţa fufelor şi a început să se tânguiască.

Mă simţeam ca într-o situaţie absurdă gen Beavis & Butthead, motiv pentru care am izbucnit într-un râs cretin:

- "Ha, ha-ha-ha!" (mă rog, nu poate fi descris, dacă ţineţi neaparat să ştiţi cum a sunat, daţi-mi un telefon şi o să încerc să îl imit) - care nu mi-a trecut nici când copilul a ajuns în dreptul meu.

Imaginaţi-vă scena:

Copil cersetor: "Daţi-mi şi mie 500 de lei... Sau măcar 1.000 de lei..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Copil cersetor: "Suntem şase fraţi acasă, mama ne-a părăsit..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Copil cersetor: "Până acum ne creştea o bunică, dar a decedat de cancer..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Patru fufe: "?" "!" "!?!" "?!?"

Copilul cerşetor părăseşte încet scena în timp ce călătorii se uită indiganţi la Halaicu.

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Încă râzând în guler, m-am ridicat de la locul meu şi m-am pregătit să cobor, ascunzându-mă după cele patru fufe care se aliniaseră deja la uşă.

O privire răzbătea însă printre matracuce şi parcă mă sfredelea...

Am ridicat capul şi am văzut {asta mi-e crucea (+)} o călugăriţă care tocmai vărsa nişte mărunţiş în mâna copilului cerşetor şi mă fixa apocaliptic.

Imaginati-va si scena asta:

Copil cerşetor: "Săru'mâna, bogdaproste..."

Călugăriţa (aparte): "Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Dumneata în schimb..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Am coborât din tramvai şi m-am strecurat ca un demon printre aleile ciudat de bine iluminate ale cartierului Drumul Taberei, convins că voi arde în flăcările iadului.

În acelaşi timp am avut însă o revelaţie, domnule primar Adriean Videanu.

De ce nu daţi dumneavoastră gratis carduri Activ cerşetorilor care muncesc în RATB? Astfel aţi cunoaşte traseele, aţi face o evidenţă şi aţi putea colabora cu calugarii şi calugăriţele bucureştene, întru voia Domnului, pentru scoaterea lor din necaz...

Alo, domnu' Videanu'!? Sunteţi pe recepţie? Nu... Aha, mă scuzaţi, iar inoportunez...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

O zi de căcuţă

ATENŢIE!!! Următorul text conţine înjurături şi diminutive... Cei sensibili sunt sfătuiţi să se abţină...



Azi dimineaţă, când am ieşit din bloc, am avut o experienţă care mi-a demonstrat că, exprimate prin diminutive, lucrurile supărătoare ale vieţii de zi cu zi te afectează mai puţin.

Dădusem colţul blocului, când, o femeie cu un Collie în lesă l-a întrebat duios pe patrupedul care se îndrepta imperios şi fără echivoc spre un boschet:

- Ce-i, mămică, vrei să faci căcuţă?

M-am uitat bine la ea şi am citit pe faţa ei o lipsă totală de griji.

"Puluţa mea", mi-am zis, "merită încercat..."

Era tocmai ziua în care trebuia să îmi reînoiesc abonamenţelul RATB, aşa că în staţia tramvaiului 41 de la Plaza m-am aşezat la coadă la ghişeuţ.

Surprinzător, 15 omuleţi erau deja la coadă, momenţel în care mi-am dat seama că, în locul abonamenţelelor de cartonaş, se dădeau şi aici carteleuţe...

"Pizduţa mămicuţei ei de treabă", mi-am zis, însă după primul minut de aşteptare am realizat că nu asta era principala mea problemuţă...

Vedeţi voi, vreun căţeluş, pisicuţă sau şoricel răposase pe undeva prin apropiere, iar mirosuţul era destul de pregnant pentru a face orice omuleţ sensibil să slobozească o vomiţică.

Ajuns după cinci munuţele la ghişeu, femeiuşca de după geam m-a informat că s-a blocat softuleţul computeraşului şi trebuie să mai aştept...

Mi-am băgat picioruşele şi am luat un bileţel de unşpe miişoare...

În tramvai o aglomeraţie de subţioare cu sodorică prelingătoare pe ele de să-ţi mute năsucul din loc...

Cobor la capăt şi mă îndrept spre ghişeuţul de acolo. O cuconiţă supărăcioasă mă aştepta cu obrăjorii posomorâţei...

"Un abonamenţel pe toate linişoarele de azi, vă rog". Dau buletinul şi pe măsură ce cuconiţa bate tasteluţele, ochişorii ei scapără luminiţe belicoase...

"Daţi-mi cardul vechi..."

"De unde, că l-am aruncat după ce mi s-a eliberat a doua lună unul de carton... "

"Ghinion, noi nu facem carduri toată ziua, bună ziua..."

Şi mi s-a aruncat buletinuţul pe micuţa ferestruică...

"Futu-ţi mortuleţii mămicii tale de coţohârliţă", am mai apucat să spun şi m-am tirat, în timp ce femeiuşca îmi amintea că sunt o obrăznicătură...

"Cine guriţa mămucii sale a mai inventat şi sistemuţul ăsta de căcuţă cu carteluţă", mi-am zis mergând mai departe. "A, da", mi-am amintit, jenat că poate iar deranjez de pomană...

Concediuţ plăcuţel în continuare domnişoru' Adiţă...

29 mai

Hackerii noştri s-au văzut cuprinşi de plictiseală, noaptea trecută, şi, puşi faţă în faţă cu computerul, au facut rost de ultima filă din jurnalul primarului nostru Adriean Videanu. Somnoroşi şi căscători ne-au trimis-o azi dimineaţă, iar noi o postăm acum pentru publicul avid să cunoască gândirea intimă a acestui mare om...

12.53


Dragă jurnale,

S-a întors lumea cu fundul în sus!!! Dar să o luăm cu începutul...

Am venit azi dimineaţă la muncă plin de draci, după ce o jumătate de oră am fost împotmolit într-o intersecţie cu un semafor defect. Intru eu în curtea primăriei şi încep să claxonez, dar portarul Marcel făcea pe surdul...

În sfârşit apare şi el, şi, când să îi dau cheile maşinii ca să o parcheze, văd că avea palmele pline de lipici...

"Tăticu'", zic, "nu ştiu ce faci tu în ghereta ta de portar, dar cam intru la bănuieli... Pun pariu că Hustlerele alea pe care ţi le-am dat să le arunci nu au ajuns nici până acum la coşul de gunoi, sau vrei să verific?"

Îl văd pe Marcel că dă din umeri. Zice: "Domnu' Adriean, veniţi la mine în gheretă şi căutaţi..."

Acum nu aveam eu chef de inspecţii, dar pe mine când mă dă cineva dracului îl urmăresc până în pânzele albe!

Intru eu în ghereta lui Marcel şi ce văd pe perete... Proaspăt lipit - dita mai afişul cu un bărbos. Uite, l-am şi scanat...


"Cine mai e şi ăsta, bă Marcele", zic.

"Păi cum, nu ştiţi?" zice, "e cântăreţul meu de suflet, om bun, are concert acum pe Lia Manoliu! Nu ştiţi că v-am cerut şi eu două bilete, alaltăieri?"

Mi-aduc eu aminte că am semnat ceva în sensul ăsta, cu un concert, şi nici până acum nu s-a simţit nimeni cu o cinste... Când să ies, dau peste biroul lui Marcel şi cade din el un teanc de reviste.

"Te-am prins, marţafoiule", zic, dar când mă uit pe ele, în loc de Hustelre şi Playboyuri văd doar reviste de culturism cu malaci unsuroşi... Mă uit eu la Marcel de sus până jos şi tot uscăţiv şi jigărit ca un catâr de povară îl văd.

"Tăticu'", zic, "mai pune şi tu în practică ce citeşti acilea, nu doar te benocla".

În sfârşit intru eu în birou şi când mă văd cu google-ul în faţă, ce-mi zic: "Ia să dau eu o căutare cu George Michael.

Să se rupă scaunul cu mine! Dădusem Lia Manoliu pe mâna unui spatist!...

Aşa am o boală pe ăştia, de când am fost eu prima oară în America, pe la începutul anilor '90...

Mă cazasem la Las Vegas şi în prima noapte am fost să văd şi eu un meci de box.

Ţineam cu albul, un tip care semăna cu Bruce Willis, dar negrul părea că o să câştige. Când mă resemnasem eu cu gândul, poc îi păleşte albul una de rămâne ăla lat. Cică a şi răposat pe urmă...

A doua zi, mă plimbam pe străzi şi zic să intru într-un magazin de suveniruri...

Nimeni la tejghea...

Zic eu hello, dar nu răspundea nimeni... Când să plec, mi se pare că aud nişte voci la subsol.

Cobor eu scara, şi ce văd... Un malac îmbrăcat în latex, atârnat în lanţuri. Lângă el o uşă crăpată, de după care se auzea o muzică ciudată şi nişte gemete...

Arunc o privire şi mi se face rău. Doi albi futeau în cur un negru cu căluş la gură...

"Tăticu'", îmi zic, "locul ăsta nu e de mine"...

Urc eu scările şi după tejghea pe cine văd... Boxerul de noaptea trecută, de semăna cu Bruce Willis, umbla pe la lucruri...

Întâi ia o bâtă de baseball, se uită lung la ea, pe urmă pune mâna pe o drujbă, se joacă puţin, iar în cele din urmă scoate o sabie de samurai şi se repede la subsol...

În drum îl acostez şi îi bat obrazul:

"Bravo, dom'le" zic, "ăia se babardesc la popou, iar tu le furi din magazin! Uite aşa se duc de râpă marile civilizaţii..."

14.51

Îmi amintisem eu de toate astea şi când trag aer în piept să mă reculeg, simt un damf de Carpaţi şi rom de bodegă...

Era Marcel, se aşezase picior peste picior pe un fotoliu şi se uita la mine.

"Ce e, tăticu'", zic.

"Domnu' Adriean", zice, "vă mai amintiţi ce mi-aţi promis când aţi venit la primărie. Vorbisem şi cu domnu' Traian, dar el a plecat... Mă însuraţi şi pe mine?"

"Oho", zic, "felicitări, mă băiatule, păi era şi timpul! Viaţa asta a ta, fără jugul căsniciei, nu prea te prinde. Cine-i norocoasa?"

"Ion", zice.

"Care Ion, bă!", zic.

"Ion, ăla de la întreţinere, care vă repară matale aerul condiţionat când se strică..."

"Bă tu eşti nebun!", zic.

"De ce domnu' Adriean", zice, "că e băiat bun, face nişte zacuşti senzaţionale..."

L-am dat eu afară din birou, am ras trei diazepame şi m-am hotărât să mă tirez.

Când ies în curte şi mă arunc în maşină, îl aud pe Marcel:

"Staţi aşa domnu' Adriean, că vă ajut eu să daţi cu spatele"...

În drum spre casă numai afişe cu George Michael pe toţi stâlpii. Mă uit eu la ele, şi când să mă fure peisajul, mai să mă dau cu capul de volan.

Îmi tăiase unul calea.

Dom'le ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar aici? A, da...

21 mai

Hackerii noştri sunt beţi muci în momentul de faţă, pentru că au sărbătorit toată noaptea performanţa de a pune mâna pe ultima filă din jurnalul intim al primarului nostru, Adriean Videanu. Iată în continuare roadele muncii lor...

11.23

Dragă jurnale,

Încep să ma conving pe zi ce trece că România şi Bucureştiul nu mă merită...

De o săptămână încoace îmi crapă obrazul de ruşine.

Dar să o luam metodic.

În primul rând, Sampling Bucharest, de la Viena, a fost un fiasco. Încă din prima zi, românii mei au reuşit să mă facă de cacao în faţa primarului vienez, Michael Haupl.

Mă scosese omul la o plimbare prin oraş, cică să admirăm reperele. O luăm noi pe jos, că doar era primăvară, şi când să traversez, calc direct în dita mai balega de cal.

"Bă, Michaele", zic, "nu am vrut să îţi spun până acum, dar musteşte de căcat oraşul ăsta al tău! Îţi recomand eu o firmă de gunoieri dacă vrei".

Îl prinsesem pe austrian la faza asta, dar nici el nu s-a dat bătut. Îl văd că ia o balegă în mână şi îşi bagă nasul în ea.

"Mmmm", face ăla, "nu dom'le, că ăsta e farmecul orăşelului nostru, caleştile cu cai vienezi. Ăsta trebuie să fi fost un mascul alb, de patru ani..."

Pe urmă a început să se laude el că e zoolog de profesie şi să mă întrebe de faimoşii câinii din Bucureşti. "Tăticu'", îmi zic eu în gând, "dacă îţi bag o bucată în mecla aia de nemţălău o să audă câinii din Giurgiu!".

Mai mergem noi ce mai mergem, când ce îmi văd ochii... Nişte poliţai austrieni cafteau nişte violonişti pe stradă.

"Her Haupl", zic, "păi la noi în Bucureşti fenomenul infracţional e în scădere..."

Nu apuc însă să termin că îl aud pe unul din ăia caftiţii că ţipă pe româneşte: "Au, nu da nene, mânca-ţi-aş puţica ta de teuton!" Erau cerşetori români, uite, le-am făcut şi o poză...




"Bă, futu-vă paştele, dumnezeii şi cristoşii mamii voastre", le zic eu, "nu vă mai ajunge Lipscaniul, aţi venit aici după mine?" "Că nu nene", zice unul, "suntem muzicanţi români, am venit la târg, la Sampling Bucharest să facem schimb cultural..."

"Băi şmenarule", zic, "tu crezi că poţi să-i vinzi botanistului castraveţi? Ştiu eu ce schimburi faci tu aicia, că până la urmă şi cultura e pe bani..:"

I-au băgat până la urmă în dubă şi eu mi-am reluat plimbarea cu Haupl.

Acuma aşa îmi crăpa obrazul de ruşine, încât mi-am zis să îl pasez la primarii de sectoare şi eu să mă duc şi să mă îmbăt de unul singur la hotel. O cotim noi spre clădirea unde se ţinea Sampling Bucharest, când, la o terasă, ascunşi după vreo 16 halbe de bere, pe cine văd - Poteraş, Chiliman şi Inimăroiu, şpriţuiau şi puneau piedici la chelneriţe...

"Bravo, domnilor", zic, "dar parcă era vorba că staţi de vorbă cu investitorii, la târg..."

"Ce investitori, bă", zice Poteraş, "că în 15 minute cât am stat acolo nu a venit nici unul..."

Până la urmă nu am mai avut ce să zic, şi l-am luat pe Haupl la sentiment. "Auzi Michaele", zic, "ia dă-l dreacu de târg şi de oraş şi ia-mă şi pe mine la cumpărături... Fac cinste".

Am stat la cutie cât a mai durat treaba la Viena şi m-am întors în ţară exact când era referendumul în fierbere.

Nu apuc să cobor bine din avion, că îmi dă Tibi beep. Îl sun înapoi şi cum îl aud îmi dau seama că era cam la a doua sticlă de Chivas...

"Băi dragule", zice, "ruşii cum mama naibii trag cu rachete de argint în nori şi opresc ploaia şi ţie puţin nu îţi pasă că sâmbăta asta, când se votează, o să fie rupere de nori!" "Hai băi Tibi", îi zic, "acum drept cine mă iei, Romica Jurcă?"

S-a supărat nebunul, a început să înjure şi a închis. L-am mai sunat eu de vreo cinci ori, dar îmi dădea reject...

A doua zi, după ce trecuse referendumul, dau să-l pup la Modrogan, dar îl văd că se fereşte.

Pesemne că nu era atât de mucificat încât să fi uitat ce i-am zis...

"Ştii ce, tăticu", îmi zic, "eu îmi bag picioarele şi mă duc la meci!" Oricum mă invitaseră ăştia de la Dinamo să le dau medaliile de campioni la "spartani". Se termină meciul, (au mai luat şi ăia bătaie...) şi când cobor pe gazon încep suporterii să mă huiduie. Nu mai înţeleg nimic, ce le-am făcut eu lor. După aia mă ia Borcea de-o parte:

"Ce-i frăţioare", zice, "tu pui botu la ăştia?" Nu am mai zis nimic, dar i-am bătut obrazul. Adică eu le-am dat Lia Manoliu să joace pe el, şi ei nici până acum nu s-au simţit cu ceva...

Duminică m-am dus şi eu la Formula Trei. Mă sunase Tibi să mergem împreună şi nu puteam să ratez...

Era omul binedispus aşa că ne-am pupat şi am dat-o la pace. Nu am putut să fac însă nici un pas, că mă opreau spectatorii cu bancuri.

"Videne, ştii de ce nu a câştigat câinele cursa? Că a plecat mai devreme... Videne, ştii de ce au dat câinele afară? Că nu a respectat steagul galben..."

Ce câine, ce mama dracului vor ăştia să spună...

În sfârşit, vin azi dimineaţă la muncă şi îl văd pe portarul Marcel cu un rânjet larg pe faţă.

"Ce te râzi, bă", zic.

"Dom'le", zice, "mă bucur şi eu de o zi frumoasă de primăvară în oraşul meu. Uite ce arome, ce răcoare de la ploaia de aseară. Să tot trăieşti!"

"Marcele", zic, "te-aş pupa pe gură, nu-i aşa că e un oraş frumos?"

"Dom'le", zice, "frumoşi sunt copacii, boscheţii, florile, păsărelele, oraşul în sine e de căcat..."

Mă uit eu în jur şi-mi dau seama că avea dreptate...

Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar aici? A, da...

Cum să nu iubeşti Bucureştiul?!

Dom' Videanu, ce-şi face omul cu mana lui...

ANIMAL PE PISTA

10 mai

Hackerii noştri nu dorm, nu mănâncă, nu respiră şi nu se duc la veceu. În schimb sunt vigilenţi şi reuşesc, iată, să pună mâna pe o altă filă din jurnalul intim al primarului nostru Adriean Videanu...

12.22

Se dovedeşe iar că nu pot să mai am încredere decât în mine însuşi...

După zile întregi în care am tot dat căutare pe Google cu "buchet de penisuri" şi mi-a apărut de fiecare dată "Blogul bucureştenilor exasperaţi" la prima căutare, oamenii mei m-au anunţat că în sfârşit au dat de Halaicu, Antivideanu, Mioara Mantale, Andrei ză Artist, Cronicaru şi Fănel.

Eram la mine în birou şi l-am pus pe portarul Marcel să îi aducă unul câte unul. Zic: "Halaicu primul, tăticu, că vreau să i-o trag cât sunt încă freş..."

Iese Marcel şi văd că intră pe uşă un bătrânel îmbrăcat prost, dar cu haine de firmă care se tot uita la ceas... "Bă Videne", zice, "mai vopseşte şi tu birourile p-acilea, că faci instituţia de bahaus..."

"Tu cine te crezi mă", zic, "ne tragem de şireturi acum, da ce, am păzit porcii împreună în Videle?..." Tocmai atunci intră Nuţi pe uşă cu două cafele şi îl văd pe moş că o ciupeşte de cur... Zice: "Ce mai faci, fă, fătucă, m-ai uitat?" La care Nuţi zice: "Hi, hi, hi, nu domnu' primar..."

Îmi trece mie atunci un gând prin cap şi ies din birou. "Bă Marcele", zic, "de unde ştie boşorogul ăsta cine e Nuţi şi se poartă de parcă ar fi la el acasă?" "Păi nu a fost şi el primar aci?", zice.

Mă întorc eu în birou şi constat că moşul intrase pe site-uri porno şi nu mai ştia să iasă. "Bă", îmi zic, "ăsta e alt Halaicu decât ăla care scrie porcării. Plus că nici nu prea le are cu computerul..."

Îl dau eu afară şi în locul lui intră chiar Mioara Mantale, prefecta.

"Bebişor", o încerc eu, "cum pot să îl setez şi eu permanently offline pe Tibi la messenger, că mă tot disperă cu IM-uri..." Aia cască ochii la mine şi zice: "Pula mea, eu de unde să ştiu. De asta m-ai chemat?"

Văd eu că nici asta nu are talente de bloggeriţă, asa ca o dau la întors. "Nu bebişor", zic, "vroiam să te scot la o cafeluţă!" Am dres-o eu cât de cât, da gagica tot a ieşit drăcuind din birou.

"Băi, nene", îmi zic, "ăştia îşi bat joc de mine".

Tocmai atunci intră Marcel în birou, ducându-l de braţ pe Cristian Ţopescu.

"Ce faci, bă!", zic. "Păi vi l-am adus pe Cronicaru'. Nu e el cronicar?", zice Marcel şi îl aruncă pe Ţopescu în fotoliu. Mamă, a prins ăla o limbariţă, de m-a căpiat. Că de ce nu refac hipodromul din Bucureşti, că ce gânduri am cu pistele pentru biciclişti, că sportul şi mişcarea sunt vitale unei societăţi sănătoase...

"Maestre", zic, "nu v-am chemat aici în audienţă, ci ca să mă mai uit aşa la dumneavoastră că sunteţi om bătrân şi nu se ştie când dispar valorile... Auziţi", zic, "da cronicile alea ale matale le scrii în Times New Roman sau în Ariel?"

"Ce Ariel, dom' primar", zice, "mie nu îmi vin gândurile decât pe hârtie".

Bă, nici cu ăsta nu o nimerisem, dar până să le zic eu ceva de dulce la oamenii mei, văd că intră vreo 12 bărboşi amărâţi şi nespălaţi în birou.

"Bă Marcele", zic, "tu te-ai ţicnit! Cine sunt ăştia?"

"Artişti, domnu Adriean", zice, "şi îi cheamă pe toţi Andrei..."

"Bă", mă înfig eu în ei, "care mă înjuri mă pe bloguri?!" Se uită ăia unul la altul şi dau din umeri. Văd eu că fac pe neştiutorii, aşa că o iau pe ocolite.

"Ce sentimente artistice vă trezeşte vouă expresia buchet de penisuri?", zic.

"Nu ştim nene", zic ei, " că noi suntem artişti plastici. Auziţi, cu cât mai daţi marmura?..."

Nici ăştia nu erau ăia buni. Îi dau eu afară şi când mă uit mai atent pe coridor, îl văd pe Marcel că abia îl ţinea să nu cadă pe un tataie beat muci.

"Ăsta cine mai e, tăticu", zic. "Fănel", zice Marcel.

"Ba să am pardon, eu sunt Fănuş", zice tataia, "Fănuş Neagu, scriitor şi publicist..."

"Şi ia zi Fănel, Fănuş, când mă înjuri pe Internet ce combinaţie de taste bagi ca să o faci cu diacritice?"

"Dom'le", zice, "eu nu scriu decât după ce beau, iar după ce beau sunt prieten cu toată lumea. Da de ce m-aţi chemat aici, îmi daţi un premiu, sau măcar un păhărel?"

I-am făcut vânt şi lu ăla şi l-am trimis pe Marcel să îmi ia nişte aspirine.

"Cum domnu Adriean, da nu staţi de vorbă şi cu Antivideanu?", zice.

"Adu-l încoace", zic. "Nu", face Marcel, "că trebuie să îl alegeţi..."

Când mă uit eu în curte, un porcoi de oameni, să tot fi fost vreo 200...

"Cine sunt ăştia, bă?", zic. "Păi antivideni", zice Marcel, "de azi dimineaţă umblă oamenii matale pe străzi şi întreabă lumea dacă sunt pro sau anti Videanu. P-ăia care sunt anti îi aduc acilea".

L-am pus pe Marcel să tragă maşina prin spate şi m-am tirat acasă, unde scriu rândurile astea înainte să trag un pui de somn.

13.01

Tocmai visam că pozam pentru o statuie nud-ecvestră cu mine din marmură roz când m-a trezit un claxon. Dormi dacă poţi în zgomotul oraşului ăstuia insuportabil. Cine mama dracului e primar aici? A, da...