skip to main |
skip to sidebar
Vai, domnu' primar, am auzit că v-aţi luxat laba... Tristă! Situaţia, adică... Tristă în general, nu doar medical vorbind. Nici măcar nu v-aţi luat concediu. Aţi zis că vă întoarceţi la activitatea voastră obişnuită.
Mă contrariaţi... Păi cum, activitatea voastră obişnuită ne este vacanţa?
Vedeţi, ştiam eu! Deci...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Când era să-mi găsesc moartea pentru a doua oară, strivit de acelaşi autobuz, între Mamaia şi Constanţa, m-am uitat ferm în ochii plini de remuşcări ai taximetristului care mă conducea şi i-am zis:
- Prietene, fie că murim, fie că ajungem la gară, trebuie să o facem repede. Nu-ţi cere scuze, dă-i bice!
Taximetristul m-a înţeles, a răsuflat uşurat, dar şi-a cerut, oricum, scuze. Cică erau nişte străzi foarte aglomerate. M-am uitat şi eu la străzi şi le-am găsit cam la fel de aglomerate ca cele ale Bucureştiului, la 4 dimineaţa. L-am liniştit pe taximetrist spunându-i că am supravieţuit eu la aglomeraţii mult mai crunte, în capitala noastră dragă.
Impresiile despre Bucureşti au început să curgă, moment în care taximetristul a remarcat că pe Calea Moşilor au avansat serios lucrările. Voia, pe semne, să îmi arate că s-a plimbat şi el pe câteva bulevarde celebre. Eu am tras concluzia că ultima oară fusese pe Calea Moşilor prin anii '70 ai secolului trecut, aşa că am tăcut din gură.
Am ajuns la Gara Constanţa în viaţă, dar mai ales în timp util. Am vărsat 20 de lei în mâna taximetristului, care mi-a mulţumit pentru bacşiş.
După 6 ore şi 33 de minute de mers cu un tren foarte aglomerat, fără aer condiţionat, am ajuns în faţa Gării de Nord. Era noapte şi m-am aruncat în primul taxi.
M-am uitat ferm în ochii şoferului şi l-am pus să mă ducă repede în Drumul Taberei. Nu i-am putut susţine privirea mult timp şi am mers cu capul întors spre geam. Taximetristul băuse, pesemne, mult rom, bere, puţin vin şi vreo palincuţă, totul asortat cu ceva brânzică cu ceapă şi usturoi. Usturoiul, probabil, fusese mâncat cu o zi înainte, deşi puţea, oricum, vârtos.
În timp ce alunecam lent spre cartierul meu de pensionari şi drogaţi, ocolind străzile care ar face călătoria mai rapidă, taximetristul a început să mi se confeseze în legătură cu mârlănia clienţilor cu care are de-a face.
Puţini şi zgârciţi, care comandă trasee foarte scurte, care borăsc pe covoraşele sale nou cumpărate şi vorbesc tare la telefonul mobil.
Şi sunt şi ţigani, pe care el i-ar împuşca. Şi sunt şi curve, care poartă parfum şi se rujează...
Când am ajuns, în fine, la Favorit, m-a întrebat dacă ştiam că tariful e de 5 lei pe kilometru. Nu ştiam...
L-am dezamăgit şi eu, când i-am lăsat 50 de lei în mână, de cât de mic e bacşişul. Mi-a zis că mai bine nu mă mai lua. Am fost de acord.
Am, totuşi, o nedumerire, domnu' Videanu. Nu era vorba că stabiliţi un tarif maxim pentru taximetrişti? Care e ăla?
Alooo, domnu Videanu?! A, nu sunteţi... Îmi cer scuze, ştiu, aveţi atâtea pe cap...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
