Friday, February 16, 2007

Cui ii trebuie parcari?

Orice dilemă cruntă cu o licitaţie se rezolvă. Aşa a procedat şi primarele Videanu, nefiind deloc convins că Bucureştii ar avea nevoie de niscaiva locuri de parcare în plus.

Noi, ăştilalţi, i-am fi putut spune şi cu ochii închişi, şi stând în cap, şi legaţi la gură, că oraşul e ca vai de lume (şi) la capitolul ăsta. Până şi un orb care n-a mai ieşit din casă de douăj' de ani ştie. Dar primarele Videanu e un birocrat, el nu se ia după ce guiţă prostimea, el cunoaşte procedurile, drept care a comandat un studiu de 600.000 de euro, pentru a obţine un verdict autorizat.

Mare îi va fi, probabil, mirarea, când din studiu va rezulta, fără putinţă de tăgadă, că urbea plânge cu lacrimi de sânge după parcări. Se va mai uita o dată pe hârtii, bănuind o conspiraţie. Va privi de jur împrejur, aşteptând să apară de undeva Jugaru, ca să-i spună că a fost victima unei farse. Şi, tot aşteptând, va căuta o soluţie.

Primarele Videanu e un om întreprinzător. Şi un tip pe care nu-l prosteşti uşor. După ce va fi citit a zecea oară rezultatele studiului, o să-l facă bucăţi şi-o să-l împrăştie prin încăpere. Dacă e adevărat ce scrie acolo, înseamnă că sutele de mii de mitocani au avut dreptate. Şi că el, ditamai edilu', a picat de fraier. Aşa ceva nu poate fi tolerat. Trebuie să iasă cumva din momentul ăsta penibil.

Singura salvare ar fi, desigur, încă o licitaţie. Eventual una de un milion de euro, comandată la o firmă mai mare şi cu prestigiul intact. N-ar strica să fie una dintre firmele lui, ori dintre cele pe care le deţine fratele său, mă rog, ceva din familie. Dar dacă nu se poate, măcar una care să practice scoruri sănătoase. Cu cât mai scump, cu atât mai credibil. Asta trebuie făcut. Încă o licitaţie. Poate măcar data viitoare să iasă alt rezultat. Şi, dacă dă Domnu' şi concluziile se bat cap în cap, e limpede: musai să mai organizeze o licitaţie. Aşa, pe principiul două din trei. Construcţia de parcări poa' să mai aştepte.

Thursday, February 15, 2007

Moarte microbistului! Cu drag, Primaria...




Eu merg des la meciuri. Cum super arena promisa de domnul primar Adriean Videanu in campania electorala a ramas la stadiul aburitor de imaginatie, nu imi ramane decat sa merg pe Giulesti sau pe Ghencea.

De bine de rau, stadioanele au fost renovate, au gazon nou, scaune noi, tribune oficiale decente si tot ce au mai putut patronii de cluburi sa faca pentru confortul spectatorului si imaginea proprie.

Pentru edili, confortul spectatorului este o notiune absurda, el fiind in ochii lor un huligan care nu trebuie tratat cu facilitati, ci cu pulanele jandarmilor.

Nefiind mai mult decat niste vite, spectatorii pot ajunge la stadion si pe jos, incolonati in turme, motiv pentru care tramvaiele, autobuzele si troleibuzele care ajung pana acolo se suspenda la fiecare meci important.

Ajuns in apropierea stadionului spectatorul se afla inca pe domeniul public. Publicul de stadion este insa un public de mana a doua, de aceea, domeniul public din jurul stadionului nu merita atentia primariilor.

In jurul arenei din Ghencea pe vreme umeda se intinde mocirla, iar pe vreme uscata se ridica praful, pentru ca asfaltul se opreste la cateva zeci de metri de arena.

Ca sa ajungi la stadionul Giulesti, trebuie sa faci slalom printre sinele de ani de zile in reconsolidare ale tramvaiului 11 si masinile ce vin din doua sensuri, pentru ca nu exista nici o trecere de pietoni pana acolo.

Dar ce conteaza... Stelistii sunt oricum niste hahalere zdrentaroase, deci cui ii pasa ca se umplu de noroaie si praf, iar rapidistii sunt niste ciori, oricum prea multe, deci pot fi calcate fara remuscari, caci oricum nu au cum sa fie striviti pe trecerea de pietoni. Eventual pot sa zboare pana in tribune.

De dinamovisti nu zicem nimic, pentru ca sunt amarati dupa meciul de aseara.

Tramvaiu' 41



Mergeţi cu tramvaiul 41. Dar luaţi-l de la un capăt la altul. Fiindcă bucuria e direct proporţională cu lungimea traseului. Tramvaiul 41 este un spaţiu al bunătăţii, al empatiei şi al prostiei. Cel puţin asa rezultă din cantitatea de cerşetori care circulă zilnic pe linia cu pricina.

Pe toate uşile tramvaiului (mai puţin pe cea din faţă, fiindcă mai nimeresc vreun vatman hotărât să-i cotonogească) năvălesc, la oricare dintre staţii, amatorii de pomeni. S-au dus vremurile în care, de-a lungul călătoriei, nimereai doar câte unul, timid şi zdrenţăros, care abia se auzea când îşi cerea, cu ochii în pământ, un ban. Nu, industria s-a dezvoltat, ramurile s-au definit corespunzător, specializările sunt la ordinea zilei.

Există categoria "Sunt bătrân, cine să mă mai angajeze, mamă?". De parcă pe timpul în care experimentau beneficiile tinereţii şi-ar fi bătut capul cu vreo slujbă...

Se menţine în top, fireşte, categoria, "Suntem şase fraţi acasă". Dar discursurile nu se mai limitează la mitocăneasca expunere a numărului de guri înfometate, însoţită de la fel de ghiolbănescul "Dă şi mie un ban". Scenariştii au trecut la nivelul următor. "Oameni buni, suntem şase fraţi acasă, mama ne-a părăsit şi ne creşte bunica". Asta, vreo juma' de an. După care se trece la rafinamentul dramatic suprem: "Suntem şase fraţi acasă, mama ne-a părăsit. Înainte ne creştea bunica, dar a decedat". Te ştergi la nas cu biletul de o călătorie, te cauţi de marunt şi te rogi pentru sufletul lu' mama mare.

Mai e, desigur, amărâtul lunguieţ care nu se descurcă dintr-un salariu de 1.800.000 şi pensia de boală a maică-sii. După care se apucă de cântat, cu versuri originale şi plângăreţe, de l-ar străfulgera invidia şi pe Păunescu.

Şi să n-o uităm pe ţiganca şmecheră, cu păr cărunt şi basma, care e gata să se roage pentru succesul tău la Bac şi la facultate. Şi-ţi urează, dacă eşti tipă, să-ţi trăiască gagicu', iar dacă eşti bărbat, să-ţi meargă răţoiu'. Evident, dacă nu-i dai nimic, îşi aruncă scârbită "Ce suflet chitros ai..." şi se arată îngrijorată de halul de răutate în care a ajuns lumea.

Printre cerşetori, mai sunt câţiva care mimează munca. Se suie, de pildă, o familie de acordeonişti, tatăl şi cei doi copii. Fac cu schimbul, nu se aruncă toţi odată pe instrumente. Au repertoriu variat, de la "Ionel, Ionelule" la şansonete. Şi, oricum, sunt mai de suportat decât puştii de liceu îmbrăcaţi după ultima fiţă, care-şi lasă mobilele să horcăie manele la volum maxim. Ăia ar trebui plătiţi să-şi închidă telefoanele. Sau daţi jos în şuturi, nu m-am hotărât.

Mai sunt vânzătorii de presă, de "lămpi de control, două la zece mii", de "şerveţele parfumate, patru pachete la zece mii", "leucoplast cu rivanol, numai două cutii la zece mii" (ce-or avea, frate, cu suma asta?). Plus ăia de "fermoare, cinci la zece mii, n-am decât negre".

Cu aşa trafic de cerşetori şi comercianţi ambulanţi, fraieru' dispus să plătească bilet, care trebuie să ajungă la slujbă, nu mai are mult loc în tramavai. Contează mai puţin. Important e că, la sfârşitul drumului, coboară cu un bax de şerveţele, un snop de fermoare, o lampă de control ("La ce mă-sa oi fi luat-o, că oricum nu ştiu la ce foloseşte?"), două cutii de leucoplast - nu ştii niciodată când te băşică pantofii, toată presa din ziua respectivă (că şi amărâtu' ăla tre' să mănânce o pâine). Se dă jos cu buzunarele golite de mărunţiş (că i se rupe inima la fiecare staţie) şi chiar şi de portofel, că nu i-a observat pe şuţi, fiindcă avea ochii înecaţi în lacrimi.

Mergeţi cu 41.

Tuesday, February 13, 2007

Patratul bate bulina



Poate sa vina cutremurul cel mare acum, caci edilii nostri s-au gandit la toate.

Cladirile in pericol de prabusire in cazul unui seism nu vor mai fi marcate cu o bulina ci cu un patrat rosu!

Pai mi se pare normal.

Patratul e o figura geometrica mai stabila ca cercul.

Bine ca au rezolvat-o si pe asta.

Monday, February 12, 2007

Parlamentarilor nu le miroase a bine…

Intr-un puseu de normalitate, gratie unei medicatii care si-a facut întamplator efectul, un senator se trezeste la realitate. Realitatea se dovedeste cruda si… mirositoare. Ba chiar foarte mirositoare, de-a dreptul imputita...





CV Tudor se plânge în Senat de miasmele din Parlament şi din Bucureşti


from
NewsIn news politic

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a plâns luni în plenul Senatului de mirosul pestilenţial care persistă în clădirea Parlamentului, dar şi în Capitală şi a cerut ministrului PD al mediului şi primarului Capitalei, şi el de la PD, să arate că sunt gospodari şi să rezolve problema miasmelor. Mai mult aici. [pentru acces va trebuie contract cu agentia]… (sic) :)


In cazul de fata, mi-e teama insa ca prima masura pe care ar trebui sa o ia Videanu, pentru a mai diminua mirosul pestilential, e tocmai inchiderea gurii lui Vadim.

Va multumesc pentru o ora si 20 de minute de revelatii

Era 10.58, miercurea trecuta, cand, asteptand in statie troleibuzul 90, am inceput sa observ comportamentul si ierarhiilei unei haite de caini.

Erau patru, unul baltat, de rang nedefinit, care a dormit tot timpul, unul maro, care era adjunctul si bodyguardul sefului, seful care era mare si alb si unul negru care era din cand in cand muscat de sef si bodyguardul sefului.

S-a facut ora 11.43, timp in care bodyguardul a fugarit trei biciclete si un scooter, al carui sofer era sa calce patrupedul care tocmai musca din roata din fata. Am observat ca seful sarea si el imediat la bataie, insa se intorcea intotdeauna in acelasi loc, langa un stalp, (un fel de tron cainesc) in timp e bodyguardul patrula in jurul lui. Oamenii veneau si plecau, numai eu tot stateam si ii priveam, fiind la randul meu mirosit de ei pe toate partile.

Acum stiu ce veti zice, citind printre randuri. “Cum, ai asteptat timp de 45 de minute pana sa vina troleibuzul 90?” Ei bine, nu! Nici dupa 45 de minute nu venise, insa penru ca oricum nu mai puteam ajunge unde trebuia, am luat un 91, trei statii, cu scopul de a lua de la Razoare tramvaiul 47, pana la tramvaiul 41.

In statie la 47, am vazut un 90 trecand pe langa mine. Deci nu era scos de pe traseu...

Era ora 11. 57 cand am fumat ultima tigara din pachetul care la 10.58 era pe jumatate plin, in timp ce asteptam sa vina tramvaiul. La 12.07, o babuta cu un buchet de ghiocei in mana m-a intrebat cat e ceasul ci cum poate ajunge in Giulesti.

Mergea la o inmormantare, iar pana la 12.23 mi-a povestit cum moare omul, “pleaca viu la serviciu, si se intoarce mort, saracul era om bun, bland, nu bea, nu fuma, nu merita, dar lucrurile rele le rezerva Dumnezeu oamenilor de treaba, desi nu trebuie sa hulim, caci nu stim cand ne vine si noua randul”. A fost o poveste plina de invataminte si m-am gandit ca nu strica sa meditezi la mortalitatea propriei fiinte, cum poti de exemplu sa mori la 25 de ani de un atac de cord, provocat de o doza de stres prelungita la o ora si douazeci de minute, in timp ce astepti intr-o statie RATB.

La 12.23 am parasit babuta indoliata si am luat-o naibii pe jos, ca pana la 41 nu erau decat trei statii, cei drept, maricele.

Dupa 200 de metri de mers am revazut buchetul de ghiocei ai babutei care se asezase pe locurile rezervate batranilor din tramvaiul 47, care trecea pe langa mine.

Recunosc ca v-am injurat putin, domnule primar Adriean Videanu, si domilor sefi ai RATB-ului, dar imi cer scuze.

Cum altfel sa observi natura din jurul tau, cum altfel sa meditezi la lucrurile adanci si importante ale vietii tale, precum moartea. Un sistem eficient de transport public ar anula gandirea critica si ar duce la ignoranta.

Va multumesc, domnule primar, pentru momentele de care am avut parte. Stiu ca m-am lungit prea mult si, vai, poate ca tastez cam tare si va tulbur odihna. Nu va mai retin.

Concediu placut in continuare, domnu’ Adriean.

Sunday, February 11, 2007

Mare concurs, mare!…

Bucurestenii exasperati organizează pentru dumneavoastră un mare concurs cu premii. Desi, recunoastem, intrebarile sunt extrem de dificile, speram ca oferind premii pe masura sa va incurajam participarea.

Asadar:

Numiţi cel puţin un proiect, din cele anuntate de Videanu, care să fi fost finalizat. – Premiu: o bordura


Numiti o luna din an in care Videanu nu a avut deloc concediu. – Premiu: un caine vagabond

Numiti macar un proiect, din cele anuntate de Videanu, care sa fi fost inceput. – Premiu: o suspensie distrusa

Frecusul penisului in Mercedes

Cand penisul tau de barbat heterosexual se freaca de soldul altui barbat, ceva este complet in neregula, indiferent de circumstante.

Zeci de mii de penisuri de barbati heterosexuali se freaca insa zilnic de solduri, funduri, alte penisuri, de burice, de coapse, de sacose, si genti apartinand nu doar altor barbati, dar si ale unor femei, fie ele tinere, batrane, frumoase sau urate.

Circumstantele in care aceste lucruri se petrec fac orice fel de scuza inutila si orice fel de protest futil, desi absurdul si nefirescul situatiei este cat se poate de evident.

Este vorba, cum bineinteles ca banuiti, de calatoria in noile autobuze Mercedes, achizitionate si raspandite pe toate liniile de transport in comun prin amabilitatea primarului nostru, Adriean Videanu.

Aratoase, atata timp cat sunt privite din exterior, autobuzele de care vorbim, rezerva cateva surprize o data ce ai facut gesala de a te urca in ele.

Autobuzele Mercedes sunt aglomerate la fiecare ora, pentru ca in ele nu incap decat jumatate din oamenii care incap in alte autobuze. Cei care nu incap in primul autobuz, se vor sui in al doilea, care va fi si mai aglomerat. Astfel, daca pentru un autobuz de stil vechi, perioadele de maxima aglomerare durau cam doua ore, dimineata, dupa pranz si seara, perioada de maxima aglomerare in noile autobuze Mercedes dureaza cam patru ore dimineata, patru dupa pranz si patru seara. In total 12 ore, adica o zi intreaga.

Invariabil, cei ce folosesc autobuzele Mercedes vor intarzia, iar asta este un factor major de stres. Floare la ureche insa, in comparatie cu ceea ce trebuie fiecare sa indure in interiorul autobuzului.

Ce-i drept, aglomeratie in mijloacele de transport in comun bucurestene au fost de pe vremea olacului sau a tramvaiului cu cai, insa aglomeratia are si ea gradele ei de toleranta. Designul autobuzului Mercedes sparge barierele...

Luat de la un capat la altul, iata o radiografie a acestui vehicul creat intr-o si pentru o tara care nu cunoaste ingramadeala.

In spate de tot, avem trei scaune dispuse lateral, unul langa altul precum closetele dintr-o baie publica romana. Marele disconfort nu vine insa din frecarea soldului cu soldul de langa tine, ci din partea calatorilor care stau in picioare in fata ta. Daca autobuzul nu este aglomerat, calatorul sta da distanta de tine si totul e OK, insa cum in Mercedesurile noastre (ale lui) nu e cazul, calatorul presat de alti calatori se va sprijini de genunchii tai.

Putin mai in fata, urmeaza patru scaune, dispuse doua cate doua, unul in fata altuia, astfel incat sa poti admira fetele penionarilor din fata ta. Cum intre scaunele dispuse fata in fata este un spatiu destul de mare pentru confortul celui ce sta jos, in perioadele de maxima agromerare (12 ore pe zi) calatorul presat mai intra si in spatiul respectiv, astfel ca nu mai trebui sa te uiti la fata pensionarului ci la fundul sau prohabul calatorului care nu stie unde sa o mai apuce.

Urmeaza randurile de scaune dispuse lateral doua cate doua, de-o parte si de alta a autobuzului, care nu sunt la acelasi nivel cu podeaua, ci suite pe doua platforme situate cu 30 de centimetri mai sus. Acest lucru incomodeaza la urcare, mai ales daca vrei sa ajungi pe scaunul de la geam, insa mai ales la coborare, cand, daca uiti ca esti mai sus decat credeai, ai toate sansele sa iti rupi gatul.

Podeaua dintre cele doua randuri de scaune, care duce din spatele autobuzului, catre mijloc, are o inclinatie usoara care fiind mai subtila nu isi arata efectele decat dupa o perioada mai lunga de calatorie.

Practic, un picior de-al tau sta mai sus decat celalalt, iar dupa o jumatate de ora de mers este posibil sa schiopatezi.

Dar astea sunt detalii nesemnificative, fata de faptul ca podeaua dintre cele doua randuri de scaune nu are decat 40 sau 50 de centimetri latime. In conditii ideale, nimeni nu ar trebui sa stea in picioare acolo. In conditii realiste, doar un sir indian de persoane svelte poate incape acolo. In conditiile bucurestene vor sta de fiecare data cate doua persoane fund in fund, penis in fund, pubis in fund sau pubis in pubis, intr-un sir diform.

O alta problema in aceasta parte a autobuzului este ca daca te-ai nimerit la mijlocul sirului de persoane si vrei sa cobori, ceilalti trebuie sa coboare cu tine, pentru ca altfel ar trebui sa te strcori peste umerii si capele lor.

Mijlocul autobuzului este o veritabila si inselatoare capcana. Foarte spatios, acest loc este lipsit de orice fel de bara sau alt mijloc de a te tine in timpul mersului. Pentru asta trebuie sa ajungi la geam, unde este o bara laterala, iar deasupra, la 1,90 m inaltime, sunt spanzurate cateva inele de care sa te ti. A sta acolo este insa foarte riscant, pentru ca presiunea care va fi exercitata de clatorii care se suie prin usa de la mijloc poate strivi oasele mai fragile. Cei care nu au ajuns pana acolo se vor sprijini de alti calatori sau sau de pereti si usi. In timpul franelor bruste nu te poti baza decat pe echilibrul dobandit in celelate incercari de acest fel si nu poti spera decat sa fii undeva in mijlocul ingramadelii pentru ca ceilalti calatori sa amortizeze socul.

Alte capcane urmeaza in partea din fata a autobuzului. Aici scaunele sunt dispuse in mod similar cu cele din spate doar pe un rand, celalat fiind compus dintr-un singur sir de locuri. Acest lucru face ca spatiul dintre cele doua randuri este mai mare, (un metru, un metru si 15 centimetri). Comparata cu restul interiorului, aceasta parte a autobuzului creaza impresia falsa de spatiu generos, motiv pentru care calatorii care se suie la mijlocul si prin usa din fata a vehiculuilui sunt tentati sa se indrepte acolo.

Ceea ce calatorii nu realizeaza la timp, este ca ei sunt foarte multi. Chiar daca in statie numarul lor parea a fi unul decent, pentru ca in spate nu incap mai mult de 20 de persoane, numarul celor ce se inghesuiesc in fata este mult prea mare. Pentru ca in aceasta zona ai optiunea de tine atat de scaune, cat si de inelele de la barele de deasupra, pe langa frecarea penisurilor si a pubisurilor funduri si de alte penisuri si pubisuri mai intalnim si situatia frecarii sub-bratului de capul calatorului din fata.

Ca o sfidare pentru calatorii invariabil ingramaditi in fata este ultimul scaun din sirul celor de un singur loc, care este prea mare pentru o persoana, dar prea mic pentru doua. Cel ce va sta pe acel loc va lasa impresia ca se lafaie, in timp ce altii sunt striviti, ceea ce poate rezulta in blesteme, deochiuri si pizme ce nu pot decat sa dauneze.

Toate aceste chinuri vor creste exponential in momentul in care va veni vara, pentru ca autobuzele ultraperformante Mercedes nu sunt dotate cu aer conditionat. Ele ar fi putut fi, insa cum a spus si primarul nostru, Adriean Videanu, vara trecuta, "pentru o medie de 13 zile caniculare pe vara (adica cu temperaturi de peste 37 de grade Celsius n.n.) nu se justifica efortul financiar".

Autobuzul Mercedes este considerat, pana una-alta, un nou succes in fata bucurestenilor de primarul nostru, iar vechile, uratele, mirositoarele, poluantele, dar SPATIOASELE autobuze de pana acum vor fi inlocuite treptat cu cele noi.

Concediu placut, domnu' Adriean.

Pana in gat

Am vrut sa votez cu Adriean Videanu din doua motive.

1) Pentru a nu iesi primar Vanghelie
2) Pentru a mentine viu spiritul bucuresenilor care nu au acceptat niciodata un primar PSD-ist in orasul lor.

In cabina de vot insa mi-am dat seama ca nu stiu nimic despre Adriean si gandindu-ma la precedenta teapa Viorel Lis, in loc sa stampilez, am desenat pe buletinul de vot un falus.

Era o reactie sincera la adresa politicii vremii si am ras in timp ce desenam.

Acum nu mai rad. Falusul desenat pe buletinul de vot mi l-a inapoiat primarul cu varf si indesat, in fiecare zi a mandatului sau. Mi-a ajuns pana in gat.

Ghinioanele Bucurestiului



1813 – izbucneste in Bucuresti ciuma lui Caragea, numita astfel dupa domnitorul vremii. Zeci de mii de bucuresteni mor, alte zeci de mii fug, astfel ca populatia se reduce la o treime la sfarsitul molimei. Lumea accepta faptul ca vointa lui Dumnezeu.

1847 – un incediu distruge o cincime din casele Bucurestiului. Se pare ca totul a pornit de la din neatentia unui copil care a aprins cu un foc de pistol fanul dintr-un hambar al hanului de la Sfantul Gheorghe Nou. Lumea accepta faptul ca un accident.

1944 – incepe era comunista in Romania. Evolutia naturala a Bucurestiului este inlocuita cu o dezvoltare sistematizata. Lumea accepta faptul acesta pana la un punct, cand se revolta.

2005 – Adriean Videanu devine primar. Spre deosebire de predecesorii Halaicu si Lis, care nu au facut nimic, Videanu vrea sa faca si face prost. Lumea se enerveaza.