Wednesday, July 25, 2007

Zi zău cu limba scoasă, Videne






Primarul nostru, Adriean Videanu, s-a întors ieri de pe Coasta de Azur în Bucureşti, plictisit, cu nara încreţită a scârbă şi mai ales morocănos că a fost chemat inutil.

În tuaregul cumpărat de stat pe banii noştri pe care el îl conduce relativ ilegal, aerul condiţionat bătea probabil cu mult spor, astfel că Videanu şi-o fi pus întrebarea legitimă: "unde mama dracului sunt celebrele 41 de grade Celsius pe care trebuie să le gestionez".

Ajuns la primăria sa plină de purici, păduchi şi alte căpuşe, domnu' Adriean a organizat o conferinţă de presă în care s-a plâns că bucureştenii sunt nişte plângăcioşi.

„Am monitorizat toate activităţile impuse prin instituirea Codului Roşu. Ca o concluzie: în Bucureşti nu sunt evenimente deosebite, chiar dacă temperatura arată astăzi, la prânz, 35-36 grade”, a spus Videanu, citat imediat de toate ziarele, adăugând apoi că nu se impunea instituirea codului roşu.

Zi zău cu limba scoasă, Videne, chiar au fost 35 de grade, ieri, în Bucureşti, la prânz? Păi dacă era aşa, te asigur că jumătate dintre bucureşteni umblau cu pulovere pe ei, iar cei mai friguroşi îşi luau mănuşi şi fulare...

Sau erau 35 de grade în tuareg? Pentru că la nivelul asfaltului de lângă bordurile pe care le-ai schimbat cu atâta sârg erau vreo 55, pe puţin.

Şi chiar nu au fost evenimente deosebite? Dar ăia 200 de bucureşteni care au leşinat pe străzi şi cei 30 care au răposat de cald ce-au reprezentat pentru tine, evenimente obişnuite?

Am auzit că te-ai mai plâns că nu există proceduri pentru gestionarea unor situaţii de acest gen. Dar treaba ta, ca primar care este? Să cumperi autobuze Mercedes pe mult mai mulţi bani decât ar costa ele, dar să faci, totuşi, economie la aer condiţionat?...

Pe de altă parte te înţeleg, ţi-am stricat concediul doar ca să vii aici şi să te uiţi cum pică fraierii ca muştele, fără să poţi face nimic pentru ei, din lipsă de proceduri.

Mai ai câteva zile de vacanţă rămase, eu zic să profiţi de ele şi să ne laşi pe noi în întunericul penelor de curent.

Oricum, azi, când se anunţă 39 de grade, după sistemul tău de calcul ar fi de fapt vreo 19 - 20...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

3 comments:

Anonymous said...

Tu'tzi capu' tau de derbedeu bagabont ! Da ce vroiai ma Adriene, sa il lasi tot pe Murgeanu sa isi ia penisurile aferente de la populatie ?

Halaicu said...

Stai linistit, artistule, ca dupa conferinta de presa in care a zis lucrurile astea, si-a lasat tuaregul, la misto, in fata primariei si a plecat iar pe Coasta de Azur. Se intoarce luni...

Anonymous said...

pic'ar'ar avionu cu 'mnealui la intoarcere ! I'ar capu de ras cu visele lui erotice de conducere a Bucurestiului !