Tuesday, April 15, 2008

Un miliard bucata


Când aşteptam cu ţigara în gură să vină tramvaiul 41, azi dimineaţă, cu mare zgomot s-a înfiinţat pe refugiul tramvaiului un grup balaoacheş de hoţi de buzunare.

Asupra meseriei lor nu te puteai înşela, pentru că fluturau ca pe trofee în aer un mănunchi de telefoane mobile şutite, cum ar flutura nişte cimpanzei lăudăroşi un mănunchi de banane.

Unul dintre meseriaşi era puţin luat, probabil, pentru că fâlfâia mănunchiul de telefoane şi urla în gura mare: "Un miliard bucata, un miliard bucata!!!"

Mi-am aprins încă o ţigară, ca să fiu mai tentat să o termin decât să mă urc în tramvai cu gibonii de lângă mine. Plătesc destul de scump viciul ăsta, fumez Davidoff Gold. Lucru care are partea lui proastă, pentru că ţigările atrag atenţia şi curiozitatea de a încerca.

"Băiatu, dă şi mie o ţigară", m-a acostat un balaoacheş.

"Un miliard bucata", am răspuns.

Am aflat în minutul care a urmat că maică-mea nu a fost o fată foarte cuminte în tinereţe, am ascultat pufăind Davidoff-ul meu care sunt dorinţele sexuale violente şi destul de perverse ale balaoacheşului în ceea ce mă priveşte şi am fost scutit de o eventuală apropiere fizică care să pună în practică cele descrise, pentru că tocmai sosise tramvaiul.

Gibonii au început să răcnească unul la altul, s-au răspândit câte doi la fiecare uşă şi au început să se îngrămădească în călători.

Mi-am terminat liniştit ţigara în staţie, gândinudu-mă că nici hoţii de buzunare nu mai sunt ce-au fost. Meseria asta nu presupunea, mai presus de toate, discreţie?

Chiar asa, ne batem joc de valorile tradiţionale?

P.S. Nu va-m mai băga-t de mult în sea-mă, domnu' Videanu. Chiar m-ă preocupă o întrebare. Ce o să v-ă face-ţi după ce nu ve-ţi mai fiii primar? V-ă lua-ţi concediu?

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

9 comments:

Violatorul Carpatin said...

Darga Halaicule. Parerea mea este ca ai scapat ieftin. Stiu cum reactioneaza primatele alea la orice refuz. Eu raspund doar cu "Forza Rapid". Si am scapat. No offense.

ameţitul said...

Păi discretia e acum a puliţiştilor...
Ai văzut să-i deranjeze vreunul?

andreanum said...

de cind am schimbat locul de munca merg zilnic cu 41, aproape de la capat la celalalt capat. In 3 saptamini am ajuns sa cunosc deja fauna, flora microbiana si speciile endemice, unice, autohtone. Cel mai mult imi plac baietii cu servetele umede 3 la 10 mii si cersetorii care in 41 devin brusc orbi, surzi, muti, ciungi. Ce mi-ar placea sa-l vad pe Adriean intr-un tramvai... macar in Paris.

Smartphone said...

Hello. This post is likeable, and your blog is very interesting, congratulations :-). I will add in my blogroll =). If possible gives a last there on my blog, it is about the Smartphone, I hope you enjoy. The address is http://smartphone-brasil.blogspot.com. A hug.

Lyna said...

romania 100 % pure :)) ... ai reactionat foarte bine ... exista si oameni destepti . hallelujah !

Prăjitorul din Oz said...

tramvaiul din Paris e cam parfum pt mesterul Adriean, as sugera mai degraba un tren catre suburbii - are sanse sa se gaseasca acostat taman de balaoachesi compatrioti. sa se simta mai ca acasa.
apropos de mult iubitul nostru prim-bordurier, voici o initiativaff misto a unor cetateni :D
http://www.flickr.com/photos/24647370@N04/page2/

Ioan said...

Eu scap si mai usor: "nu fumez" :)) Da la replici despre mame si organe si bagaciuni, cred ca o sa incerc odata varianta "hai ca-ti dau numarul lu mama, cred ca i-ar placea o carnita tanara... da vezi ca e cam ramolita, uscata asa, dar daca tie astea iti plac, na, gusturile nu se discuta!" :)))

Nu mai e nevoie de discretie pt hoti pt ca se bazeaza pe lipsa de implicare a oamenilor din tramvai. Nimeni nu zice nimic. Dar cum o fi sa strige unu "ce faceti ma, furati din buzunare?" si sa se uite toti la ei... Bine, sa fii si tu cu vreo 2 - 3, pai am vazut-o si pe asta candva, erau doi mai masivi, l-au luat pe hot pe sus si l-au dat jos si cica "stai asa ca e sectia 21 chiar aici..." :)) Ehe...

Capsatorul said...

Daca iese Bodu primar peste sectorul 5 o sa plateasca astia impozit pe profit cand coboara din tramvaie cu furaciuni. Va spun eu...!

doomy said...

Pacat ca scrii asa de rar, esti pizdos!