Monday, March 31, 2008

System of a Guţă


Complet nesimţit, stând aseară pe scaun în tramvaiul 41, cu 80 de călători în ceafă, uitându-mă ostentativ pe geam în timp ce 20 de babe se uitau ostentativ la mine, dându-mi de înţeles că nu ar refuza dacă le-aş ceda locul, ascultatm la maximum System of a down la MP3 Player şi dădeam din cap în consecinţă.

Pe la Crângaşi, strecurate prin mulţimea de babe care deja mă afuriseau, două adolescente se sprijină de bara de lângă scaunul meu începând să facă gesturi ample.

La un moment dat, gesturile lor încep să se transforme din flururări de braţe într-un fel de dans cu clătinări ritmate de picioare, înclinări dibace de cap şi chiar tremurat din buric.

În naivitatea mea de rocker naiv am tras concluzia naivă că cele două adolescente naive se maifestau auzind ceea ce se putea auzi din căştile MP3 Player-ului meu şi am luat decizia naivă să le dau jos ca să mă asigur că nu sunt un naiv.

Fusesem un naiv...

Cele două fufe dansau pe manelele difuzate pe telefonul mobil de nişte cocalari mai din spatele tramvaiului. Cocalarii înşişi aveau pe lângă manele în telefon şi o minge de fotbal pe care o foloseau la o miuţă având burduful ca poartă.

Mi-am înfundat căştile înapoi în urechi şi m-am îndreptat spre uşă. Am mai apucat să văd o maşină parcată chiar în pasajul de la Lujerului. Posesorul ar fi putut să o împingă 5 metri, cât mai erau până la ieşirea din pasaj, dar bănuiesc că îşi băgase picioarele...

Am făcut şi eu la fel în ceea ce le priveşte pe cele două adolescente naive. N-am încercat să le convertesc şi le-am lăsat pradă acordurilor melismatice ale clasicilor cocalari. Mi-am dat seama că nu am ce să le mai fac.

M-am simţit mai aproape de dumneavoastră, atunci, domnu primar Adriean Videanu. Şi dumneavoastră v-aţi dat seama că nu aveţi ce să faceţi cu Bucureştiul şi v-aţi băgat picioarele în el.

Apropo, v-aţi întors din vacanţa de la Cannes? Alooo, domnu Videanu?... A, nu sunteţi? Mă scuzaţi...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

3 comments:

Anonymous said...

uelcăm beac!ne-aţi lipsit, Mr. Halaicu...

Lyna said...

Dios mio :)) ... putere spirituala in continuare sa rezisti in tramvaiul ala ... ma rog in bucuresti :)) . si da ... welcome back ;;)

Anonymous said...

cred ca tre' sa incep sa merg cu 41. se intampla prea multe lucruri acolo la care eu nu particip :)