Cui ii trebuie parcari?

Orice dilemă cruntă cu o licitaţie se rezolvă. Aşa a procedat şi primarele Videanu, nefiind deloc convins că Bucureştii ar avea nevoie de niscaiva locuri de parcare în plus.

Noi, ăştilalţi, i-am fi putut spune şi cu ochii închişi, şi stând în cap, şi legaţi la gură, că oraşul e ca vai de lume (şi) la capitolul ăsta. Până şi un orb care n-a mai ieşit din casă de douăj' de ani ştie. Dar primarele Videanu e un birocrat, el nu se ia după ce guiţă prostimea, el cunoaşte procedurile, drept care a comandat un studiu de 600.000 de euro, pentru a obţine un verdict autorizat.

Mare îi va fi, probabil, mirarea, când din studiu va rezulta, fără putinţă de tăgadă, că urbea plânge cu lacrimi de sânge după parcări. Se va mai uita o dată pe hârtii, bănuind o conspiraţie. Va privi de jur împrejur, aşteptând să apară de undeva Jugaru, ca să-i spună că a fost victima unei farse. Şi, tot aşteptând, va căuta o soluţie.

Primarele Videanu e un om întreprinzător. Şi un tip pe care nu-l prosteşti uşor. După ce va fi citit a zecea oară rezultatele studiului, o să-l facă bucăţi şi-o să-l împrăştie prin încăpere. Dacă e adevărat ce scrie acolo, înseamnă că sutele de mii de mitocani au avut dreptate. Şi că el, ditamai edilu', a picat de fraier. Aşa ceva nu poate fi tolerat. Trebuie să iasă cumva din momentul ăsta penibil.

Singura salvare ar fi, desigur, încă o licitaţie. Eventual una de un milion de euro, comandată la o firmă mai mare şi cu prestigiul intact. N-ar strica să fie una dintre firmele lui, ori dintre cele pe care le deţine fratele său, mă rog, ceva din familie. Dar dacă nu se poate, măcar una care să practice scoruri sănătoase. Cu cât mai scump, cu atât mai credibil. Asta trebuie făcut. Încă o licitaţie. Poate măcar data viitoare să iasă alt rezultat. Şi, dacă dă Domnu' şi concluziile se bat cap în cap, e limpede: musai să mai organizeze o licitaţie. Aşa, pe principiul două din trei. Construcţia de parcări poa' să mai aştepte.