Va multumesc pentru o ora si 20 de minute de revelatii

Era 10.58, miercurea trecuta, cand, asteptand in statie troleibuzul 90, am inceput sa observ comportamentul si ierarhiilei unei haite de caini.

Erau patru, unul baltat, de rang nedefinit, care a dormit tot timpul, unul maro, care era adjunctul si bodyguardul sefului, seful care era mare si alb si unul negru care era din cand in cand muscat de sef si bodyguardul sefului.

S-a facut ora 11.43, timp in care bodyguardul a fugarit trei biciclete si un scooter, al carui sofer era sa calce patrupedul care tocmai musca din roata din fata. Am observat ca seful sarea si el imediat la bataie, insa se intorcea intotdeauna in acelasi loc, langa un stalp, (un fel de tron cainesc) in timp e bodyguardul patrula in jurul lui. Oamenii veneau si plecau, numai eu tot stateam si ii priveam, fiind la randul meu mirosit de ei pe toate partile.

Acum stiu ce veti zice, citind printre randuri. “Cum, ai asteptat timp de 45 de minute pana sa vina troleibuzul 90?” Ei bine, nu! Nici dupa 45 de minute nu venise, insa penru ca oricum nu mai puteam ajunge unde trebuia, am luat un 91, trei statii, cu scopul de a lua de la Razoare tramvaiul 47, pana la tramvaiul 41.

In statie la 47, am vazut un 90 trecand pe langa mine. Deci nu era scos de pe traseu...

Era ora 11. 57 cand am fumat ultima tigara din pachetul care la 10.58 era pe jumatate plin, in timp ce asteptam sa vina tramvaiul. La 12.07, o babuta cu un buchet de ghiocei in mana m-a intrebat cat e ceasul ci cum poate ajunge in Giulesti.

Mergea la o inmormantare, iar pana la 12.23 mi-a povestit cum moare omul, “pleaca viu la serviciu, si se intoarce mort, saracul era om bun, bland, nu bea, nu fuma, nu merita, dar lucrurile rele le rezerva Dumnezeu oamenilor de treaba, desi nu trebuie sa hulim, caci nu stim cand ne vine si noua randul”. A fost o poveste plina de invataminte si m-am gandit ca nu strica sa meditezi la mortalitatea propriei fiinte, cum poti de exemplu sa mori la 25 de ani de un atac de cord, provocat de o doza de stres prelungita la o ora si douazeci de minute, in timp ce astepti intr-o statie RATB.

La 12.23 am parasit babuta indoliata si am luat-o naibii pe jos, ca pana la 41 nu erau decat trei statii, cei drept, maricele.

Dupa 200 de metri de mers am revazut buchetul de ghiocei ai babutei care se asezase pe locurile rezervate batranilor din tramvaiul 47, care trecea pe langa mine.

Recunosc ca v-am injurat putin, domnule primar Adriean Videanu, si domilor sefi ai RATB-ului, dar imi cer scuze.

Cum altfel sa observi natura din jurul tau, cum altfel sa meditezi la lucrurile adanci si importante ale vietii tale, precum moartea. Un sistem eficient de transport public ar anula gandirea critica si ar duce la ignoranta.

Va multumesc, domnule primar, pentru momentele de care am avut parte. Stiu ca m-am lungit prea mult si, vai, poate ca tastez cam tare si va tulbur odihna. Nu va mai retin.

Concediu placut in continuare, domnu’ Adriean.