26 aprilie 2007

10:33

Dragă jurnalule!

Tibi a luat-o razna de câteva zile, mă disperă cu telefoanele şi pretenţiile lui. Ba aranjează-mi un miting în Piaţa nu ştiu care, ba mută-l în Piaţa nu ştiu cum. Nu mai are omul linişte cu el. Adineauri iar mă luase la telefon cu planurile lui de 1 Mai, că să începem campania şi să organizăm un grătar cu poporul. Dar ce sunt eu, dom'le, ospătar?

Noroc că am auzit nişte râgâieli ciudate pe coridor şi i-am zis că trebuie să închid, că ascultă lumea pe la uşi.

M-am ridicat şi când am deschis uşa biroului era cât pe-aci să mă împiedic de o mogâldeaţă. Era Ludovic Orban, beat muci mergând în patru labe pe holul Primăriei.

"Ce faci bă, nenorocitule", zic, "ai venit să tragi cu urechea?!"

Ăla s-a uitat la mine de parcă m-ar fi văzut în triplu exemplar. Zice:

"Aoleu, iar am nimerit prost. Unde dracu' e Ministerul ăla de Transporturi?"

Zic: "Nimereşti şi tu, Ludovice, drumul ca măgarul învăţat prost. Vezi că îl pun pe Marcel, portarul, să te dea afară în şuturi!"

Mă uit eu mai atent la Ludovic, văd că îl podidesc lacrimile:

"Bă, Adriene", zice, "dă-o naibii de opoziţie, nu vrei să radem şi noi nişte beri, că cândva eram prieteni, înainte să îţi croieşti drumul în politică făcând genoflexiuni în faţa ştim noi cărui Licurici".

Ce-i drept aş fi fript nişte Carlsberguri, dar pe urmă mi-am amintit că are Ludovic ăsta nişte gusturi la spelunci ieftine, de te sperii. Bodegă mai urâta ca aia unde m-a dus el ultima oară nu am mai văzut decât când am călătorit eu acum câţiva ani în Mexic.

Închiriasem o maşină şi conduceam spre Acapulco, când m-am oprit într-un orăşel cam prăfuit să îmi potolesc setea. Am intrat într-un bar şi am luat o bere, de mi-a ieşit pe nas, pişat curat...

Dau să îi zic ceva barmanului, dar era ocupat cu un individ cu ochi bulbucaţi care îi spunea un banc cu un client care intră într-un bar şi pune pariu cu barmanul că poate să se pişe de la trei metri într-o halbă fără să păteze pe jos.

L-am lăsat în pace şi când am ieşit, m-a acostat un găligan tuciuriu, lăţos şi cam nespălat, cu o cutie de chitară în mână.

Zice: "I'm looking for a man who calls himself Bucho..."

"Băi Muceo!", zic, "tu te-ai uitat la mine, am eu meclă de mexican? Întreabă şi tu un băştinaş..."

L-am lăsat până la urmă pe Ludovic în pace şi l-am chemat pe Marcel.

"Tăticu", zic, "ia de-aici 50 de bani şi dă-l pe ăsta afară".

Se uită Marcel lung la monedă, şi-l văd că scoate o bancnotă de un leu şi zice:

"Luaţi de-aici domnu primar, dacă n-aveţi mărunt..."

"Nu, bă", zic, "tu zgârie-i maşina cu banu ăsta şi ne înţelegem noi pe urmă..."

13:47

Veşti bune! Pe 15 mai mă car din Bucureşti, la Viena. Am organizat o întâlnire cu oamenii de afaceri străinezi şi un târg de promovare turistică a capitalei.

Sper să îi expediez repede pe investitori, deşi nu trag mari speranţe. Ăştia parcă nu ar fi dat şpagă în viaţa lor pentru o licitaţie, trebuie să le explici totul ca la copii mici.

Dar după ce scap de ei, fac şi eu o plimbărică. Sper totuşi să nu păţesc ca data trecută când am fost în Viena.

Mergeam şi eu ca omul, când mă acostează o şatră de lăutari.

"Băi băieţi", zic, "v-aţi găsit naşul!"

"Aoleo", zice, "sunteţi român, vă invităm pe la noi, tocmai puneam de un grătar".

Mă duc eu, apuc un ciortănel, încep să mănânc, dar nu ştiu ce avea curcanul ăla, că era cam dubios la gust. M-am tirat repede şi am luat-o pe Dunăre în jos, cu gândul să dau grăunţe la lebede.

Să mor dacă am văzut vreuna!!! Sper ca de data asta să găsesc...

15:22

Îm sfârşit, oamenii mei au dat de urma funcţionarului ăluia care m-a trecut Adriean în certificatul de naştere, în loc de Adrian.

L-au adus la mine în birou, vai de capul lui, un moşneag trecut de 100 de ani...

"Bă, futu-ţi dumnezeul, paştele şi cristoşii mă-tii", zic, "de ce nu ţi-ai văzut de treabă cum a trebuit?!"

Ăla pune o mână la ureche şi zice:

"Hă?"

Repet eu, dar moşul tot făcea pe surdul. Până la urmă pun mâna pe o foaie de hârtie şi îi scriu.

"De ce ai scris, bă, Adriean în loc de Adrian?"

Ăla pune şi el mâna pe hârtie, dă din umeri şi scrie:

"Pulea mea..."

Iau iar hârtia şi scriu:

"Ştii casa aia naţionalizată în care stai tu? A fost revendicată. De mâine te muţi".

Când a citit moşul, a leşinat. Am chemat salvarea, dar a venit abia după două ore, cică nu a avut loc în trafic. În fine, l-au pălmuit pe moş, şi-a mai venit ăla în fire, pe urmă îl văd că se uită peste umărul doctorului. Zice:

"Ce scrieţi acolo, reţetă?"

"'Dea"...

"Nu vreţi să treceţi şi o Viagra..."

21.19

Am ajuns acasă după două ore de condus prin Bucureşti. De unde mama naibii e aglomeraţia asta, frate, ce oraş insuportabil!

Cine dracu e primar aici? A da...

Senzaţional, Adriean Videanu se dezvăluie

Datorită capacităţilor de hackeri ale administratorilor acestui blog, jurnalul senzaţional de banal al primarului nostru, Adriean Videanu a fost interceptat şi va fi redat în postările viitoare.

Staţi pe recepţie!

Într-un tramvai banal, un zâmbet vertical...

Cum spuneam într-o postare anterioară, unii dintre cititorii noştri ajung pe acest blog dând căutare pe Google "penisuri" sau [uite, asta mi-e crucea (+)], "buchet de penisuri".

Mărturisesc, este exclusiv vina mea, pentru că în textele mele am pomenit la un moment dat cum se freacă mii de penisuri unul de altul în aglomerările din autobuze, sau cum am aşteptat odată o oră şi 15 minute un tramvai lângă o babă cu un buchet în mână.

Departe de a ne lepăda de aşa cititori, îi întâmpinăm cu drag chiar, iar această postare li se adresează lor, în special, dar şi cititorilor noştri frecvenţi, în general.

Aşadar, v-aţi întrebat vreodată care este scopul fantei de la baza scaunelor de tramvai? Eu da, iar răspunsul, pe care l-am descoperit astăzi, vi-l ofer în toată splendoarea...




Vedeţi domnule primar Adriean Videanu ce înseamnă ca tu, designer de mijloace de transport în comun, să te gândeşti la toate aspectele unei călătorii agreabile?

Spun asta pentru că am auzit că vreţi să mai cumpăraţi autobuze, troleibuze şi tramvaie pentru vreo 300 de linii şi să le înlocuiţi definitiv pe cele vechi.

Repetaţi după mine, domnu' primar:

"Fante la baza scaunului, geamuri care se deschid larg şi spaţiu pentru călători = PLĂCERE;

Scaune puţine, geamuri care se deschid doi centimetri şi spaţiu mai mic de un metru între pereţii vehiculului = DURERE!"

Dumnu' Videanu?... Alo! A, nu sunteţi?... Mă scuzaţi...

Noi să fim sănătoşi...

În cazul în care nu cumva chiar dumneavoastră sunteţi cel care a dat căutare pe Google cu "penisuri" sau "buchet de penisuri", bănuiesc că această postare nu vă priveşte.

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

Eu nu sunt copac, bă! Sunt un "Ent"...

Am recitit unele postari ale acestui blog şi am ajuns la concluzia că suntem nişte pesimişti plângăcioşi.

Vai că Videanu nu ştiu ce, vai că nu sunt parcari, vai că avem un oraş prafuit, vai că mori strivit şi fiert în tramvai, vai că pute şi e mizerie...

Scârţ, doamnelor şi domnilor!

E drept, ai înghiţit un kilogram de praf mergând prin centru, ai trecut pe langa un infarct miocardic înjurând trei ore în trafic, ai mirosit 40 de minute subraţul nespalat timp de 40 de zile al unui cetăţean în autobuzul 331, era să te calce o Dacie pe trotuar condusă de un individ ce tocmai citise în ziar că domnul primar Adriean Videanu este în concediu, dar ce contează...

Iată că a venit seara, traficul s-a potolit, nu e nici cald şi nici răcoare, mergi pe o străduţă liniştită şi copacii proaspăt înfloriţi te mângâie cu mirosul lor ca un balsam. Eşti singur cu gândurile tale, un om liber cu aspiraţiile şi visele sale, care dintr-o dată se simte prieten cu oraşul său... Ce se mai poate întâmpla?

Păi de exemplu să îţi cadă un copac în cap! Ei, ce ziceţi de treaba asta?