Wednesday, October 24, 2007

Domnu Videanu, mai aveţi borduri?



Domnu' Videanu, ma întorc la dumneavoastră cu lacrimi în ochi şi multă căinţă...

Cât de înţelept şi vizionar sunteţi de fapt, iar eu, în cerbicia mea, ca un câine turbat, nu mi-am dat seama...


V-am criticat de atâtea ori că puneţi borduri inutile, în mod inutil, iar acum mă adâncesc în noroaiele ignoranţei mele (foto mai jos).





Vedeţi, dumneavoastră, primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş s-a apucat să pună garduri în jurul tuturor grădinilor de bloc din Drumul Taberei. De câteva zile au pus şi la mine la bloc. Lăudabil, dar există o problemă. Gardurile sunt sprijinite cu pământ. Cum a plouat zilele astea, tot molozul s-a scurs pe trotuare (foto mai jos).



Nu mai aveţi cumva nişte borduri, care să stăvilească noroiul? Ar fi de mare folos...

Alooo! Domnu' Videanu?... A, nu sunteţi?... Aţi plecat cumva în vacanţă? Mă scuzaţi...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...