Când m-am aşezat aseară fără pic de jenă pe unul dintre scaunele tramvaiului 41, m-am simţit cu adevărat inspirat.
Ca orice călător încercat ştiam că în fiecare tramvai există un om care pute, iar eu reuşisem să îl reperez din timp pe cel care puţea în cazul de faţă.
Îmi ocupasem locul la o distanţă îndeajuns de mare de el încât să nu fiu deranjat olfactiv, dar destul de aproape pentru a-l putea studia şi evita în timp util în cazul în care s-ar fi deplasat de la locul lui înspre mine.
Era vorba de un aurolac şchiop care chiar dacă a coborât la Crângaşi, a lăsat în urma lui un miros care a dăinuit câteva staţii.
Situaţia a luat o turnură spectaculoasă, însă, când la staţia Lujerului s-au urcat nu mai puţin de patru fufe care s-au postat la doi metri de mine, învăluindu-mă în parfumuri grele şi foarte scumpe.
Mergeau la Plaza, iar faptul că se foloseau de un mijloc de transport atât de barbar precum tramvaiul li se părea un fel de aventură comică, motiv pentru care s-au hlizit aparent iraţional timp de un minut.
Tocmai atunci, din mulţime a rasarit un pusti cerşetor care s-a oprit în faţa fufelor şi a început să se tânguiască.
Mă simţeam ca într-o situaţie absurdă gen Beavis & Butthead, motiv pentru care am izbucnit într-un râs cretin:
- "Ha, ha-ha-ha!" (mă rog, nu poate fi descris, dacă ţineţi neaparat să ştiţi cum a sunat, daţi-mi un telefon şi o să încerc să îl imit) - care nu mi-a trecut nici când copilul a ajuns în dreptul meu.
Imaginaţi-vă scena:
Copil cersetor: "Daţi-mi şi mie 500 de lei... Sau măcar 1.000 de lei..."
Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."
Copil cersetor: "Suntem şase fraţi acasă, mama ne-a părăsit..."
Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."
Copil cersetor: "Până acum ne creştea o bunică, dar a decedat de cancer..."
Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."
Patru fufe: "?" "!" "!?!" "?!?"
Copilul cerşetor părăseşte încet scena în timp ce călătorii se uită indiganţi la Halaicu.
Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."
Încă râzând în guler, m-am ridicat de la locul meu şi m-am pregătit să cobor, ascunzându-mă după cele patru fufe care se aliniaseră deja la uşă.
O privire răzbătea însă printre matracuce şi parcă mă sfredelea...
Am ridicat capul şi am văzut {asta mi-e crucea (+)} o călugăriţă care tocmai vărsa nişte mărunţiş în mâna copilului cerşetor şi mă fixa apocaliptic.
Imaginati-va si scena asta:
Copil cerşetor: "Săru'mâna, bogdaproste..."
Călugăriţa (aparte): "Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Dumneata în schimb..."
Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."
Am coborât din tramvai şi m-am strecurat ca un demon printre aleile ciudat de bine iluminate ale cartierului Drumul Taberei, convins că voi arde în flăcările iadului.
În acelaşi timp am avut însă o revelaţie, domnule primar Adriean Videanu.
De ce nu daţi dumneavoastră gratis carduri Activ cerşetorilor care muncesc în RATB? Astfel aţi cunoaşte traseele, aţi face o evidenţă şi aţi putea colabora cu calugarii şi calugăriţele bucureştene, întru voia Domnului, pentru scoaterea lor din necaz...
Alo, domnu' Videanu'!? Sunteţi pe recepţie? Nu... Aha, mă scuzaţi, iar inoportunez...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
