skip to main |
skip to sidebar
Trec fără nici o jenă pe sub scări, nu fac nici un pas înapoi când îmi ţâşneşte vreo pisică neagră prin faţă, calc pe orice capac de canal fără nici o apăsare şi nu am, în general, superstiţii.
Dar jur cu mâna pe cruce că popii îmi poartă ghinion...
Am constatat treaba asta de câţiva ani, aşa că, fie ce-o fi şi unde o fi, de câte ori mi se fâlfâie vreo barbă de făţău bisericesc prin raza vizuală pun prompt mâna la ştromeleac. Este un remediu auzit din bătrâni care dă şi nu dă rezultate...
Fără să ştiu ce mă paşte, aseară, mă plimbam nevinovat prin Piaţa Moghioroş (Drumul Taberei). Mascat de un chioşc, un făţău bisericesc mi-a apărut brusc şi implacabil în spaţiul intim, ba chiar mi-a cerut şi ceva parale pentru renovarea unei biserici.
Am sărit ca ars de tâmâie şi m-am fofilat ca Satana printre tarabe. Ghinionul se întrevedea major şi cerea măsuri drastice, aşa că nu m-am mulţumit să ating discret ştromeleacul, ci l-am apucat zdravăn şi l-am smotocit fără pic de pudoare.
Intenţiile mele au fost, însă, interpretate greşit de un tarabagiu rătăcit în piaţă la ora aceea târzie. M-a acostat nonşalant şi m-a întrebat pe ton jos:
- Îţi dau o fată?
Am refuzat politicos şi mi-am văzut de drum nedumerit. Dacă acceptam, unde anume se consuma actul? Sub tarabă? Puţin probabil... Singura clădire demnă de aşa ocupaţie în zonă ar fi Secţia 22 de Poliţie.
Imposibil, nu?... Dar mai ştii... Vis-a-vis de Primăria sectorului 6 funcţionează, bine merci, de ani buni, câteva bordele prospere. Iar brazii din curtea sediului lui Poteraş (primar de sector) sunt împodobiţi tot timpul anului cu prezervative...
Domnu Videanu, dumneavoastră ştiaţi treaba asta? Alooo, domnu' Adriean?... A nu sunteţi... Probabil aveţi treabă cu rodarea noului Tuareg primit de la stat... Ăla vechiu' s-a cam naşparlit, nu-i aşa?...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
P.S. Frecatul ştromeleacului de aseară nu a avut mare efect. Azi dimineaţă am împărţit 5 metri pătraţi de tramvai aglomerat cu doi orbi, un chior şi trei putiferi care s-au succedat în valuri olfactive în ordinea usturoi, transpiraţie şi alcool...
Hackerii noştri ne-au aruncat în scârbă ultima lor captură, cea mai recentă filă din jurnalul primarului Videanu, după care au plecat nervoşi şi cu muşchii umflaţi să-şi cumpere gantere, bâte de baseball şi câteva lanţuri. Ziceau că au o răfuială cu nişte hackeri rivali...
Dragă jurnale,
Mi-e şi jenă să mai scriu în tine. Ultima oară când am dat căutare cu "penisuri" pe google, mi-a apărut iar în faţă Blogul bucureştenilor exasperaţi, unde fuseseră postate, rând cu rând, toate însemnările mele.
Am sunat un amic din SRI şi omu mi-a spus că hackerii trebuie contracaraţi cu hackeri. Ştia el un băiat care detectează IP-ul şi din gaură de şarpe... Am pus la bătaie o repartiţie într-un apartament de două camere din Berceni şi după câteva ore, aveam în faţă jurnalele celor care îmi interceptaseră mie jurnalul şi încă altele la fel de utile... Le redau în continuare.
Halaicu:
"Băi jurnale,
Mă scuzi că revin cu aceleaşi obsesii, dar prea am avut azi o zi de căcăţoi! A început chiar înainte de a ajunge în tramvaiul 41. Am luat-o neinspirat prin Piaţa Moghioroş, unde m-am trezit împotmolit în trafic uman. Se mişcau boşorogii în jurul meu, de ziceai că mai au încă 100 de ani de trăit.Când m-am văzut îngrămădit pe o alee mai îngustă, am zis că mor. Puţea a căcat mai rău decât a transpiraţie. M-am uitat în jur, dar nu am identificat susra. În 5 minute am străbătut cei 20 de metri ai aleei, dar mirosul parcă se lipise de mine cu prenandez. Când am scăpat la un trotuar mai larg mi-am dat seama şi de ce. Un boşorog din faţa mea se căcase pe el şi acum râdea ghiduş...
În 41 m-am înghesuit cu toţi elevii din Bucureşti şi jumătate din pensionarii din ţară. Un tataie a început să povestească ce bărbat destoinic a fost el în tinereţe, după care, într-un acces de entuziasm bahic, s-a ridicat de pe scaun, s-a apucat de o bară şi a făcut 7 tracţiuni, mugind ca Monica Seles. Lumea a aplaudat demonstraţia de forţă a octogenarului, mai puţin eu care am întrezărit imediat pericolul. De ce m-am temut, nu am scăpat. Boşorogul a transpirat abundent şi a început să pută într-un mod feroce".
Aşa îi trebuie lui Halaicu! Să mă mai înjure el mult, că poate dau dispoziţie să se reducă numărul de 41-uri... În fine... Mă mai uit eu pe lista de jurnale hackerite şi dau de cel al lui Artistu'...
Artistu':
"Jurnalule, sal'tare,
M-am considerat mereu un om paşnic, băga-mi-aş #% în /%¤ lui Videanu să-l "#¤ în %& în cârcă. Cer eu prea mult? Am o bicicletă... Nu am pe unde să merg cu ea. Ne calcă maşinile ca pe şobolani. Unde sunt pistele alea promise? Până la urmă o să fac ca în sondajul de pe "antivideanu" şi o să vin cu bâta de baseball la primărie..."
Hă, hă, hă, ce să zic! Păi să vină. Am oamenii mei din SPP în permanenţă în spate. La nevoie îl pun şi pe Marcel să-l zgârie pe ochi. Mă rog... Că tot am văzut eu că se poate fura jurnalul omului, ce-mi zic? Oare Vanghelie a produs ceva? Produsese. Iată ce:
Vanghelie:
"Dragul, iubitul, secretul meu jurnal,
Doar cu tine pot fi eu însămi. Tu reprezinţi oaza în care incongruenţele atitudinii mele duplicitare dispar. Dar este nedrept să mă plâng. Singur şi conştient am luat decizia de a mă înfăţişa astfel în faţa poporului, când am intrat în politică. În faţa unui electorat tembel nu-ţi poţi permite luxul de a fi anacronic. Iubesc puterea mai mult decât vanitatea de a-mi etala intelectul. Am intrat în panică azi, când, într-o conferinţă de presă antivideanu era să-mi cadă lentilele de contact care îmi ascund albastrul pupilelor, făcându-le negre. Neglijenţa mea merge chiar mai departe. Uitându-mă în oglindă am constatat că mi se văd rădăcinile blonde ale părului. Le-am vopsit la repezeală cu rimel. Până şi crema autobronzantă dădea semne că se duce. Ce s-ar întâmpla dacă tenul meu de albinos ar fi dezvăluit? Va trebui să recurg şi la solar, pentru orice eventualitate. Chiar şi riscând un cancer. Dacă vrei să fii un cancer pentru alţii, trebuie să accepţi boala"...
Să-mi fut una! Nu am înţeles nimic şi m-a mai luat şi durerea de cap. Am ezitat pe urmă puţin şi, fie ce-o fi, am intrat pe jurnalul lui Băselu...
Băsescu:
"Măi, jurnal'le,
Acum sunt un om complet, hă-hă-hă! Când am plecat la Viena, anul trecut, sub pretextul că mă operez de hernie, am fost copleşit de gânduri negre. Dacă descoperă lumea că de fapt operaţia este una de mărire a ştromeleacului? Gânduri de om mic, cu dânsa mică... Am citit luni de zile, apoi, toate tabloidele, cu deznădejdea omului care îşi aşteaptă rândul la ghilotină. Mi-am dat apoi seama că nu trebuie să mă tem de nimeni şi nimic. Sunt omnipotent! Acum i-am sfidat pe toţi. Mi-am îngroşat din nou jucăria, de data asta în ţară şi cu pretextul unei tiroide umflate. Hă-hă-hă! Azi a mişcat pentru prima oară! Bine că am avut inspiraţia să tatuez ancora pe ea de când era încă amorţită. Mâine îl chem pe Videanu la Cotroceni şi să vezi futai! Prea îşi face de cap şi nu cotizează nimic şi la băiatu"...
Naşpa, aiurea, cam nasol... Sub 30 de milionaşe nu scap... Dar poate îi fâlfâi jurnalul asta pe sub nas şi se mai calmează... Oricum, tot trebuie să mă duc până la Cotroceni şi e o aglomeraţie pe Iuliu Maniu de ţi se acreşte!
Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar? A, da...
Când faza mare a unui Audi m-a surprins brusc şi pe la spate, aseară, pe trotuarul străzii Sibiu, am înghiţit în sec, m-am rugat ca moartea să-mi fie scurtă şi cât mai puţin mizeră şi m-am căit amarnic pentru păcatele mele recente.
Tocmai coborâsem dintr-un tramvai 41 mult mai aglomerat ca de obicei, frecat din spate de o sexagenară supra-extra-ponderală şi din faţă dă un ţăran care a insistat să-şi preseze subsuara stângă de bărbia mea, cât timp s-a ţinut de o bară.
Ce-i drept, i-am înjurat rău, în gândul meu păcătos, şi nici măcar cu diminutive, ca altădată, ci cu augmentative, gen: "Mortălăii mămoaiei voastre de ciumpalacieni!"
Pe măsură ce Audi-ul se îndrepta vertiginos spre mine, ca spre un iepure orbit de faruri pe o şosea a patriei, mi-am zis că a venit momentul să dau socoteală. Am fost salvat, însă, de un Renault care gonea tot pe acelaşi trotuar al străzii Sibiu, dar din partea opusă.
Iluminat şi din spate şi din faţă de cele două automobile, m-am trezit la mijloc în deplină siguranţă. Am făcut o piruetă fâlfâind degeţoiul mijociu şi mi-am văzut de drum mult mai satisfăcut.
Vreme de 10 secunde... La mijlocul drumului, o furgonetă m-a făcut să sar doi metri în spate, pe măsură ce ieşi brusc din rândul maşinilor parcate. Am ocolit vehiculul doar pentru a sări din nou doi metri în stânga, atunci când furgoneta a pornit din nou furtunos, de data aceasta în faţă, pentru a se angaja în trafic.
În dreapta maşinii sărise concomitent cu mine un caine lup maidanez, care apoi, nesimţindu-se în stare să alerge după furgonetă, a sărit lătrând la mine.
Şi-a pus ambele labe pe pieptul meu şi, ajunşi brusc nas în nas, a început să mârâie.
L-am privit profund şi dezolat în ochii lui roşii şi i-am zis:
"Bravo, prietene, tot la mine sari? Tu nu îţi dai seama că suntem amândoi nişte victime. De ce să ne scoatem ochii între noi?"
Câinele a încetat să mai fie agresiv, însă nici nu s-a arătat foarte impresionat de cuvintele mele, scoţând batjocoritor limba...
Auziţi, domnu' Videanu? Cât m-ar costa şpaga ca să obţin aprobarea de a înfige nişte ţăruşi în trotuar, cu scopul de a bloca accesul automobilelor? Domnu' Videanu?... Nu sunteţi? Ce, nu vă mai atrag atenţia şpăgile mai mici? Cred şi eu, vă obosiţi destul cu alea mari... Ce bătaie de cap trebuie să fie...Eu zic că ar trebui să vă luaţi o vacanţă...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
De la un timp, noi, cei ce ne ocupam de Blogul bucureştenilor exasperaţi, trăim un sentiment naşpa, aiurea, cam nasol....
Se apropie alegerile locale şi, cum pe domnul primar Adriean Videanu nu-l prea vedem reales, blogul nostru riscă să îşi piardă utilitatea.
De aceea, încercăm nu doar să plângem exasperaţi pe umerii cititorilor noştri, ci să îi şi ajutăm într-un fel, să facem şi un serviciu public, cum ar veni.
Aşadar... Fetelor, căutaţi de lucru? Treceţi atunci prin Drumul Taberei. Veţi da de următorul afiş.
Ca să nu mijiţi ochii de pomană, trecem aici numărul de telefon la care puteţi cere detalii: 0720.400.309.
Ce trebuie să faceţi exact, nu ştim, dar beneficiile nu sunt de ignorat. Afişul a fost lipit pe vitrina unui salon de bronzat...
...iar peste drum este Plaza România.
Un pont, un ten bine bronzat şi ocazii nelimitate de shopping. Iată ce vă oferă Blogul bucureştenilor exasperaţi, în loc de lamentaţii.
Vai, domnu' primar, am auzit că v-aţi luxat laba... Tristă! Situaţia, adică... Tristă în general, nu doar medical vorbind. Nici măcar nu v-aţi luat concediu. Aţi zis că vă întoarceţi la activitatea voastră obişnuită.
Mă contrariaţi... Păi cum, activitatea voastră obişnuită ne este vacanţa?
Vedeţi, ştiam eu! Deci...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Când era să-mi găsesc moartea pentru a doua oară, strivit de acelaşi autobuz, între Mamaia şi Constanţa, m-am uitat ferm în ochii plini de remuşcări ai taximetristului care mă conducea şi i-am zis:
- Prietene, fie că murim, fie că ajungem la gară, trebuie să o facem repede. Nu-ţi cere scuze, dă-i bice!
Taximetristul m-a înţeles, a răsuflat uşurat, dar şi-a cerut, oricum, scuze. Cică erau nişte străzi foarte aglomerate. M-am uitat şi eu la străzi şi le-am găsit cam la fel de aglomerate ca cele ale Bucureştiului, la 4 dimineaţa. L-am liniştit pe taximetrist spunându-i că am supravieţuit eu la aglomeraţii mult mai crunte, în capitala noastră dragă.
Impresiile despre Bucureşti au început să curgă, moment în care taximetristul a remarcat că pe Calea Moşilor au avansat serios lucrările. Voia, pe semne, să îmi arate că s-a plimbat şi el pe câteva bulevarde celebre. Eu am tras concluzia că ultima oară fusese pe Calea Moşilor prin anii '70 ai secolului trecut, aşa că am tăcut din gură.
Am ajuns la Gara Constanţa în viaţă, dar mai ales în timp util. Am vărsat 20 de lei în mâna taximetristului, care mi-a mulţumit pentru bacşiş.
După 6 ore şi 33 de minute de mers cu un tren foarte aglomerat, fără aer condiţionat, am ajuns în faţa Gării de Nord. Era noapte şi m-am aruncat în primul taxi.
M-am uitat ferm în ochii şoferului şi l-am pus să mă ducă repede în Drumul Taberei. Nu i-am putut susţine privirea mult timp şi am mers cu capul întors spre geam. Taximetristul băuse, pesemne, mult rom, bere, puţin vin şi vreo palincuţă, totul asortat cu ceva brânzică cu ceapă şi usturoi. Usturoiul, probabil, fusese mâncat cu o zi înainte, deşi puţea, oricum, vârtos.
În timp ce alunecam lent spre cartierul meu de pensionari şi drogaţi, ocolind străzile care ar face călătoria mai rapidă, taximetristul a început să mi se confeseze în legătură cu mârlănia clienţilor cu care are de-a face.
Puţini şi zgârciţi, care comandă trasee foarte scurte, care borăsc pe covoraşele sale nou cumpărate şi vorbesc tare la telefonul mobil.
Şi sunt şi ţigani, pe care el i-ar împuşca. Şi sunt şi curve, care poartă parfum şi se rujează...
Când am ajuns, în fine, la Favorit, m-a întrebat dacă ştiam că tariful e de 5 lei pe kilometru. Nu ştiam...
L-am dezamăgit şi eu, când i-am lăsat 50 de lei în mână, de cât de mic e bacşişul. Mi-a zis că mai bine nu mă mai lua. Am fost de acord.
Am, totuşi, o nedumerire, domnu' Videanu. Nu era vorba că stabiliţi un tarif maxim pentru taximetrişti? Care e ăla?
Alooo, domnu Videanu?! A, nu sunteţi... Îmi cer scuze, ştiu, aveţi atâtea pe cap...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Nu m-am putut abţine să şterg o lacrimă de mândrie, aseară, în tramvaiul 41, în timp ce stăteam ca un nesimţit pe locurile rezervate pensionarilor, gravidelor şi handicapaţilor.
Reflectând la cât sunt de porc, gândurile mele civice au dispărut brusc, în timp ce din spate au început să răsune acordurile unei manele difuzate prin telefonul mobil...
"Sunt Super-Halaicu", mi-am zis, amintindu-mi de ziua în care am dat un tiriplici manelist jos din acelaşi tramvai 41. M-am întors fioros, doar pentru a constata că, spre deosebire de mucea-flaimucea-ul precedent, acest specimen avea mult peste 1.80 şi destui muşchi pe el pentru a scoate din foame un trib mărişor de canibali timp de o săptămână.
Maneaua oagărului culturist se blocă la un moment dat, începând să repete succesiv şi obsesiv un vers despre o inimă ruptă şi o oarecare păpuşă. În acelaşi timp, de pe un alt telefon mobil, ceva mai performant, începu să se audă un AC/DC, drept concurenţă.
Competitorul era un puşti de vreo 16 ani, care, cu o privire sugestivă, ne lăsă, pe noi, ceilalţi călători, să înţelegem că va opri muzica lui, doar dacă se va opri şi cea a manelistului.
Rămas fără variante, masivul iubitor de tânguieli melismatice continuă să asculte nedumerit cântecelul său despre problemele amoroase şi cardiace ale autorului, în timp ce, de la două scaune depărtare, puştiul începu să-l acopere pe cocalar cu un repertoriu vast de metale grele.
Atunci mi-am dat seama că ideea mea de a înfiinţa, nu un blog, ci o brigadă a bucureştenilor exasperaţi, are şanse de reuşită.
Iar când credeam că puştiul nu mai poate face nimic mai mult pentru a mă impresiona, acesta dădu o ultimă lovitură târâie-bucă-ului cocalar, schimbând metalele grele cu "Traume", de pe ultimul album al lui Ombladon.
Înainte de pasaj, au coborât atât puştiul, cât şi manelistul steroidizat. Lângă mine, o femeie de vreo 40 de ani, vreun metru optzeci şi vreo 110 kile a răsuflat uşurată că a scăpat de ambele muzici. În acelaşi timp, i-a sunat telefonul. În ritm de Irina Loghin...
Mi-am şters din nou o lacrimă, de data asta de necaz că dispăruse puştiul. Pe care l-aş vota primar, dacă aş avea ocazia.
Nu că dumneavoastră, domnule Videanu, nu aţi fi competent. Vai, se poate... Domnu' Videanu? A, nu sunteţi...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
