Drumul meu spre iad e pavat cu bune intenţii cetăţeneşti

Când m-am aşezat aseară fără pic de jenă pe unul dintre scaunele tramvaiului 41, m-am simţit cu adevărat inspirat.

Ca orice călător încercat ştiam că în fiecare tramvai există un om care pute, iar eu reuşisem să îl reperez din timp pe cel care puţea în cazul de faţă.

Îmi ocupasem locul la o distanţă îndeajuns de mare de el încât să nu fiu deranjat olfactiv, dar destul de aproape pentru a-l putea studia şi evita în timp util în cazul în care s-ar fi deplasat de la locul lui înspre mine.

Era vorba de un aurolac şchiop care chiar dacă a coborât la Crângaşi, a lăsat în urma lui un miros care a dăinuit câteva staţii.

Situaţia a luat o turnură spectaculoasă, însă, când la staţia Lujerului s-au urcat nu mai puţin de patru fufe care s-au postat la doi metri de mine, învăluindu-mă în parfumuri grele şi foarte scumpe.

Mergeau la Plaza, iar faptul că se foloseau de un mijloc de transport atât de barbar precum tramvaiul li se părea un fel de aventură comică, motiv pentru care s-au hlizit aparent iraţional timp de un minut.

Tocmai atunci, din mulţime a rasarit un pusti cerşetor care s-a oprit în faţa fufelor şi a început să se tânguiască.

Mă simţeam ca într-o situaţie absurdă gen Beavis & Butthead, motiv pentru care am izbucnit într-un râs cretin:

- "Ha, ha-ha-ha!" (mă rog, nu poate fi descris, dacă ţineţi neaparat să ştiţi cum a sunat, daţi-mi un telefon şi o să încerc să îl imit) - care nu mi-a trecut nici când copilul a ajuns în dreptul meu.

Imaginaţi-vă scena:

Copil cersetor: "Daţi-mi şi mie 500 de lei... Sau măcar 1.000 de lei..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Copil cersetor: "Suntem şase fraţi acasă, mama ne-a părăsit..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Copil cersetor: "Până acum ne creştea o bunică, dar a decedat de cancer..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Patru fufe: "?" "!" "!?!" "?!?"

Copilul cerşetor părăseşte încet scena în timp ce călătorii se uită indiganţi la Halaicu.

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Încă râzând în guler, m-am ridicat de la locul meu şi m-am pregătit să cobor, ascunzându-mă după cele patru fufe care se aliniaseră deja la uşă.

O privire răzbătea însă printre matracuce şi parcă mă sfredelea...

Am ridicat capul şi am văzut {asta mi-e crucea (+)} o călugăriţă care tocmai vărsa nişte mărunţiş în mâna copilului cerşetor şi mă fixa apocaliptic.

Imaginati-va si scena asta:

Copil cerşetor: "Săru'mâna, bogdaproste..."

Călugăriţa (aparte): "Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Dumneata în schimb..."

Halaicu: "Ha, ha-ha-ha..."

Am coborât din tramvai şi m-am strecurat ca un demon printre aleile ciudat de bine iluminate ale cartierului Drumul Taberei, convins că voi arde în flăcările iadului.

În acelaşi timp am avut însă o revelaţie, domnule primar Adriean Videanu.

De ce nu daţi dumneavoastră gratis carduri Activ cerşetorilor care muncesc în RATB? Astfel aţi cunoaşte traseele, aţi face o evidenţă şi aţi putea colabora cu calugarii şi calugăriţele bucureştene, întru voia Domnului, pentru scoaterea lor din necaz...

Alo, domnu' Videanu'!? Sunteţi pe recepţie? Nu... Aha, mă scuzaţi, iar inoportunez...

Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...

O zi de căcuţă

ATENŢIE!!! Următorul text conţine înjurături şi diminutive... Cei sensibili sunt sfătuiţi să se abţină...



Azi dimineaţă, când am ieşit din bloc, am avut o experienţă care mi-a demonstrat că, exprimate prin diminutive, lucrurile supărătoare ale vieţii de zi cu zi te afectează mai puţin.

Dădusem colţul blocului, când, o femeie cu un Collie în lesă l-a întrebat duios pe patrupedul care se îndrepta imperios şi fără echivoc spre un boschet:

- Ce-i, mămică, vrei să faci căcuţă?

M-am uitat bine la ea şi am citit pe faţa ei o lipsă totală de griji.

"Puluţa mea", mi-am zis, "merită încercat..."

Era tocmai ziua în care trebuia să îmi reînoiesc abonamenţelul RATB, aşa că în staţia tramvaiului 41 de la Plaza m-am aşezat la coadă la ghişeuţ.

Surprinzător, 15 omuleţi erau deja la coadă, momenţel în care mi-am dat seama că, în locul abonamenţelelor de cartonaş, se dădeau şi aici carteleuţe...

"Pizduţa mămicuţei ei de treabă", mi-am zis, însă după primul minut de aşteptare am realizat că nu asta era principala mea problemuţă...

Vedeţi voi, vreun căţeluş, pisicuţă sau şoricel răposase pe undeva prin apropiere, iar mirosuţul era destul de pregnant pentru a face orice omuleţ sensibil să slobozească o vomiţică.

Ajuns după cinci munuţele la ghişeu, femeiuşca de după geam m-a informat că s-a blocat softuleţul computeraşului şi trebuie să mai aştept...

Mi-am băgat picioruşele şi am luat un bileţel de unşpe miişoare...

În tramvai o aglomeraţie de subţioare cu sodorică prelingătoare pe ele de să-ţi mute năsucul din loc...

Cobor la capăt şi mă îndrept spre ghişeuţul de acolo. O cuconiţă supărăcioasă mă aştepta cu obrăjorii posomorâţei...

"Un abonamenţel pe toate linişoarele de azi, vă rog". Dau buletinul şi pe măsură ce cuconiţa bate tasteluţele, ochişorii ei scapără luminiţe belicoase...

"Daţi-mi cardul vechi..."

"De unde, că l-am aruncat după ce mi s-a eliberat a doua lună unul de carton... "

"Ghinion, noi nu facem carduri toată ziua, bună ziua..."

Şi mi s-a aruncat buletinuţul pe micuţa ferestruică...

"Futu-ţi mortuleţii mămicii tale de coţohârliţă", am mai apucat să spun şi m-am tirat, în timp ce femeiuşca îmi amintea că sunt o obrăznicătură...

"Cine guriţa mămucii sale a mai inventat şi sistemuţul ăsta de căcuţă cu carteluţă", mi-am zis mergând mai departe. "A, da", mi-am amintit, jenat că poate iar deranjez de pomană...

Concediuţ plăcuţel în continuare domnişoru' Adiţă...

29 mai

Hackerii noştri s-au văzut cuprinşi de plictiseală, noaptea trecută, şi, puşi faţă în faţă cu computerul, au facut rost de ultima filă din jurnalul primarului nostru Adriean Videanu. Somnoroşi şi căscători ne-au trimis-o azi dimineaţă, iar noi o postăm acum pentru publicul avid să cunoască gândirea intimă a acestui mare om...

12.53


Dragă jurnale,

S-a întors lumea cu fundul în sus!!! Dar să o luăm cu începutul...

Am venit azi dimineaţă la muncă plin de draci, după ce o jumătate de oră am fost împotmolit într-o intersecţie cu un semafor defect. Intru eu în curtea primăriei şi încep să claxonez, dar portarul Marcel făcea pe surdul...

În sfârşit apare şi el, şi, când să îi dau cheile maşinii ca să o parcheze, văd că avea palmele pline de lipici...

"Tăticu'", zic, "nu ştiu ce faci tu în ghereta ta de portar, dar cam intru la bănuieli... Pun pariu că Hustlerele alea pe care ţi le-am dat să le arunci nu au ajuns nici până acum la coşul de gunoi, sau vrei să verific?"

Îl văd pe Marcel că dă din umeri. Zice: "Domnu' Adriean, veniţi la mine în gheretă şi căutaţi..."

Acum nu aveam eu chef de inspecţii, dar pe mine când mă dă cineva dracului îl urmăresc până în pânzele albe!

Intru eu în ghereta lui Marcel şi ce văd pe perete... Proaspăt lipit - dita mai afişul cu un bărbos. Uite, l-am şi scanat...


"Cine mai e şi ăsta, bă Marcele", zic.

"Păi cum, nu ştiţi?" zice, "e cântăreţul meu de suflet, om bun, are concert acum pe Lia Manoliu! Nu ştiţi că v-am cerut şi eu două bilete, alaltăieri?"

Mi-aduc eu aminte că am semnat ceva în sensul ăsta, cu un concert, şi nici până acum nu s-a simţit nimeni cu o cinste... Când să ies, dau peste biroul lui Marcel şi cade din el un teanc de reviste.

"Te-am prins, marţafoiule", zic, dar când mă uit pe ele, în loc de Hustelre şi Playboyuri văd doar reviste de culturism cu malaci unsuroşi... Mă uit eu la Marcel de sus până jos şi tot uscăţiv şi jigărit ca un catâr de povară îl văd.

"Tăticu'", zic, "mai pune şi tu în practică ce citeşti acilea, nu doar te benocla".

În sfârşit intru eu în birou şi când mă văd cu google-ul în faţă, ce-mi zic: "Ia să dau eu o căutare cu George Michael.

Să se rupă scaunul cu mine! Dădusem Lia Manoliu pe mâna unui spatist!...

Aşa am o boală pe ăştia, de când am fost eu prima oară în America, pe la începutul anilor '90...

Mă cazasem la Las Vegas şi în prima noapte am fost să văd şi eu un meci de box.

Ţineam cu albul, un tip care semăna cu Bruce Willis, dar negrul părea că o să câştige. Când mă resemnasem eu cu gândul, poc îi păleşte albul una de rămâne ăla lat. Cică a şi răposat pe urmă...

A doua zi, mă plimbam pe străzi şi zic să intru într-un magazin de suveniruri...

Nimeni la tejghea...

Zic eu hello, dar nu răspundea nimeni... Când să plec, mi se pare că aud nişte voci la subsol.

Cobor eu scara, şi ce văd... Un malac îmbrăcat în latex, atârnat în lanţuri. Lângă el o uşă crăpată, de după care se auzea o muzică ciudată şi nişte gemete...

Arunc o privire şi mi se face rău. Doi albi futeau în cur un negru cu căluş la gură...

"Tăticu'", îmi zic, "locul ăsta nu e de mine"...

Urc eu scările şi după tejghea pe cine văd... Boxerul de noaptea trecută, de semăna cu Bruce Willis, umbla pe la lucruri...

Întâi ia o bâtă de baseball, se uită lung la ea, pe urmă pune mâna pe o drujbă, se joacă puţin, iar în cele din urmă scoate o sabie de samurai şi se repede la subsol...

În drum îl acostez şi îi bat obrazul:

"Bravo, dom'le" zic, "ăia se babardesc la popou, iar tu le furi din magazin! Uite aşa se duc de râpă marile civilizaţii..."

14.51

Îmi amintisem eu de toate astea şi când trag aer în piept să mă reculeg, simt un damf de Carpaţi şi rom de bodegă...

Era Marcel, se aşezase picior peste picior pe un fotoliu şi se uita la mine.

"Ce e, tăticu'", zic.

"Domnu' Adriean", zice, "vă mai amintiţi ce mi-aţi promis când aţi venit la primărie. Vorbisem şi cu domnu' Traian, dar el a plecat... Mă însuraţi şi pe mine?"

"Oho", zic, "felicitări, mă băiatule, păi era şi timpul! Viaţa asta a ta, fără jugul căsniciei, nu prea te prinde. Cine-i norocoasa?"

"Ion", zice.

"Care Ion, bă!", zic.

"Ion, ăla de la întreţinere, care vă repară matale aerul condiţionat când se strică..."

"Bă tu eşti nebun!", zic.

"De ce domnu' Adriean", zice, "că e băiat bun, face nişte zacuşti senzaţionale..."

L-am dat eu afară din birou, am ras trei diazepame şi m-am hotărât să mă tirez.

Când ies în curte şi mă arunc în maşină, îl aud pe Marcel:

"Staţi aşa domnu' Adriean, că vă ajut eu să daţi cu spatele"...

În drum spre casă numai afişe cu George Michael pe toţi stâlpii. Mă uit eu la ele, şi când să mă fure peisajul, mai să mă dau cu capul de volan.

Îmi tăiase unul calea.

Dom'le ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar aici? A, da...

21 mai

Hackerii noştri sunt beţi muci în momentul de faţă, pentru că au sărbătorit toată noaptea performanţa de a pune mâna pe ultima filă din jurnalul intim al primarului nostru, Adriean Videanu. Iată în continuare roadele muncii lor...

11.23

Dragă jurnale,

Încep să ma conving pe zi ce trece că România şi Bucureştiul nu mă merită...

De o săptămână încoace îmi crapă obrazul de ruşine.

Dar să o luam metodic.

În primul rând, Sampling Bucharest, de la Viena, a fost un fiasco. Încă din prima zi, românii mei au reuşit să mă facă de cacao în faţa primarului vienez, Michael Haupl.

Mă scosese omul la o plimbare prin oraş, cică să admirăm reperele. O luăm noi pe jos, că doar era primăvară, şi când să traversez, calc direct în dita mai balega de cal.

"Bă, Michaele", zic, "nu am vrut să îţi spun până acum, dar musteşte de căcat oraşul ăsta al tău! Îţi recomand eu o firmă de gunoieri dacă vrei".

Îl prinsesem pe austrian la faza asta, dar nici el nu s-a dat bătut. Îl văd că ia o balegă în mână şi îşi bagă nasul în ea.

"Mmmm", face ăla, "nu dom'le, că ăsta e farmecul orăşelului nostru, caleştile cu cai vienezi. Ăsta trebuie să fi fost un mascul alb, de patru ani..."

Pe urmă a început să se laude el că e zoolog de profesie şi să mă întrebe de faimoşii câinii din Bucureşti. "Tăticu'", îmi zic eu în gând, "dacă îţi bag o bucată în mecla aia de nemţălău o să audă câinii din Giurgiu!".

Mai mergem noi ce mai mergem, când ce îmi văd ochii... Nişte poliţai austrieni cafteau nişte violonişti pe stradă.

"Her Haupl", zic, "păi la noi în Bucureşti fenomenul infracţional e în scădere..."

Nu apuc însă să termin că îl aud pe unul din ăia caftiţii că ţipă pe româneşte: "Au, nu da nene, mânca-ţi-aş puţica ta de teuton!" Erau cerşetori români, uite, le-am făcut şi o poză...




"Bă, futu-vă paştele, dumnezeii şi cristoşii mamii voastre", le zic eu, "nu vă mai ajunge Lipscaniul, aţi venit aici după mine?" "Că nu nene", zice unul, "suntem muzicanţi români, am venit la târg, la Sampling Bucharest să facem schimb cultural..."

"Băi şmenarule", zic, "tu crezi că poţi să-i vinzi botanistului castraveţi? Ştiu eu ce schimburi faci tu aicia, că până la urmă şi cultura e pe bani..:"

I-au băgat până la urmă în dubă şi eu mi-am reluat plimbarea cu Haupl.

Acuma aşa îmi crăpa obrazul de ruşine, încât mi-am zis să îl pasez la primarii de sectoare şi eu să mă duc şi să mă îmbăt de unul singur la hotel. O cotim noi spre clădirea unde se ţinea Sampling Bucharest, când, la o terasă, ascunşi după vreo 16 halbe de bere, pe cine văd - Poteraş, Chiliman şi Inimăroiu, şpriţuiau şi puneau piedici la chelneriţe...

"Bravo, domnilor", zic, "dar parcă era vorba că staţi de vorbă cu investitorii, la târg..."

"Ce investitori, bă", zice Poteraş, "că în 15 minute cât am stat acolo nu a venit nici unul..."

Până la urmă nu am mai avut ce să zic, şi l-am luat pe Haupl la sentiment. "Auzi Michaele", zic, "ia dă-l dreacu de târg şi de oraş şi ia-mă şi pe mine la cumpărături... Fac cinste".

Am stat la cutie cât a mai durat treaba la Viena şi m-am întors în ţară exact când era referendumul în fierbere.

Nu apuc să cobor bine din avion, că îmi dă Tibi beep. Îl sun înapoi şi cum îl aud îmi dau seama că era cam la a doua sticlă de Chivas...

"Băi dragule", zice, "ruşii cum mama naibii trag cu rachete de argint în nori şi opresc ploaia şi ţie puţin nu îţi pasă că sâmbăta asta, când se votează, o să fie rupere de nori!" "Hai băi Tibi", îi zic, "acum drept cine mă iei, Romica Jurcă?"

S-a supărat nebunul, a început să înjure şi a închis. L-am mai sunat eu de vreo cinci ori, dar îmi dădea reject...

A doua zi, după ce trecuse referendumul, dau să-l pup la Modrogan, dar îl văd că se fereşte.

Pesemne că nu era atât de mucificat încât să fi uitat ce i-am zis...

"Ştii ce, tăticu", îmi zic, "eu îmi bag picioarele şi mă duc la meci!" Oricum mă invitaseră ăştia de la Dinamo să le dau medaliile de campioni la "spartani". Se termină meciul, (au mai luat şi ăia bătaie...) şi când cobor pe gazon încep suporterii să mă huiduie. Nu mai înţeleg nimic, ce le-am făcut eu lor. După aia mă ia Borcea de-o parte:

"Ce-i frăţioare", zice, "tu pui botu la ăştia?" Nu am mai zis nimic, dar i-am bătut obrazul. Adică eu le-am dat Lia Manoliu să joace pe el, şi ei nici până acum nu s-au simţit cu ceva...

Duminică m-am dus şi eu la Formula Trei. Mă sunase Tibi să mergem împreună şi nu puteam să ratez...

Era omul binedispus aşa că ne-am pupat şi am dat-o la pace. Nu am putut să fac însă nici un pas, că mă opreau spectatorii cu bancuri.

"Videne, ştii de ce nu a câştigat câinele cursa? Că a plecat mai devreme... Videne, ştii de ce au dat câinele afară? Că nu a respectat steagul galben..."

Ce câine, ce mama dracului vor ăştia să spună...

În sfârşit, vin azi dimineaţă la muncă şi îl văd pe portarul Marcel cu un rânjet larg pe faţă.

"Ce te râzi, bă", zic.

"Dom'le", zice, "mă bucur şi eu de o zi frumoasă de primăvară în oraşul meu. Uite ce arome, ce răcoare de la ploaia de aseară. Să tot trăieşti!"

"Marcele", zic, "te-aş pupa pe gură, nu-i aşa că e un oraş frumos?"

"Dom'le", zice, "frumoşi sunt copacii, boscheţii, florile, păsărelele, oraşul în sine e de căcat..."

Mă uit eu în jur şi-mi dau seama că avea dreptate...

Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar aici? A, da...

Cum să nu iubeşti Bucureştiul?!

Dom' Videanu, ce-şi face omul cu mana lui...

ANIMAL PE PISTA

10 mai

Hackerii noştri nu dorm, nu mănâncă, nu respiră şi nu se duc la veceu. În schimb sunt vigilenţi şi reuşesc, iată, să pună mâna pe o altă filă din jurnalul intim al primarului nostru Adriean Videanu...

12.22

Se dovedeşe iar că nu pot să mai am încredere decât în mine însuşi...

După zile întregi în care am tot dat căutare pe Google cu "buchet de penisuri" şi mi-a apărut de fiecare dată "Blogul bucureştenilor exasperaţi" la prima căutare, oamenii mei m-au anunţat că în sfârşit au dat de Halaicu, Antivideanu, Mioara Mantale, Andrei ză Artist, Cronicaru şi Fănel.

Eram la mine în birou şi l-am pus pe portarul Marcel să îi aducă unul câte unul. Zic: "Halaicu primul, tăticu, că vreau să i-o trag cât sunt încă freş..."

Iese Marcel şi văd că intră pe uşă un bătrânel îmbrăcat prost, dar cu haine de firmă care se tot uita la ceas... "Bă Videne", zice, "mai vopseşte şi tu birourile p-acilea, că faci instituţia de bahaus..."

"Tu cine te crezi mă", zic, "ne tragem de şireturi acum, da ce, am păzit porcii împreună în Videle?..." Tocmai atunci intră Nuţi pe uşă cu două cafele şi îl văd pe moş că o ciupeşte de cur... Zice: "Ce mai faci, fă, fătucă, m-ai uitat?" La care Nuţi zice: "Hi, hi, hi, nu domnu' primar..."

Îmi trece mie atunci un gând prin cap şi ies din birou. "Bă Marcele", zic, "de unde ştie boşorogul ăsta cine e Nuţi şi se poartă de parcă ar fi la el acasă?" "Păi nu a fost şi el primar aci?", zice.

Mă întorc eu în birou şi constat că moşul intrase pe site-uri porno şi nu mai ştia să iasă. "Bă", îmi zic, "ăsta e alt Halaicu decât ăla care scrie porcării. Plus că nici nu prea le are cu computerul..."

Îl dau eu afară şi în locul lui intră chiar Mioara Mantale, prefecta.

"Bebişor", o încerc eu, "cum pot să îl setez şi eu permanently offline pe Tibi la messenger, că mă tot disperă cu IM-uri..." Aia cască ochii la mine şi zice: "Pula mea, eu de unde să ştiu. De asta m-ai chemat?"

Văd eu că nici asta nu are talente de bloggeriţă, asa ca o dau la întors. "Nu bebişor", zic, "vroiam să te scot la o cafeluţă!" Am dres-o eu cât de cât, da gagica tot a ieşit drăcuind din birou.

"Băi, nene", îmi zic, "ăştia îşi bat joc de mine".

Tocmai atunci intră Marcel în birou, ducându-l de braţ pe Cristian Ţopescu.

"Ce faci, bă!", zic. "Păi vi l-am adus pe Cronicaru'. Nu e el cronicar?", zice Marcel şi îl aruncă pe Ţopescu în fotoliu. Mamă, a prins ăla o limbariţă, de m-a căpiat. Că de ce nu refac hipodromul din Bucureşti, că ce gânduri am cu pistele pentru biciclişti, că sportul şi mişcarea sunt vitale unei societăţi sănătoase...

"Maestre", zic, "nu v-am chemat aici în audienţă, ci ca să mă mai uit aşa la dumneavoastră că sunteţi om bătrân şi nu se ştie când dispar valorile... Auziţi", zic, "da cronicile alea ale matale le scrii în Times New Roman sau în Ariel?"

"Ce Ariel, dom' primar", zice, "mie nu îmi vin gândurile decât pe hârtie".

Bă, nici cu ăsta nu o nimerisem, dar până să le zic eu ceva de dulce la oamenii mei, văd că intră vreo 12 bărboşi amărâţi şi nespălaţi în birou.

"Bă Marcele", zic, "tu te-ai ţicnit! Cine sunt ăştia?"

"Artişti, domnu Adriean", zice, "şi îi cheamă pe toţi Andrei..."

"Bă", mă înfig eu în ei, "care mă înjuri mă pe bloguri?!" Se uită ăia unul la altul şi dau din umeri. Văd eu că fac pe neştiutorii, aşa că o iau pe ocolite.

"Ce sentimente artistice vă trezeşte vouă expresia buchet de penisuri?", zic.

"Nu ştim nene", zic ei, " că noi suntem artişti plastici. Auziţi, cu cât mai daţi marmura?..."

Nici ăştia nu erau ăia buni. Îi dau eu afară şi când mă uit mai atent pe coridor, îl văd pe Marcel că abia îl ţinea să nu cadă pe un tataie beat muci.

"Ăsta cine mai e, tăticu", zic. "Fănel", zice Marcel.

"Ba să am pardon, eu sunt Fănuş", zice tataia, "Fănuş Neagu, scriitor şi publicist..."

"Şi ia zi Fănel, Fănuş, când mă înjuri pe Internet ce combinaţie de taste bagi ca să o faci cu diacritice?"

"Dom'le", zice, "eu nu scriu decât după ce beau, iar după ce beau sunt prieten cu toată lumea. Da de ce m-aţi chemat aici, îmi daţi un premiu, sau măcar un păhărel?"

I-am făcut vânt şi lu ăla şi l-am trimis pe Marcel să îmi ia nişte aspirine.

"Cum domnu Adriean, da nu staţi de vorbă şi cu Antivideanu?", zice.

"Adu-l încoace", zic. "Nu", face Marcel, "că trebuie să îl alegeţi..."

Când mă uit eu în curte, un porcoi de oameni, să tot fi fost vreo 200...

"Cine sunt ăştia, bă?", zic. "Păi antivideni", zice Marcel, "de azi dimineaţă umblă oamenii matale pe străzi şi întreabă lumea dacă sunt pro sau anti Videanu. P-ăia care sunt anti îi aduc acilea".

L-am pus pe Marcel să tragă maşina prin spate şi m-am tirat acasă, unde scriu rândurile astea înainte să trag un pui de somn.

13.01

Tocmai visam că pozam pentru o statuie nud-ecvestră cu mine din marmură roz când m-a trezit un claxon. Dormi dacă poţi în zgomotul oraşului ăstuia insuportabil. Cine mama dracului e primar aici? A, da...

Cu sfârcul în ochi

Cercetări ştiinţifice de necontestat au demonstrat faptul că transpiraţia bărbătească acţionează ca un afrodiziac asupra femeilor.

Păi dacă ar fi aşa, autobuzele şi tramvaiele noatre ar abunda de sfârcuri erecte, gata să scoată ochiul creştinului neatent din orbită sau să te zgârie pe spinare când te strecori în aglomeraţie.

Cum sânii femeilor din tramvaiele noastre ne văduvesc de priveliştea unor sfârcuri pronunţate nu putem concluziona decât că mirosul curat de transpiraţie este viciat de alte miasme.

Care să fie ele? Păi...

1) Mirosul de seminţe de floarea soarelui, aliment consumat frecvent în tramvai de cei ce ne mângâie în mod constant şi cu mirosul de transpiraţie are darul de a întina prozaic izul erotic al sudorii, anulând astfel orice efect.

2a) Mirosul transpiraţiei precedente, care acţionează ca în matematică unde plus cu plus dă minus. Astfel, plusul de erotism pe care transpiraţia proaspătă l-ar da este anulat de stratul se sudoare nespalată de ieri şi alaltă ieri şi răsalaltă ieri rezultând într-un minus în ceea ce priveşte atracţia exercitată asupra sexului opus.

2b) Mirosul de usturoi acţionează în sens similar cu cel de transpiraţie veche. Astfel, plusul transpiraţiei şi plusul usturoiului (care ajută la sănătate, care ajută la atracţie) sunt anulate.

3) Mirosuri specifice, variate ca număr care poti fi de:

a) Caca neşters temeinic, rămas pe ţesătura chilotului sau a firelor de păr pubian;
b) Vomă impregnată în ţesătura hainei purtate 45 de zile consecutiv;
c) Aracet, prenandez, var, terbentină şi alte substanţe care mânjesc omul în timpul slujbei;
d) Aurolac;
e) Heroină;
d) Fumul lemnelor din sobă;
e) Mucegai;
f) Naftalină;
g) Halenă;
h) Etc, care de obicei pute şi mai rău.

Există însă şi o veste bună, o, voi, iubitori de sfârcuri în erecţie!!!

Compania de produse cosmetice Sarantis Romania va promova în luna mai parfumul Antonio printr-o campanie vizual - olfactivă desfăşurată în mijloacele de transport în comun, aflu dintr-un comunicat Motion Vision.

Ia stai aşa! Antonio nu era ăla care dădea fierbinţeli şi apoi fiori femeilor, pe care tot el le încălzea?

Mamă, abia aştept!

...

Stai aşa, tocmai mi-am dat seama. Parfum cu transpiraţie e tot ca plusul cu plusul - dă cu minus...

Of...

Domnu' Videanu, nu mai bine puneţi dumneavoastră nişte aparate de aer condiţionat în tramvaie, sau faceţi nişte ferestre mai mari? Măcar să răcim dracului cu toţii şi să nu mai mirosim nimic...

Alo, domnu' primar?! A, nu eraţi pe recepţie, sunteţi plecat...

Concediu plăcut în continuare, domnu Adriean!