skip to main |
skip to sidebar
Când faza mare a unui Audi m-a surprins brusc şi pe la spate, aseară, pe trotuarul străzii Sibiu, am înghiţit în sec, m-am rugat ca moartea să-mi fie scurtă şi cât mai puţin mizeră şi m-am căit amarnic pentru păcatele mele recente.
Tocmai coborâsem dintr-un tramvai 41 mult mai aglomerat ca de obicei, frecat din spate de o sexagenară supra-extra-ponderală şi din faţă dă un ţăran care a insistat să-şi preseze subsuara stângă de bărbia mea, cât timp s-a ţinut de o bară.
Ce-i drept, i-am înjurat rău, în gândul meu păcătos, şi nici măcar cu diminutive, ca altădată, ci cu augmentative, gen: "Mortălăii mămoaiei voastre de ciumpalacieni!"
Pe măsură ce Audi-ul se îndrepta vertiginos spre mine, ca spre un iepure orbit de faruri pe o şosea a patriei, mi-am zis că a venit momentul să dau socoteală. Am fost salvat, însă, de un Renault care gonea tot pe acelaşi trotuar al străzii Sibiu, dar din partea opusă.
Iluminat şi din spate şi din faţă de cele două automobile, m-am trezit la mijloc în deplină siguranţă. Am făcut o piruetă fâlfâind degeţoiul mijociu şi mi-am văzut de drum mult mai satisfăcut.
Vreme de 10 secunde... La mijlocul drumului, o furgonetă m-a făcut să sar doi metri în spate, pe măsură ce ieşi brusc din rândul maşinilor parcate. Am ocolit vehiculul doar pentru a sări din nou doi metri în stânga, atunci când furgoneta a pornit din nou furtunos, de data aceasta în faţă, pentru a se angaja în trafic.
În dreapta maşinii sărise concomitent cu mine un caine lup maidanez, care apoi, nesimţindu-se în stare să alerge după furgonetă, a sărit lătrând la mine.
Şi-a pus ambele labe pe pieptul meu şi, ajunşi brusc nas în nas, a început să mârâie.
L-am privit profund şi dezolat în ochii lui roşii şi i-am zis:
"Bravo, prietene, tot la mine sari? Tu nu îţi dai seama că suntem amândoi nişte victime. De ce să ne scoatem ochii între noi?"
Câinele a încetat să mai fie agresiv, însă nici nu s-a arătat foarte impresionat de cuvintele mele, scoţând batjocoritor limba...
Auziţi, domnu' Videanu? Cât m-ar costa şpaga ca să obţin aprobarea de a înfige nişte ţăruşi în trotuar, cu scopul de a bloca accesul automobilelor? Domnu' Videanu?... Nu sunteţi? Ce, nu vă mai atrag atenţia şpăgile mai mici? Cred şi eu, vă obosiţi destul cu alea mari... Ce bătaie de cap trebuie să fie...Eu zic că ar trebui să vă luaţi o vacanţă...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
De la un timp, noi, cei ce ne ocupam de Blogul bucureştenilor exasperaţi, trăim un sentiment naşpa, aiurea, cam nasol....
Se apropie alegerile locale şi, cum pe domnul primar Adriean Videanu nu-l prea vedem reales, blogul nostru riscă să îşi piardă utilitatea.
De aceea, încercăm nu doar să plângem exasperaţi pe umerii cititorilor noştri, ci să îi şi ajutăm într-un fel, să facem şi un serviciu public, cum ar veni.
Aşadar... Fetelor, căutaţi de lucru? Treceţi atunci prin Drumul Taberei. Veţi da de următorul afiş.
Ca să nu mijiţi ochii de pomană, trecem aici numărul de telefon la care puteţi cere detalii: 0720.400.309.
Ce trebuie să faceţi exact, nu ştim, dar beneficiile nu sunt de ignorat. Afişul a fost lipit pe vitrina unui salon de bronzat...
...iar peste drum este Plaza România.
Un pont, un ten bine bronzat şi ocazii nelimitate de shopping. Iată ce vă oferă Blogul bucureştenilor exasperaţi, în loc de lamentaţii.
Vai, domnu' primar, am auzit că v-aţi luxat laba... Tristă! Situaţia, adică... Tristă în general, nu doar medical vorbind. Nici măcar nu v-aţi luat concediu. Aţi zis că vă întoarceţi la activitatea voastră obişnuită.
Mă contrariaţi... Păi cum, activitatea voastră obişnuită ne este vacanţa?
Vedeţi, ştiam eu! Deci...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Când era să-mi găsesc moartea pentru a doua oară, strivit de acelaşi autobuz, între Mamaia şi Constanţa, m-am uitat ferm în ochii plini de remuşcări ai taximetristului care mă conducea şi i-am zis:
- Prietene, fie că murim, fie că ajungem la gară, trebuie să o facem repede. Nu-ţi cere scuze, dă-i bice!
Taximetristul m-a înţeles, a răsuflat uşurat, dar şi-a cerut, oricum, scuze. Cică erau nişte străzi foarte aglomerate. M-am uitat şi eu la străzi şi le-am găsit cam la fel de aglomerate ca cele ale Bucureştiului, la 4 dimineaţa. L-am liniştit pe taximetrist spunându-i că am supravieţuit eu la aglomeraţii mult mai crunte, în capitala noastră dragă.
Impresiile despre Bucureşti au început să curgă, moment în care taximetristul a remarcat că pe Calea Moşilor au avansat serios lucrările. Voia, pe semne, să îmi arate că s-a plimbat şi el pe câteva bulevarde celebre. Eu am tras concluzia că ultima oară fusese pe Calea Moşilor prin anii '70 ai secolului trecut, aşa că am tăcut din gură.
Am ajuns la Gara Constanţa în viaţă, dar mai ales în timp util. Am vărsat 20 de lei în mâna taximetristului, care mi-a mulţumit pentru bacşiş.
După 6 ore şi 33 de minute de mers cu un tren foarte aglomerat, fără aer condiţionat, am ajuns în faţa Gării de Nord. Era noapte şi m-am aruncat în primul taxi.
M-am uitat ferm în ochii şoferului şi l-am pus să mă ducă repede în Drumul Taberei. Nu i-am putut susţine privirea mult timp şi am mers cu capul întors spre geam. Taximetristul băuse, pesemne, mult rom, bere, puţin vin şi vreo palincuţă, totul asortat cu ceva brânzică cu ceapă şi usturoi. Usturoiul, probabil, fusese mâncat cu o zi înainte, deşi puţea, oricum, vârtos.
În timp ce alunecam lent spre cartierul meu de pensionari şi drogaţi, ocolind străzile care ar face călătoria mai rapidă, taximetristul a început să mi se confeseze în legătură cu mârlănia clienţilor cu care are de-a face.
Puţini şi zgârciţi, care comandă trasee foarte scurte, care borăsc pe covoraşele sale nou cumpărate şi vorbesc tare la telefonul mobil.
Şi sunt şi ţigani, pe care el i-ar împuşca. Şi sunt şi curve, care poartă parfum şi se rujează...
Când am ajuns, în fine, la Favorit, m-a întrebat dacă ştiam că tariful e de 5 lei pe kilometru. Nu ştiam...
L-am dezamăgit şi eu, când i-am lăsat 50 de lei în mână, de cât de mic e bacşişul. Mi-a zis că mai bine nu mă mai lua. Am fost de acord.
Am, totuşi, o nedumerire, domnu' Videanu. Nu era vorba că stabiliţi un tarif maxim pentru taximetrişti? Care e ăla?
Alooo, domnu Videanu?! A, nu sunteţi... Îmi cer scuze, ştiu, aveţi atâtea pe cap...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Nu m-am putut abţine să şterg o lacrimă de mândrie, aseară, în tramvaiul 41, în timp ce stăteam ca un nesimţit pe locurile rezervate pensionarilor, gravidelor şi handicapaţilor.
Reflectând la cât sunt de porc, gândurile mele civice au dispărut brusc, în timp ce din spate au început să răsune acordurile unei manele difuzate prin telefonul mobil...
"Sunt Super-Halaicu", mi-am zis, amintindu-mi de ziua în care am dat un tiriplici manelist jos din acelaşi tramvai 41. M-am întors fioros, doar pentru a constata că, spre deosebire de mucea-flaimucea-ul precedent, acest specimen avea mult peste 1.80 şi destui muşchi pe el pentru a scoate din foame un trib mărişor de canibali timp de o săptămână.
Maneaua oagărului culturist se blocă la un moment dat, începând să repete succesiv şi obsesiv un vers despre o inimă ruptă şi o oarecare păpuşă. În acelaşi timp, de pe un alt telefon mobil, ceva mai performant, începu să se audă un AC/DC, drept concurenţă.
Competitorul era un puşti de vreo 16 ani, care, cu o privire sugestivă, ne lăsă, pe noi, ceilalţi călători, să înţelegem că va opri muzica lui, doar dacă se va opri şi cea a manelistului.
Rămas fără variante, masivul iubitor de tânguieli melismatice continuă să asculte nedumerit cântecelul său despre problemele amoroase şi cardiace ale autorului, în timp ce, de la două scaune depărtare, puştiul începu să-l acopere pe cocalar cu un repertoriu vast de metale grele.
Atunci mi-am dat seama că ideea mea de a înfiinţa, nu un blog, ci o brigadă a bucureştenilor exasperaţi, are şanse de reuşită.
Iar când credeam că puştiul nu mai poate face nimic mai mult pentru a mă impresiona, acesta dădu o ultimă lovitură târâie-bucă-ului cocalar, schimbând metalele grele cu "Traume", de pe ultimul album al lui Ombladon.
Înainte de pasaj, au coborât atât puştiul, cât şi manelistul steroidizat. Lângă mine, o femeie de vreo 40 de ani, vreun metru optzeci şi vreo 110 kile a răsuflat uşurată că a scăpat de ambele muzici. În acelaşi timp, i-a sunat telefonul. În ritm de Irina Loghin...
Mi-am şters din nou o lacrimă, de data asta de necaz că dispăruse puştiul. Pe care l-aş vota primar, dacă aş avea ocazia.
Nu că dumneavoastră, domnule Videanu, nu aţi fi competent. Vai, se poate... Domnu' Videanu? A, nu sunteţi...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Domnu' Videanu, sunt tot eu, Halaicu, vin cu o problemă...
Aflu din ziare că, înainte de a planta 3 metri pătraţi de verdeaţă pe cap de cetăţean, intenţionaţi număraţi toţi copacii din Bucureşti pentru a şti exact câţi sunt şi cum stau cu sănătatea...
Pe lângă copaci, veţi cerceta şi arbuştii...
Mi se pare corect! Păi de ce să vă apucaţi să-i plantaţi direct pe ăia noi? Dacă o să avem pe urmă prea mulţi? Ce mama naibii să facem cu atâta oxigen în capitală. Îţi aprinzi dracului o ţigară şi te trezeşti că sari în aer...
Bravo, ţineţi-o tot aşa! Eu zic, totuşi, că ADP-ul nu este capabil pentru o aşa sarcină... Vă recomand o firmă privată care să facă numărătoarea, pe care să o plătiţi cu câteva zeci de milioane de euro. Dar deja cred că v-aţi gândit şi dumneavoastră...
Cu starea de sănătate a copacului iarăşi nu e de glumit. Poate găsiţi vreun laborator care să facă teste ADN plopilor şi analize de sevă. Ne-ar costa iarăşi câteva zeci de milioane, dar merită!
Problema mea e, însă, alta... De ce vă opriţi doar la copaci şi arbuşti? La frunze şi la firele de iarbă nu v-aţi gândit?
Eu stau la parter, iar în fiecare dimineaţă, când mă trezesc şi ies pe balcon, simţul meu estetic suferă...
Am un smoc de iarbă în grădină... Toate firele sunt înclinate spre dreapta, numai unul stă, moţ, înclinat spre stânga.
O fi fracturat!... Poate le spuneţi băieţilor cu numărătoarea şi primul ajutor pentru plante să vină cu nişte atele sau puţin gips...
Alooo, domnu' Videanu?... A, nu mai sunteţi?... Aţi dat dispoziţia şi aţi plecat... Ce-i drept, atâta muncă, după ce aţi venit freş din vacanţă, dăunează...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Primarul nostru, Adriean Videanu, s-a întors ieri de pe Coasta de Azur în Bucureşti, plictisit, cu nara încreţită a scârbă şi mai ales morocănos că a fost chemat inutil.
În tuaregul cumpărat de stat pe banii noştri pe care el îl conduce relativ ilegal, aerul condiţionat bătea probabil cu mult spor, astfel că Videanu şi-o fi pus întrebarea legitimă: "unde mama dracului sunt celebrele 41 de grade Celsius pe care trebuie să le gestionez".
Ajuns la primăria sa plină de purici, păduchi şi alte căpuşe, domnu' Adriean a organizat o conferinţă de presă în care s-a plâns că bucureştenii sunt nişte plângăcioşi.
„Am monitorizat toate activităţile impuse prin instituirea Codului Roşu. Ca o concluzie: în Bucureşti nu sunt evenimente deosebite, chiar dacă temperatura arată astăzi, la prânz, 35-36 grade”, a spus Videanu, citat imediat de toate ziarele, adăugând apoi că nu se impunea instituirea codului roşu.
Zi zău cu limba scoasă, Videne, chiar au fost 35 de grade, ieri, în Bucureşti, la prânz? Păi dacă era aşa, te asigur că jumătate dintre bucureşteni umblau cu pulovere pe ei, iar cei mai friguroşi îşi luau mănuşi şi fulare...
Sau erau 35 de grade în tuareg? Pentru că la nivelul asfaltului de lângă bordurile pe care le-ai schimbat cu atâta sârg erau vreo 55, pe puţin.
Şi chiar nu au fost evenimente deosebite? Dar ăia 200 de bucureşteni care au leşinat pe străzi şi cei 30 care au răposat de cald ce-au reprezentat pentru tine, evenimente obişnuite?
Am auzit că te-ai mai plâns că nu există proceduri pentru gestionarea unor situaţii de acest gen. Dar treaba ta, ca primar care este? Să cumperi autobuze Mercedes pe mult mai mulţi bani decât ar costa ele, dar să faci, totuşi, economie la aer condiţionat?...
Pe de altă parte te înţeleg, ţi-am stricat concediul doar ca să vii aici şi să te uiţi cum pică fraierii ca muştele, fără să poţi face nimic pentru ei, din lipsă de proceduri.
Mai ai câteva zile de vacanţă rămase, eu zic să profiţi de ele şi să ne laşi pe noi în întunericul penelor de curent.
Oricum, azi, când se anunţă 39 de grade, după sistemul tău de calcul ar fi de fapt vreo 19 - 20...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
