skip to main |
skip to sidebar
Hackerii noştri s-au întors din concediu şi s-au aratat foarte surprinşi că nu au dat acolo de, încă primarul nostru, Adriean Videanu. Cu elan muncitoresc, ne-au adus pe tavă ultima postare din jurnalul edilului.
18.05
Dragă jurnale,
Am aflat ieri cu stupoare că pe Tibi îl cheamă Băsescu şi nu Sescu, cum credeam eu. Eram la sediu cu Blaga (foto)şi restul băieţilor şi stăteam cu Tibi la telefon:
"Bă, Sescu! Hai, bă Sescu, zi-mi şi mie la ce minister o să mă dai de la anu!", urlam eu, când m-a auzit Negoiţă.
"Ce zice, bă, Sescu?", m-a întrebat, moment în care m-am enervat. "Eu sunt bă cu tine, bă?"
Pe urmă mi-a explicat el că pe Sescu îl cheamă chiar Băsescu, aşa că am revenit la telefon.
"Bă, Băsescu, hai, bă zi-mi unde mă dai?"
Omul era nervos şi se coia.
"Dă-mă mă la Mediu!", zic, "că m-am săturat de oraşu ăsta (cine mama dracului o fi primar aici!) vreau ceva mai aerisit".
"Nu zău", zice Tibi, "pai te pricepi?".
La început n-am înteles întrebarea sau rostul ei, dar mi-am zis că o fi scăpat Tibi al meu din nou la Chivas şi se ţine de glume.
"Ce faci cu pădurle, de exemplu", zice el.
"Le tai, dă-le dracului, şi pe urmă reîmplantăm. Iar dacă cresc prea mult şi se sufocă de la îndesire, punem borduri în jurul fiecărui arbore", zic.
I-a plăcut lui ideea, dar tot se cam coia. "Lasă că vorbim noi după campanie. Sări şi tu cu nişte bani?"
Când l-am auzit aşa, m-am prefăcut că n-am semnal şi am închis. Până nu am ministerul în mână nu dau nici un marafet!
Nici nu apuc eu bine să închid că se aude o bufnitură. Îi căzuse faţa lui Blaga!! Se anunţa că pierduse alegerile. După ce vorbeşte
el la TV, îl văd că vine la mine şi zice:
"Am pierdut!"
"Păi, dacă eşti bou, ce să-ţi fac?", zic.
Tăticu'! Dacă nu sărea Negoiţă să-l ţină de rău, mi se înfigea cu dinţii în beregată.
"Am fost bou, că n-am invocat greaua moştenire! Că dacă o făceam, câştigam!", zice.
N-am înţeles ce-a vrut să spună cu asta. A moştenit ceva de la cineva şi nu-i ajunge? Îl împrumut eu, dacă vrea!
Am mai stat puţin prin sediu, dar nu mă băga în seamă nici un ziarist, aşa că mi-am băgat picioarele şi am plecat. Era miezul nopţii, dar aglomerat ca în miezul zilei la Nisa.
Azi dimineaţă mă sună de la Protocol. Că cică peste nu ştiu câte zile trebuie să-i predau cheile lui Oprescu.
"Ce chei, tăticu'?", zic.
"De la primărie", zice.
"Ăsta v-a fi primar?", zic.
"Da", zice.
Ei, de nu o sa-i zic eu vreo două de-o să-l ia mama dracului! Păi el nu vede ce oraş insuportabil e Bucureştiul ăsta!?!
Am evitat aseară moartea de trei ori, făcând slalom printre automobilele care circulau regulamentar, cu 80 km/h, pe strada Sibiu şi m-am aruncat în tramvaiul 25 exact înainte să se închidă uşile.
Nu aveam de mers decât o staţie până acasă, dar mi-era lene să parcurg drumul pe jos.
În tramvai - vreo 20 de ţărani de oraş care se uitau cu un aer superior la vreo 15 negri africani, aşezaţi şi ei paşnici pe scaunele din faţă.
La jumătatea staţiei, vagonul s-a umplut de fum, iar tramvaiul s-a oprit în drum. Vatmanul s-a dat jos şi a fluierat a pagubă uitându-se la motorul care luase foc.
Negrii africani au profitat de uşa deschisă de vatman, în faţă, şi au sărit din tramvai, temându-se, probabil, să nu piară în flăcări, într-un mijloc de transport public dintr-o capitală U.E.
În tramvai, ţăranii de oraş trăgeau liniştiţi pe nas aerul negru din vagon şi râdeau cocoşaţi peste paporniţele lor de rafie, minunându-se de slăbiciunea de înger a negrilor.
Tramvaiul şi-a continuat drumul scoţând fum ca o locomotivă pe cărbuni.
În urmă, africanii se uitau nedumeriţi. Aveau aerul că au nimerit din savana lor bogată, într-o ţară din lumea a treia...
P.S. Întâmplarea din tramvaiul 25 a fost însă o nimica toată faţă de ce păţisem mai înainte în tramvaiul 41. Dar despre asta în postarea viitoare...
P.S. 2. Era să uit. De când a-ţi anunţat că nu m-ai candida-ţi sunte-ţi suspect de tăcu-t, domnu' primar Videanu... Va-ţi luat cumva vacanţă? În cazul ăsta...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Când aşteptam cu ţigara în gură să vină tramvaiul 41, azi dimineaţă, cu mare zgomot s-a înfiinţat pe refugiul tramvaiului un grup balaoacheş de hoţi de buzunare.
Asupra meseriei lor nu te puteai înşela, pentru că fluturau ca pe trofee în aer un mănunchi de telefoane mobile şutite, cum ar flutura nişte cimpanzei lăudăroşi un mănunchi de banane.
Unul dintre meseriaşi era puţin luat, probabil, pentru că fâlfâia mănunchiul de telefoane şi urla în gura mare: "Un miliard bucata, un miliard bucata!!!"
Mi-am aprins încă o ţigară, ca să fiu mai tentat să o termin decât să mă urc în tramvai cu gibonii de lângă mine. Plătesc destul de scump viciul ăsta, fumez Davidoff Gold. Lucru care are partea lui proastă, pentru că ţigările atrag atenţia şi curiozitatea de a încerca.
"Băiatu, dă şi mie o ţigară", m-a acostat un balaoacheş.
"Un miliard bucata", am răspuns.
Am aflat în minutul care a urmat că maică-mea nu a fost o fată foarte cuminte în tinereţe, am ascultat pufăind Davidoff-ul meu care sunt dorinţele sexuale violente şi destul de perverse ale balaoacheşului în ceea ce mă priveşte şi am fost scutit de o eventuală apropiere fizică care să pună în practică cele descrise, pentru că tocmai sosise tramvaiul.
Gibonii au început să răcnească unul la altul, s-au răspândit câte doi la fiecare uşă şi au început să se îngrămădească în călători.
Mi-am terminat liniştit ţigara în staţie, gândinudu-mă că nici hoţii de buzunare nu mai sunt ce-au fost. Meseria asta nu presupunea, mai presus de toate, discreţie?
Chiar asa, ne batem joc de valorile tradiţionale?
P.S. Nu va-m mai băga-t de mult în sea-mă, domnu' Videanu. Chiar m-ă preocupă o întrebare. Ce o să v-ă face-ţi după ce nu ve-ţi mai fiii primar? V-ă lua-ţi concediu?
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
Complet nesimţit, stând aseară pe scaun în tramvaiul 41, cu 80 de călători în ceafă, uitându-mă ostentativ pe geam în timp ce 20 de babe se uitau ostentativ la mine, dându-mi de înţeles că nu ar refuza dacă le-aş ceda locul, ascultatm la maximum System of a down la MP3 Player şi dădeam din cap în consecinţă.
Pe la Crângaşi, strecurate prin mulţimea de babe care deja mă afuriseau, două adolescente se sprijină de bara de lângă scaunul meu începând să facă gesturi ample.
La un moment dat, gesturile lor încep să se transforme din flururări de braţe într-un fel de dans cu clătinări ritmate de picioare, înclinări dibace de cap şi chiar tremurat din buric.
În naivitatea mea de rocker naiv am tras concluzia naivă că cele două adolescente naive se maifestau auzind ceea ce se putea auzi din căştile MP3 Player-ului meu şi am luat decizia naivă să le dau jos ca să mă asigur că nu sunt un naiv.
Fusesem un naiv...
Cele două fufe dansau pe manelele difuzate pe telefonul mobil de nişte cocalari mai din spatele tramvaiului. Cocalarii înşişi aveau pe lângă manele în telefon şi o minge de fotbal pe care o foloseau la o miuţă având burduful ca poartă.
Mi-am înfundat căştile înapoi în urechi şi m-am îndreptat spre uşă. Am mai apucat să văd o maşină parcată chiar în pasajul de la Lujerului. Posesorul ar fi putut să o împingă 5 metri, cât mai erau până la ieşirea din pasaj, dar bănuiesc că îşi băgase picioarele...
Am făcut şi eu la fel în ceea ce le priveşte pe cele două adolescente naive. N-am încercat să le convertesc şi le-am lăsat pradă acordurilor melismatice ale clasicilor cocalari. Mi-am dat seama că nu am ce să le mai fac.
M-am simţit mai aproape de dumneavoastră, atunci, domnu primar Adriean Videanu. Şi dumneavoastră v-aţi dat seama că nu aveţi ce să faceţi cu Bucureştiul şi v-aţi băgat picioarele în el.
Apropo, v-aţi întors din vacanţa de la Cannes? Alooo, domnu Videanu?... A, nu sunteţi? Mă scuzaţi...
Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
E absurd să spui ca un lucru e mai absurd ca altul. Dar când absurdul te înconjoară, începi să-l nuanţezi în absurd şi de-a dreptul absurd. De exemplu este absurd:
Să pui un şchiop să realizeze un program de fitness cu genoflexiuni;
Să-i ghiceşti în palmă unui ciung;
Să pui un orb să stea cu ochii pe nevastă-ta când eşti tu plecat;
Să gâdili un paralitic;
Să-i dai lecţii de dicţie unui mut;
Să-l pui pe Vanghelie să predea gramtica;
Să-l pui pe Videanu să renunţe la concediu;
Să ceri claritate şi concizie în vorbire unui poliţist;
Este de-a dreptul absurd:
Să restricţionezi traficul în Bucureşti.
Ce să mai restricţionezi? Mai bine îl interzici, ar fi tot aia.
Este cel mai absurd să organizezi un summit NATO la Bucureşti.
O auziţi aici prima oară, dar ar trebui să vă fi dat seama şi singuri...
Este ora 18:41 şi afară ninge în draci. Se prevăd ambuteiaje şi situaţii de criză în Bucureşti.
Unde credeţi că este domnul primar, Adriean Videanu? Am aflat-o şi au adineauri, pe surse.
Ei bine, unde altundeva. Plecat din ţară. În concediu... Concediu plăcut în continuare, domnu' Adriean...
.jpg)
Hackerii noştri au tăbărât peste noi vociferând "ho-ho-ho" şi aruncându-ne în poală cea mai recentă filă din jurnalul primarului nostru, Adriean Videanu. Au adăugat şi un "huo-huo-huo" la adersa hackerilor edilului, care tocmai hăcuiseră jurnalul contributorului Halaicu.
..............................................................................................................
14:50
Dragă jurnale,
Mă gândeam să îmi iau concediu de Crăciun încă de pe acum, aşa plictiseală este pe la muncă. Am încercat să joc barbut cu portarul Marcel, ca să treacă timpul, dar gagiul a căzut pe gheaţă şi şi-a rupt mâna bună... Am încercat să o combin pe Marinela, femeia de serviciu, să jucăm twister, dar cică o apucaseră iar şalele...
Până la urmă l-am pus pe hacker să mai şparlească nişte jurnale şi m-am oprit la al lui Halaicu. Uite ce zicea:
...............................................................................................................
"Băi jurnal,
Nici nu mai pun pe blog întâmplarea de azi, pentru că devin redundant. Din nefericire nu am răcit încă, aşa că stau relativ bine cu simţul olfactiv. Mă sui dimineaţă în 41 şi constat că locul meu preferat, la primul burduf, era ocupat. Mă deplasez la al doilea burduf, moment în care mă trăzneşte! Se căcase careva pe el... Nu era prima oară când o păţeam. Am luat-o repede înapoi spre partea din faţă a tramvaiului şi, pentru două secunde, totul a fost ok. În a treia secundă mirosul a ajuns din nou până la mine.
Am coborât la prima şi am luat al doilea tramvai. Primul burduf era liber, aşa că m-am sprijinit relaxat într-un cot. Nu după mult timp simt că mă înec. Pe scaun, în faţa mea, un putifer veritabil, cu un strat venerabil de praf pe el, ca pe o stică de vin de care nu s-a mai atins nimeni de un an jumate. Asta la prima mirosire. La a doua mirosire constat că tot cam de un an jumate puţea şi transpiraţia acumulată pe aurolac între timp.
Homeless-ul se uita curios pe un pliant cu articole de mobilier de la Bricostore.
Am fugit panicat în spatele tramvaiului...
Ajuns la muncă m-am oprit direct la toaletă. Fatalitate! Puţea a căcat... Sau eram eu în şoc postraumatic...
Pe coridoare mult praf şi iz de transpiraţie. Sau poate am luat-o eu razna?...
Mă gândesc cu groază că diseară trebuie să iau un 331 până în centru. Ce aglomeraţie o să fie.
Ce oraş insuportabil, cine mama dracului l-a votat pe primarul ăsta? A, da...
..........................................................................................................
Ce papagagal Halaicu ăsta! Totuşi, exerienţele lui mi-au amintit de ale mele.
Mă dau jos din pat, azi dimineaţă, şi văd un plic mai baban în corespondenţă.
Băieţii cu licitaţia pentru testul de fezabilitate al construirii liniei de metrou până la Otopeni se simţiseră şi trimiseseră partea convenită a fi platită în cash, pentru plăcerea mea.
Nimic mai plăcut decât mirosul de euro proaspăt dimineaţa. Nimic mai plăcut decât (să spun cuvântul? vorbele sacre nu trebuie rostite des pentru a nu mânia zeii!), nimic mai plăcut decât o şpagă (am zis-o!) pe stomacul gol...
O iau spre primărie cu Tuaregu şi pe drum îmi amintesc că azi au intrat banii de salariu pe card. Opresc la bancomat şi mă mai aleg cu un porcoi de cash.
La muncă, fatalitate! Cum trec pragul, cum văd o bancnotă de 100 de lei uitată de cineva pe jos! O bag în buzunar şi mă îndrept spre birou. Ia stai să încerc ceva...
...să-mi fut una! Am avut dreptate. Am scotocit prin pernele canapelei şi am mai găsit 4 monede de 10 bani! Ce de bani găsesc şi mă găsesc, mi-e să nu o iau razna, cândva...
15:22
Gata, m-am plictisit de tot. E timpul să mă tirez de la birou. Frăţie, şi când mă gândesc ce aglomeraţie e prin centru...
Ce oraş insuportabil, cine mama dracului o fi primar? A, da...
.jpg)
